Bruxelles, oraşul „negocierii şi compromisului“

▲ Considerat „inima“ Uniunii Europene, Bruxelles este un oraş care respiră şi provoacă decizii importante pentru viaţa celor aproape o jumătate de miliard de locuitori, cât numără, la ora actuală, populaţia Uniunii Europene ▲ „Odată ajuns aici, te poate speria birocraţia aparent excesivă şi regulile stricte de care te loveşti la tot pasul. În şedinţele Parlamentului European, trebuie să-ţi expui punctul de vedere într-un singur minut. Dacă ai depăşit acest interval cu 2-3 secunde, ţi se închide microfonul. Aşa că, înainte de a lua cuvântul, te gândeşti de două ori dacă ai, într-adevăr, ceva important de spus“, afirmă europarlamentarul român Mihaela Popa ▲ În Parlamentul European, nu se doarme în timpul şedinţelor, nu se poate vota „la două mâini“, iar chiulul de la o şedinţă echivalează, automat, cu tăierea unei zile de salariu ▲

Capitala Belgiei, Bruxelles, este descrisă foarte des drept „inima“ Uniunii Europene. Aici îşi desfăşoară activitatea Parlamentul European şi Comisia Europeană, structuri formate din mii de reprezentanţi ai celor 27 de state membre ale UE. Din acest punct de vedere, Bruxelles-ul poate fi considerat un oraş grav, care respiră şi provoacă decizii importante pentru viaţa celor aproape o jumătate de miliard de locuitori, cât numără, la ora actuală, populaţia Uniunii Europene. Negociere şi compromis Secretul rezistenţei acestui colos, format din zeci de culturi şi istorii, nu numai diferite, dar aflate, în diferite momente, chiar în conflict, îl reprezintă două noţiuni esenţiale, care stau la baza „bucătăriei“ europene: negociere şi compromis. „Fără negociere şi fără puterea de a ajunge la un compromis favorabil pentru toate părţile implicate, Uniunea Europeană nu ar putea rezista. Din acest punct de vedere, departamentul de Multilingvism joacă un rol esenţial în nivelarea orgoliilor ce ar putea perturba activitatea acestei structuri“, spune comisarul european pentru Multilingvism, Leonard Orban, reprezentantul României în Comisia Europeană. Principiul fundamental al Uniunii Europene este reprezentat de unitatea în diversitate. Din acest punct de vedere, cunoaşterea mai multor limbi este absolut necesară pentru ca europenii să poată munci împreună. „Avem obligaţia de a proteja şi promova moştenirea lingvistică din toate statele membre, însă, în acelaşi timp, trebuie să ne înţelegem între noi, să îi înţelegem pe vecinii noştri, pe partenerii noştri din Uniunea Europeană. Datorită cunoaşterii mai multor limbi străine, întreprinderile devin mai competitive, iar cetăţenii pot avea o mai mare mobilitate“, spune Leonard Orban. În Parlamentul European, chiulul se plăteşte Pe lângă regulile de aur ale activităţii forurilor europene - negocierea şi compromisul -, un alt aspect, simplu ca definiţie, dar dus la extrem de strategii acestei structuri, îl reprezentă organizarea activităţii în cele mai mici amănunte. „Odată ajuns aici, te poate speria birocraţia aparent excesivă şi regulile stricte de care te loveşti la tot pasul. În şedinţele Parlamentului European, trebuie să-ţi expui punctul de vedere într-un singur minut. Dacă ai depăşit acest interval cu 2-3 secunde, ţi se închide microfonul. Aşa că, înainte de a lua cuvântul, te gândeşti de două ori dacă ai, într-adevăr, ceva important de spus. Aici, nu se doarme în timpul şedinţelor, nu se poate vota «la două mâini», iar chiulul de la o şedinţă echivalează, automat, cu tăierea unei zile de salariu. Programul este atât de bine gândit, încât fiecare parlamentar îşi cunoaşte agenda de lucru pe un an întreg. De asemenea, în funcţie de pregătirea sa profesională sau de experienţa acumulată, fiecare europarlamentar face parte dintr-o comisie. Datorită acestui lucru, nu eşti nevoit să-ţi petreci toată ziua în Parlament, discutând probleme la care practic nu te pricepi“, spune europarlamentarul Mihaela Popa, membră a PDL. La Bruxelles, sunt mai mulţi ambasadori decât în Washington D.C. Bruxelles a devenit un centru important a numeroase instituţii internaţionale, cele mai importante fiind cele ale Uniunii Europene. Regiunea găzduieşte, de asemenea, sediul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) şi sediile altor aproximativ o mie de organizaţii internaţionale şi două mii de