BOR şi EKD, la a 12-a întâlnire ecumenică

Cultura teologică a secolului trecut poate fi definită şi ca o cultură a dialogului între Biserici şi confesiuni şi a unei reciproce cunoaşteri. Mişcarea Ecumenică a parcurs în ultimii ani diferite etape. Astăzi, mişcarea ecumenică este foarte diversificată, concretizându-se în întâlniri personale şi continuând cu cele regionale şi internaţionale, conferinţe, congrese, adunări bilaterale sau multilaterale, europene sau mondiale. Între aceste dialoguri, un loc important îl ocupă dialogul teologic bilateral dintre Biserica Evanghelică din Germania (EKD) şi Biserica Ortodoxă Română (BOR). La Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus s-a desfăşurat zilele acestea cea de-a XII-a întâlnire. Delegaţia Bisericii Ortodoxe Române a fost alcătuită din zece teologi, în fruntea căreia s-a aflat IPS dr. Mitropolit Serafim al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord. Aflăm mai multe în interviul pe care ni l-a acordat părintele prof. dr. Constantin Pătuleanu, membru al delegaţiei Bisericii noastre.

Vorbiţi-ne despre tema principală a întâlnirii de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. Cea de a XII-a întâlnire între cele două Biserici care a avut loc la Mănăstirea Sâmbăta de Sus în 11-15 martie 2010 a avut tema „Apostolicitatea Bisericii şi mărturia ei astăzi în Europa“. Delegaţia Bisericii noastre, formată din profesori de teologie din ţară şi din străinătate, a fost condusă de către IPS dr. Serafim, Mitropolitul Germaniei şi al Europei Centrale şi de Nord. Tema a fost dezbătută atât în dimensiunea ei teologică, cât şi dintr-o perspectivă pastoral-misionară. S-a căutat, de asemenea, găsirea unei metodologii practice de colaboare dintre cele două Biserici cu privire la situaţia diasporei române din Germania. Care sunt perspectivele de viitor ale acestui dialog? Prima remarcă ce trebuie făcută în acest context este necesitatea continuării acestui dialog, plecând de la consideraţia că importanţa lui pentru o reală apropiere între Bisericile aflate în dialog este evidentă. Receptarea rezultatelor deja obţinute este şi ea o provocare pentru teologia actuală. Chiar dacă din dialogul teologic bilateral dintre EKD şi BOR nu s-au putut trage consecinţe eclesiologice, se poate afirma că acest dialog a condus la o considerabilă apropiere în teologia şi spiritualitatea celor două Biserici. Dialogul a fost, aşa cum l-au simţit partenerii de ambele părţi, un eveniment spiritual. Europa are nevoie într-o comuniune a popoarelor şi statelor reconciliate de comuniunea Bisericilor reconciliate, o viziune promovată de către ortodocşi şi protestanţi încă de la începutul mişcării ecumenice. Care au fost premisele fundamentale care au dus la începerea unor astfel de întâlniri? Încă din secolul al XVI-lea se poate observa în Ţările Române o bună convieţuire între românii ortodocşi şi saşii protestanţi. Această convieţuire între diferite confesiuni, cu o istorie comună îndelungată, cu caracter etnic şi prin aceasta cu o experienţă fundamentată prin comuniune umană, într-un pluralism şi o diversitate culturală, a creat cele mai bune premise pentru derularea unui dialog între Biserici cu mărturisiri de credinţă diferite. Un alt motiv pentru derularea acestui dialog, din punct de vedere politic, îl constituie existenţa în Transilvania a saşilor luterani şi interesul EKD pentru creştinii evanghelici de aici care, ca şi românii, sufereau sub regimul comunist de la Bucureşti. Dialogul a oferit o bună platformă pentru EKD de a rămâne în permanentă legătură cu aceştia. Pe de altă parte, Bisericile ortodoxe au putut observa în viaţa EKD şi în teologia ei evoluţii pozitive, care nu mai corespund „imaginii tradiţionale“ despre protestantism din secolele trecute, precum: o creştere evidentă a participării credincioşilor la Cina lui Hristos, o preocupare intensă faţă de Sfinţii Părinţi, noile accente puse pe importanţa Bisericii pentru credinţa şi viaţa creştinilor, înţelegerea mai profundă a rolului preoţiei. Când a avut loc prima întâlnire între cele două Biserici? Încă din 1974, EKD era pregătită pentru începerea dialogului, care însă, din diferite motive, a tot fost amânată. Abia pe 19 iulie 1978 Dr. Heinz Joachim Held, preşedintele sectorului Relaţii Externe al EKD, a făcut propuneri concrete în scris pentru pregătirea dialogului teologic bilateral. Cu această ocazie a fost anunţată atât comisia EKD, cât şi tema pentru prima întâlnire: „Sfânta Scriptură, Tradiţia şi Mărturisirea“. De asemenea se exprima, în această scrisoare, şi dorinţa ca la viitoarele întâlniri să ia parte membri ai Bisericii luterane şi reformate din România. Important este faptul că EKD a subliniat de la început caracterul eclesiologic al dialogului, făcându-se totodată şi propunerea ca amândouă delegaţiile să se familiarizeze mai întâi cu activitatea spirituală a fiecărei Biserici. Răspunsul a fost dat de Episcopul Antonie Plămădeală prin scrisoarea din 19 septembrie 1978. El informa