Bruxelles, capitală a Uniunii Europene

▲ Există oraşe în Europa care se identifică cu istoria Uniunii Europene ▲ Greutatea şi însemnătatea le este dată de instituţii importante care îşi au sediul aici sau de decizii care au fost luate de oficialii europeni în vederea bunului mers al principiilor de bază europene ▲ Haga, Berlin, Lisabona, Bologna, Bruxelles, Geneva, Luxemburg sunt doar câteva dintre oraşele europene martore ale unor decizii importante atât în spaţiul european, cât şi în cel mondial ▲ În numărul de astăzi vom prezenta oraşul Bruxelles, capitala diversităţii europene ▲

Oficialii europeni nu ar fi putut să aleagă o capitală a Europei mai reprezentativă decât oraşul Bruxelles, un oraş care promovează cu succes unul dintre simbolurile Uniunii Europene, „unita in diversita“ - Uniţi în diversitate. Bruxelles este locul de întâlnire între culturile romanică, valonă şi germanică, deşi limba proprie a oraşului Bruxelles e brusselara, un dialect al limbii franceze cu un mare număr de împrumuturi dintr-un dialect al limbii neerlandeze, cele două limbi oficiale sunt franceza şi neerlandeza. Notorietatea oraşului Bruxelles, capitală culturală europeană în anul 2000, este dată de instituţiile de decizie ale Uniunii Europene care îşi au aici sediile principale. Cele mai importante instituţii de decizie ale UE îşi au sediul la Bruxelles Parlamentul European, legislativul Uniunii Europene şi singurul organ al UE ales în mod direct, îşi desfăşoară unele şedinţe la sediul de la Bruxelles (sediul principal al PE se află la Strasbourg), cei 785 de deputaţi reprezintă interesele celor aproximativ 492 de milioane de cetăţeni europeni din cele 27 de state membre. Parlamentarii sunt aleşi pe o perioadă de cinci ani de către alegătorii statelor membre începând cu anul 1979, anterior acestei date, deputaţii erau numiţi de parlamentul statele membre. Configuraţia actuală a PE a fost stabilită prin Tratatul de la Nisa, care conţine prevederi referitoare la echilibrul puterii şi procesul decizional în cadrul Uniunii, în contextul unei structuri cu 27 de state membre. Cele mai recente alegeri europene s-au desfăşurat în iunie 2004, simultan în toate cele 25 de state membre, în luna mai 2007 cetăţenii bulgari şi-au trimis reprezentanţii la Bruxelles, românii urmând să aleagă în mod direct şi secret trimişii la PE la data de 25 noiembrie. Următoarele alegeri, simultane în toate statele membre, vor fi organizate în 2009, pe un mandat de 5 ani. Tot la Bruxelles îşi au sediile Comisia Europeană şi Oficiul European de Luptă Contra Fraudei (OLAF), precum şi alte instituţii adiacente, precum Curtea Europeană de Conturi. Dacă primul sediu, cel de la Strasbourg, a fost ales în mod simbolic, în urma reconcilierii franco-germane după cel de-al II-lea Război Mondial, după constituirea Comunităţii Economice Europene (CEE), în 1958, oraşul Bruxelles a fost ales sediul Comisiei Europene. De aceea, comisiile parlamentare se întrunesc acum la Bruxelles. Comisia Europeană şi Parlamentul European Parlamentul European deţine puterea legislativă a UE, împreună cu Consiliul UE, adoptă legislaţia europeană (directive, ordonanţe, decizii). Această coparticipare la procesul legislativ asigură legitimitatea democratică a textelor de lege adoptate. PE nu are (încă) drept iniţiativ, adică nu poate înainta propriile proiecte de legi, acest lucru însă a fost prevăzut în noua Constituţie a Europei. Iniţiativa proiectelor legislative îi aparţine în acest moment doar Comisiei Europene. Parlamentul European împreună cu Consiliul îndeplinesc rolul de organe bugetare ale UE, însă tot ca urmare a unui proiect întocmit de Comisia Europeană. Parlamentul are însă posibilitatea efectuării de modificări. În ceea ce priveşte raportul dintre PE şi Comisia Europeană, prima dintre instituţii are o putere de control democratic asupra celei de-a doua, PE având dreptul de a analiza în comisiile sale competenţa şi integritatea comisarilor desemnaţi. În acest moment, preşedinte