corporaţii internaţionale. Bruxelles este al treilea oraş ca număr de conferinţe internaţionale organizate anual, devenind astfel unul dintre cele mai mari centre de reuniuni din lume. Prezenţa instituţiilor Uniunii Europene şi a altor instituţii internaţionale face ca aici să se afle mai mulţi ambasadori şi jurnalişti decât în oricare altă capitală, devansând, din acest punct de vedere, chiar şi capitala SUA, Washington D.C. Deşi cunoscut drept capitală a Belgiei şi capitală „de facto“ a Uniunii Europene, termenul „Bruxelles“ se referă, în foarte multe cazuri, la Regiunea Capitalei Bruxelles, o regiune formată din 19 comune, aglomerate în jurul capitalei. Regiunea ocupă 162 km˛ şi are peste un milion de locuitori, fiind una dintre cele trei regiuni ale statului federal Belgia, alături de Flandra şi Valonia. Bruxelles-ul este oficial bilingv, franceza şi neerlandeza fiind cele două limbi oficiale. La naşterea Belgiei, în 1830, oraşul era populat de flamanzii autohtoni, dar şi de valoni, germanofoni, precum şi de francofoni de origine pariziană. În secolul al XIX-lea, odată cu formarea statului Belgian şi cu facilitarea accesului la educaţie, numeroşi vorbitori de dialecte locale au adoptat franceza în detrimentul neerlandezei ca limbă principală. Printre principalele motive se numără prestigiul mai important al francezei la momentul respectiv, în timp ce flamanda era considerată limba claselor inferioare şi a mediului rural. Sub Leopold II al Belgiei, oraşul a cunoscut o restructurare importantă, datorită numeroaselor clădiri moderne construite pentru administraţia naţională. În această perioadă, s-au amenajat numeroase parcuri şi şoselele importante şi au fost construite o serie de noi cartiere moderne. La sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, oraşul a suferit o intensă presiune de francofonizare, fapt ce a condus la apariţia unei majorităţi francofone în oraş. Bruxelles a devenit, încetul cu încetul, un oraş cosmopolit. În anii 1960-1970, s-au stabilit la Bruxelles multe familii imigrante, în marea lor majoritate din fostele colonii belgiene, precum şi din Africa de Nord. În anii 1980-1990, cosmopolitizarea a mers mai departe, datorită întregirilor de familii şi a unui mare val de imigraţie dinspre Europa Centrală. În 2000, Bruxelles-ul a fost declarat capitală culturală europeană. ▲ Istoria UE ar putea deveni materie obligatorie în şcoli Istoria Uniunii Europene ar putea deveni materie obligatorie în şcolile din statele membre. Comisia pentru Cultură a Parlamentului European a aprobat cu majoritate de voturi amendamentul depus de europarlamentarul român Mihaela Popa, care a cerut ca istoria Uniunii Europene să fie studiată în şcolile din toate statele Uniunii Europene. În sprijinul propunerii sale, europarlamentarul român a invocat faptul că tinerii trebuie să cunoască etapele formării şi dezvoltării Uniunii. Amendamentul a fost sprijinit de majoritatea deputaţilor din comisie, iar raportul va fi supus votului în plenul Parlamentului European, în sesiunea de la Strasbourg din luna aprilie. ▲ Scurt istoric al Uniunii Europene Istoria Uniunii Europene, aşa cum rezultă din Raportul general asupra activităţilor Uniunii Europene, se bazează pe cronologia celor mai importante realizări ale Uniunii şi instituţiilor sale. De la declaraţia lui Robert Schuman, din anul 1950, până la primele valuri de aderare, din anii â70 şi â80, de la instituirea Pieţei Unice, în 1993, până la lansarea monedei euro, la 1 ianuarie 1999, şi deschiderea negocierilor de aderare cu ţările Europei Centrale şi de Est, Uniunea Europeană este rezultatul unui proces de cooperare şi integrare, care a început în anul 1951, între şase ţări europene (Belgia, Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Olanda). După 50 de ani şi 5 valuri de aderare (1973: Danemarca, Irlanda şi Regatul Unit; 1981: Grecia; 1986: Spania şi Portugalia; 1995: Austria, Finlanda şi Suedia; 2004: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria; 2007: Bulgaria şi România), Uniunea Europeană numără, în prezent, 27 de state membre, iar alte trei ţări au statutul de stat candidat: Croaţia, fosta Republică Iu-goslavă a Macedoniei şi Turcia. ▲ Instituţiile Uniunii Europene În conducerea Uniunii Europene sunt implicate cinci