Bucuria nemărginită a colindului în lumea satului

Colindele poartă prin veacuri cuvântul tainic al Naşterii sfinte. Ele sunt o sinteză a spiritului creator şi religios al poporului român. Bucuria colindului este nemărginită. De la Sfântul Nicolae, de cum se lasă seara, copiii se adună şi pornesc colinda. Chiar dacă ninge sau este ger, micuţii se adună în cete şi pornesc pe uliţile satului ca să vestească Naşterea Mântuitorului. Aşa se obişnuieşte de sute de ani, ca la Crăciun să se meargă cu colindul după un anumit ritual. Înainte să plece de acasă copiii primesc trăistuţe cusute de mână, din pânză, în care adună nucile, covrigii şi merele. Gazdele care îi primesc pe colindători îşi deschid atât porţile sufletului, cât şi porţile caselor din care îi îmbie pe copii un miros dulce de mere, colaci calzi şi bomboane. Obiceiul colindelor este preluat de la romani care serbau în această perioadă "Naşterea Soarelui". Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos ne umple casele de lumină şi de bucurie, mai ales când răspundem iubirii milostive şi dăruitoare a lui Dumnezeu cu daruri sfinte, prin rugăciuni pentru sănătatea semenilor noştri de aproape şi de departe, prin cuvinte de preţuire, mulţumire şi felicitare faţă de cei care ne-au ajutat într-un fel sau altul, părinţi şi dascăli, binefăcători şi prieteni, prin ajutor spiritual sau material, oferit copiilor, dar şi celor bolnavi, săraci, singuri, bătrâni, orfani, celor fără adăpost, celor întristaţi şi celor înstrăinaţi.

(pr. Constantin-Iustin Rotariu)