al PE este germanul Hans-Gert Pöttering. Comisia Europeană (CE), cea mai importantă instituţie europeană cu sediul la Bruxelles, este organul executiv al UE cu rolul de a întocmi proiectele de legi şi de a monitoriza aplicarea acestora. Comisia este un organ independent de statele membre, cu caracter supranaţional, comisarii acţionând la dispoziţia Uniunii. CE, aleasă de Parlamentul European, îl are ca preşedinte în acest moment pe Jose Manuel Durao Barroso, politician portughez social democrat, care coordonează un număr de 26 de comisari distribuiţi pe câte un sector de activitate. Ketje, simbolul oraşului Bruxelles Simbolul oraşului Bruxelles este „ketje“, locuitorul de baştină din Bruxelles, care, potrivit legendei, ar fi fost copilul care a salvat oraşul de un incendiu. Originea numelui oraşului nu e limpede. Potrivit unora, „broekzeil“ (ceea ce ar însemna „stofă de pantaloni“) ar explica ortografia francofonă creată artificial în 1830. Alţii, ţinând cont de pronunţare şi îndeosebi de ortografia clasică, vorbesc de „bruidscel“ (o aşa-zisă „cămară a miresei“). O altă ipoteză vorbeşte despre o formă romanică neautentificată, ce ar însemna „casa mlaştinii“. Istoricul oraşului Bruxelles/Brussel îşi are rădăcinile în anul 700, când Sfântul Vindecean, episcop de Cambrai, s-a îmbolnăvit la Bruxelles, în timpul unei vizite. În secolul al X-lea, Bruxelles era o cetate pe malul Zenei. Bărăbanţul era împărţit în patru grofate, iar cetatea era capitala unuia din cele patru. În secolul al XI-lea, Bruxelles era un târg, situându-se pe drumul comercial de la Bruges la Köln. În secolul al XII-lea, groful de Bruxelles devine duce al Bărăbanţului. În 1229, Bruxelles a primit drepturi orăşeneşti de la Henric I de Bărăbanţ. Oraşul a dobândit şi dreptul de a avea cârmuire proprie, iar industria ţesutului a devenit importantă. Către sfârşitul dominaţiei austriece, s-au stabilit la Bruxelles mai multe familii din nobilime. Sub regimul francez rolul de centru al oraşului Bruxelles s-a mărit. La naşterea Belgiei, în 1830, oraşul era populat de flamanzii autohtoni, dar şi de valoni, germanofoni, precum şi de francofoni de origine pariziană. Sub Leopold II s-au zidit multe noi clădiri care să servească administraţiei. S-au pus pe picioare unele din parcurile şi şoselele de astăzi (de pildă, Calea Focului: Tervuerenloo), precum şi cartiere (Catierul Bruxelles de Miazănoapte, Cartierul de Miazăzi, Cartierul Europei, Cartierul Pieţelor). În timpul grelei presiuni de francofonizare exercitată de autorităţi, multe familii şi-au pierdut limba maternă, pentru a îmbrăţişa franceza. Bruxelles-ul este astăzi capitala regatului Belgiei, membru fondator al Uniunii Europene, alături de Franţa, Germania, Italia, Ţările de Jos şi Luxemburg. Printre punctele de atracţie ale oraşului se numără parcurile largi şi frumos luminate noaptea, Muzeul Instrumentelor Muzicale, care deţine cea mai mare colecţie de instrumente muzicale din lume - peste 7.000 de obiecte, dar şi Grand Place, un loc extrem de popular, datând din secolul al XII-lea, şi care reuneşte cele mai vechi clădiri în stil baroc şi cele mai renumite cafenele. ▲ Cine este Jose Manuel Barroso Jose Manuel Durao Barroso este un jurist specializat pe relaţii internaţionale. El a fost ministru de Externe al Portugaliei între 1991-1995, înainte de a-şi perfecţiona studiile la Universitatea Georgetown din Statele Unite. După ce a câştigat alegerile legislative în martie 2002, el s-a ocupat de formarea Guvernului portughez şi de convingerea majorităţii pentru a-l susţine. Partidul său, Partidul Social-Democrat (centru-dreapta), cu 40,12% şi 102 locuri din 230, s-a aliat cu conservatorii (Partidul Popular) care au obţinut 8,75% din voturi şi 14 locuri, şi a căror program este de inspiraţie naţionalistă. Ca prim-ministru, a luat câteva hotărâri controversate. El a susţinut Invazia Irakului din 2003, căreia majoritatea portughezilor s-au opus, şi este responsabil pentru reducerea cheltuielilor publice.