instituţii: Parlamentul European (format din reprezentanţi aleşi de popoarele Statelor Membre), Consiliul Uniunii Europene, ce reprezintă guvernele Statelor Membre, Comisia Europeană (executivul şi, totodată, organismul cu drept de a iniţia legislaţia Uniunii Europene), Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene (asigură compatibilitatea cu dreptul comunitar) şi Curtea de Conturi Europeană (responsabilă de controlul folosirii fondurilor comunitare). Aceste instituţii sunt sprijinite de o serie de alte organisme: Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor (organisme consultative, care acordă sprijinul necesar, pentru ca poziţiile diferitelor categorii sociale şi regiuni ale Uniunii Europene să fie luate în considerare de structurile decizionale), Ombudsman-ul European (care se ocupă de plângerile cetăţenilor cu privire la administraţia la nivel european), Banca Europeană de Investiţii şi Dezvoltare (instituţia financiară a UE) şi Banca Centrală Europeană (răspunzătoare de politica monetară în zona euro). Grupurile parlamentare din PE Parlamentul European (PE) este singurul organ al Uniunii Europene ales în mod direct. Cei 785 de deputaţi ai Parlamentului European sunt aleşi pe o perioadă de cinci ani, de către alegătorii din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. Deputaţii se constituie în grupuri politice, dar nu se grupează în funcţie de naţionalitate, ci în funcţie de afinităţile lor politice. În prezent, există şapte grupuri politice în cadrul Parlamentului European. Fiecare grup politic îşi asigură organizarea internă, prin desemnarea unuia sau mai mulţi preşedinţi (în cazul anumitor grupuri), a unui birou şi a unui secretariat. Numărul minim de deputaţi necesar pentru a constitui un grup politic este de 20 şi cel puţin o cincime din statele membre trebuie să fie reprezentate în cadrul grupului nou constituit. Totodată, un deputat poate aparţine doar unui singur grup sau pot avea calitatea de independenţi. Grupurile parlamentare: - Grupul Partidului Popular European (Creştin-Democrat) şi al Democraţilor Europeni (EPP-ED). Numără 278 de membri, proveniţi din toate cele 27 de ţări membre. Dintre aceştia, 9 provin din România, de la Partidul Liberal Democrat (PLD), de la Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) şi de la Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR). - Grupul Socialist din Parlamentul European (PES) are 217 membri; 12 dintre aceştia provin din România, de la Partidul Social Democrat (PSD). - Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE) are 103 membri, dintre care 8 sunt din România: 6 de la Partidul Naţional Liberal (PNL) şi 2 de la partidul Conservator (PC). - Grupul Uniunea pentru Europa Naţiunilor (UEN) - 44 de membri. - Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană (Greens/ALE) - 42 de membri. - Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/ Stânga Verde Nordică (GUE/NGL) - 41 de membri. - Grupul Independenţă şi Democraţie (IND/DEM) - 24 de membri. ▲ „Ortodoxiei nimic nu-i lipseşte, decât să fie bine trăită“ ▲ Părintele Vasile Palade este întemeietorul comunităţii ortodoxe româneşti din Belgia ▲ Nu mulţi români care locuiesc în Bruxelles te-ar putea lămuri cu ce se ocupă Comisia sau Parlamentul European, dar de părintele Palade ţi-ar putea povesti, cu siguranţă, măcar câteva lucruri ▲ Şi asta pentru că, aşa cum singur atrage atenţia, „a făcut treabă de calitate“ ▲ „Pe care i-am botezat, au crescut mari, sănătoşi şi s-au cununat. Pe care i-am cununat, nu s-au mai despărţit, iar pe care i-am dus, nu s-au mai întors înapoi“, spune, hâtru, părintele Palade ▲ Cum este viaţa unui preot ortodox în diaspora? Mult mai grea decât s-ar crede. Noi ne străduim să fim de folos cum putem, pentru că, de multe ori, suntem priviţi ca ultimul ajutor. Aici, în biserică, se slujeşte cauza naţională mai mult decât într-o ambasadă. De la Biserică se aşteaptă foarte mult de către românii care sunt departe de casă şi încercăm să-i ajutăm să-şi găsească un drum, să-i încurajăm şi să le aducem mângâiere. Îi îndrumăm către un loc de muncă, după măsura posibilităţilor noastre, îi ajutăm să-şi traducă fel de fel de acte, care le sunt necesare, îi punem în legătură cu un notar sau cu un avocat, atunci când au