EKD despre alcătuirea comisiei BOR pentru acest dialog, cât şi despre acordul asupra temei propuse. În mai 1979, cu puţin timp înaintea primei întâlniri de dialog, s-au întrunit la Bucureşti reprezentanţi ai celor două Biserici pentru a pregăti tema ce urma să fie discutată la primul dialog. Astfel, între 1979 şi 2010, au avut loc 12 întâlniri între cele două Biserici. Care au fost reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române în cadrul acestui dialog? Succesul dialogului EKD-BOR s-a datorat în primul rând personalităţilor numite în delegaţiile lor de către Biserici. Delegaţia BOR a fost condusă la început de către Episcopul Vasile Coman al Oradiei, mai apoi de către Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Nicolae al Banatului şi în ultimul timp de către IPS dr. Mitropolit Serafim, al Germaniei şi Europei Centrale şi de Nord. Din delegaţia BOR au făcut parte profesori de seamă precum: pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae; pr. prof. dr. Dumitru Popescu; pr. prof. dr. Dumitru Radu; pr. prof. dr. Ioan Ică; pr. prof. dr. Ilie Moldovan. Cu timpul s-a produs în delegaţia română o schimbare de generaţie prin remarcarea unor teologi mai tineri. Odată cu schimbarea de generaţie în delegaţia BOR, noii membri români au fost recrutaţi în exclusivitate dintre teologii români care au studiat în Germania, care vorbesc limba germană şi sunt familiarizaţi cu teologia protestantă germană la ea acasă. Acest fapt apreciat în mod deosebit de către EKD a făcut posibilă desfăşurarea discuţiilor în exclusivitate în limba germană, facilitându-se astfel o comunicare directă şi în bună cunoştinţă de cauză. Desigur că şi acest aspect a contribuit la succesul deosebit al acestui dialog. Care sunt temele majore discutate în cadrul acestor întâlniri? Cele 12 întâlniri, în cei 30 de ani de dialog, care au avut loc până acum, au dezbătut teme importante precum: Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie; Tainele Bisericii; Mântuirea în Iisus Hristos; Slujirea Bisericii de către oameni; Integrarea europeană; Fiinţa şi unitatea Bisericii; Sinoadele ecumenice si sobornicitatea Bisericii; Apostolicitatea Bisericii. Dialogurile bilaterale au arătat unde sunt graniţele, dar şi unde sunt şansele, pentru unitatea creştinilor. Dialogul teologic dintre EKD şi BOR s-a purtat pe teme teologice actuale pentru ambele părţi. Din dorinţa de a evita orice contact cu autorităţile comuniste de stat din România, reprezentanţii EKD au insistat până la începutul anilor â90 să abordeze în dialogul cu BOR în exclusivitate teme teologice şi nu teme cu caracter social sau politic, ceea ce în final s-a transformat într-o şansă pentru acest dialog. Temele discutate la primele întruniri de dialog teologic româno-german au avut deci un caracter strict teologic, spre exemplu: „Scriptură şi Tradiţie“, „Sfintele Taine“ ş.a. Abia după 1990 a fost posibilă abordarea unor teme în perspectivă social-politică, spre exemplu: „Slujirea comună a Bisericilor înr-o societate secularizată“, sau „Responsabilitatea Bisericilor în procesul de integrare europeană“. Dialogul oficial dintre EKD şi BOR nu putea începe cu o altă temă decât aceea privind raportul dintre Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, pentru ca astfel să se clarifice punctul de plecare al oricărei reflecţii teologice. De o deosebită valoare teologică a fost în acest sens sublinierea şi aprofundarea conceptului de „tradiţie apostolică“, concept care asigură legătura fundamentală dintre Scriptură şi Tradiţie. A doua grupă de teme în dialogul EKD-BOR a fost cea legată de Sfintele Taine, fie luate în general, fie luate în parte, respectiv aspecte ale Tainelor în relaţia lor cu activitatea pastorală şi sacramentală a celor două Biserici. Cu privire la Sfintele Taine, a fost de mare însemnătate sublinierea fundamentului biblic al acestora, ca şi a faptului că prin Taine se mijloceşte lucrarea harului Sfântului Duh şi nu doar o oarecare lucrare omenească. Cea de a treia grupă de teme a avut un caracter hristologic: „Mântuirea în Hristos şi sfinţirea lumii“; „Îndreptarea şi îndumnezeirea omului prin Iisus Hristos“; „Botezul ca încorporare în Noul Legământ şi chemare la luptă duhovnicească în urmarea lui Hristos“. În legătură cu aceste teme, dialogul EKD-BOR a atins cele mai multe şi mai profunde puncte de consens între cele două tradiţii teologice. În sfârşit, cea de-a patra grupă de teme teologice abordate în acest dialog a fost de ordin eclesiologic. În acest sens au fost mai întâi dezbătute diferite aspecte legate de responsabilitatea Bisericilor în lumea de azi, fie în contextul concret al societăţilor în care cele două Biserici îşi desfăşoară activitatea, fie în legătură cu integrarea europeană. La ultima întrunire, desfăşurată la Cluj-Napoca în noiembrie 2002, cele două delegaţii au hotărât să abordeze o temă eclesiologică de fond şi de mare actualitate, anume: „Biserica cea una a lui Iisus Hristos şi diversitatea bisericilor de astăzi“.