nevoie. Dar, cel mai important lucru pe care ne străduim să îl facem este acela de a-i povăţui pe fraţii noştri români să-şi cunoască ţara şi neamul din sângele căreia se trag, să nu-şi uite datinile şi obiceiurile, să-şi păstreze valorile şi să se dăruiască ţării acesteia adoptive, fără a uita însă de neamul lor. Ce statut are comunitatea ortodoxă a românilor de aici? Comunitatea noastră, care se cheamă „Buna Vestire“, are o vechime de 30 de ani şi este recunoscută prin decret regal de statul belgian. În fiecare duminică şi la sărbătorile cele mari, această biserică, în care slujesc de 7 ani, este neîncăpătoare. Îi primim aici, cu mare bucurie, pe românii care muncesc sau trăiesc în Belgia, pe cei care slujesc cauza noastră naţională - şi mă refer la ambasadori şi la ceilalţi membri ai corpului diplomatic - şi, nu în ultimul rând, pe fraţii noştri moldoveni sau pe românii din Ucraina. Această biserică reprezintă o fereastră deschisă a ortodoxiei în inima Europei. Pe lângă membrii comunităţii noastre, patru-cinci sute de turişti ne trec pragul zilnic. În întreaga Belgie, sunt aproximativ cinci mii de familii de români Câţi membri numără, astăzi, comunitatea românească din Bruxelles? Legal, în jur de două mii de familii. Iar, în întreaga Belgie, aproximativ cinci mii. În afară de acestea, mai sunt alte câteva mii, care vin şi se duc. Nu toţi au preocupări religioase, dar fiecare posedă o zestre nativă, mai mult sau mai puţin bogată, care îl atrage spre Dumnezeu. Am avut bucuria să văd, în toţi aceşti ani petrecuţi aici, că Biserica înseamnă foarte mult pentru român. Şi pot spune că interesul pentru valorile ortodoxiei este în creştere şi în Occident. Prin ortodoxie înţelegând creştinismul autentic, adică bătrâneasca, curata şi cinstita noastră lege. Iar credincioşii noştri, prin prezenţa lor în această biserică, oferă un puternic exemplu spiritual locuitorilor de aici. Le arată ce înseamnă botezul, ce înseamnă cununia sau cum trebuie să-şi respecte morţii, deoarece fenomenul desacralizării a pătruns puternic în lumea occidentală. Ortodoxiei nimic nu-i lipseşte, decât să fie bine trăită. Ce reprezintă religia pentru belgianul de rând? Aici, religia nu prea mai are consistenţă şi, din acest punct de vedere, nu sunt un bun exemplu. Noi, românii, trebuie să învăţăm de la ei să fim serioşi, să fim punctuali la muncă, să învăţăm modalităţi noi de lucru, pentru a ne uşura traiul de zi cu zi. Iar ei ar trebui să înveţe de la noi cum ne închinăm, cum stăm în biserică, fără să transformăm rugăciunea într-un spectacol. Să înveţe felul cum ne cinstim părinţii, fără să-i uităm prin azile, când nu se mai pot ajuta singuri. Acest lucru nu face cinste unui popor civilizat. În Occident, se vând bisericile şi pe un euro, atunci când rămân fără credincioşi. Iar o biserică fără credincioşi ce mai înseamnă? Un cavou al Dumnezeirii. Ceea ce dă valoare unui lăcaş de cult este tocmai prezenţa omenească. Dar foarte mulţi occidentali îşi caută liniştea sufletească în cabinetele psihologilor. Bine ar fi, însă, dacă ar mearge mai des la un duhovnic. Acolo îi aşteaptă bunul Dumnezeu, care le spune: „Dăruieşte Mie păcatele, necazurile şi suferinţele tale“. Ce psiholog poate lua asupra lui păcatele şi suferinţa ta? „Am avut bucuria să botez peste o mie de copii români“ Catedrala „Sfânta Ecaterina“ este locul în care se organizează slujbe atât pentru catolici, cât şi pentru ortodocşi. Faptul că oficiem slujbele într-o biserică catolică arată că relaţiile între noi sunt de bună convieţuire. Pot spune că practicăm un ecumenism al dragostei, pentru că ceea ce ne uneşte este mult mai important decât ceea ce ne separă. În ceea ce priveşte activitatea religioasă, ne-am împărţit programul, în aşa fel încât să nu ne suprapunem unii peste alţii. De 7 ani de când slujesc aici, nu au fost nici un fel de neînţelegeri. Care este cea mai mare satisfacţie a dumneavoastră, ca îndrumător spiritual al comunităţii ortodoxe a românilor din această ţară? Faptul că, de când am înfiinţat această comunitate, am avut bucuria să botez peste o mie de copii români. Şi am făcut treabă de calitate. Pe care i-am botezat, au crescut mari, sănătoşi şi s-au cununat. Pe care i-am cununat, nu s-au mai despărţit, iar pe care i-am dus, nu s-au mai întors înapoi.