Bunătatea, acceptarea și dragostea, cele mai puternice leacuri

Dragostea este un foc care te poate încălzi sau te poate arde. Probabil e necesar să experimentăm ambele dimensiuni ale iubirii ca să ajungem la un echilibru, să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine și ce ne dorim. Iubirea ne pune față în față cu noi înşine; cu urâtul, negrul, dar și cu scânteia de divinitate, mai puternică decât tot răul la un loc.

În cele mai întunecate colțuri ale ființei, ne găsim speranța. O fărâmă de speranță care va crește tot mai mare, se va face tot mai puternică. Mă voi referi, înainte de toate, la cele mai puternice trăiri, vulnerabilitate, fragilitate, curaj, la cele mai negre nopți și cele mai superbe răsărituri, la secrete, confesiuni, răni adânci, unele nevindecate, ascunse cu dibăcie în spatele unui zâmbet ireproșabil și al unei fețe atrăgătoare. Trebuie să știi, în cazul acesta, că bunătatea, acceptarea și dragostea sunt cele mai puternice leacuri. Vei descoperi că există camere ale inimii în care se intră doar cu iubire sau că există adâncimi ale sufletului pe care nu le vei sonda niciodată, poate.

Îţi doreşti, probabil, să vindeci răni, să faci totul, ca apoi să realizezi că e necesar doar să fii acolo, prezent cu toată ființa ta. Vei descoperi că nu există bătălie mai grea pe pământ ca bătălia cu tine însuți. Vei greși și vei răni, căci ești fiinţă slabă.

Puterea dragostei

Mi-am propus să-ţi vorbesc despre culmile cele mai înalte și văile cele mai adânci, despre zile și nopți, despre ploaie, furtună, nori și soare. Nu vei mai fi la fel însă, pentru că dragostea se va incrusta în inima ta. Îl vei întâlni și înțelege pe Dumnezeu în iubire și pe tine, deopotrivă. Dragostea, ca şi moartea, nu poate fi înţeleasă cu mintea. Atunci când iubești devii din nou copil, fragil, nostim și ai nevoie de protecție.

Zâmbete, lacrimi, promisiuni împlinite și încălcate, plecări, întoarceri amare și dulci, voi vorbi şi despre acestea. Despre cum după cea mai neagră noapte apar zorii, inevitabil. Despre faptul că fără dragoste suntem banali, comuni, dragostea te va scoate din linia majorității și te va face să descoperi în tine resurse de creativitate pe care nu bănuiai că le ai, te va face brusc să descoperi că viața merită trăită.

Ce este, totuşi, iubirea?

Definim iubirea în trei moduri: atașament, atracție romantică (cunoscută ca îndrăgostire sau intimitate emoțională) și atracție fizică. În varianta ideală, toate aceste trei componente le experimentăm alături de o singură persoană: suntem atașați, atrași romantic și fizic de partenerul nostru. În varianta destul de frecventă, putem fi atașați de cineva, atrași romantic de altcineva și atrași fizic de o altă persoană, iar de aici un întreg șir de drame pe care le rulăm de secole. Este vorba despre faptul că fiecare răspunde unui segment specific de nevoi pe care le ai.

Continua căutare a aventurii vorbește despre imaturitatea noastră și lipsa disponibilității de a construi ceva durabil lângă un partener, chiar dacă aceasta vine la pachet cu o doză de monotonie și obișnuință, iar hormonii căutării aventurii se mai domolesc. Este bine să fim atenţi la situaţiile pe care viața ni le oferă, la relația în care suntem, să vedem ce ne lipsește, ce am pierdut, ce ne dorim de fapt, ce putem vindeca, repara sau abandona. Fiecare context este complex și nu se pot oferi prescrip­ții standard, decât dacă ai o pereche de ochelari de cal pe ochi și ești orb la nuanțele subtile ale lumii în care viețuiești.

Pare mai ușor să spunem ce este iubirea, dar și abordările de tipul „ce nu este iubirea” sunt la fel de necesare. Uneori poți defini mai bine un concept spunând ceea ce nu este, decât ceea ce este.

Iubirea nu este suficientă. O să spun de o mie de ori că este mai important respectul decât iubirea. Abilitățile sociale și de relaționare construiesc iubirea matură. Spune-mi cât poate rezista o relație în absența empatiei, în absența interesului real față de ce simte celălalt? Spune-mi dacă o relație rezistă pe termen lung, fără să ai abilități de gestionare a conflictelor sau de compromis?

Iubirea este baza pe care se clădește relația. De acolo intervine ceea ce ești tu ca om, ce ai construit în absența unei relații. Practic, fiecare interacțiune pe care o ai cu cei apropiați, familia și prietenii, modul în care te raportezi la ei, cum îi respecți și tratezi, vorbește despre cum te vei comporta în relația de iubire după ce poleiala aparențelor va cădea și va rămâne esența.

Nici sufocare, nici independență

Unii își doresc mai mult spațiu în relație, alții mai puțin. O parte din cupluri fac majoritatea activită­ților împreună, o altă parte fac majoritatea activităților separați și se reunesc apoi în activități comune. E în regulă, atâta timp cât spațiul personal și limitele pe care le comunici cu transparență și onestitate îți sunt respectate, iar tu faci același lucru la rândul tău.

Majoritatea conflictelor în cuplu se nasc atunci când nevoile unui partener nu sunt satisfăcute. Cum știm ce nevoi sunt legitime și ce nevoi nu sunt nelegi­time?

Nevoi legitime sunt: siguranța și predictibilitatea, afecțiunea, intimitatea, conectarea emoțională, validarea de către partener, înțe­le­­gerea, non-judecata. O relație fericită implică satisfacerea, cel puţin minimal, a acestor nevoi. Uneori, ca să obținem ce vrem, recur­gem la manipulare, învino­vă­țire, victimizare, amenințări, re­pro­șuri, lacrimi, jurăminte. Avem un întreg arsenal pe care-l folosim fără echivoc, când vine vorba de a obține ce ne dorim.

Provocarea este să conștien­ti­zăm aceste jocuri, cât de toxice sunt pe termen lung pentru rela­ție și să învățăm să comunicăm cu asertivitate. E un exercițiu esen­țial și o condiție necesară pentru un nivel moderat sau ridi­cat al satisfacției în cuplu. Rela­țiile sănătoase se cultivă și cresc, în primul rând, cu atenție față de tine, cu iubire, compasiune, accep­tare și vindecarea (sau cel puțin pro­cesarea) traumelor.

Ele nu sunt o întâmplare, iar tu un spectator pasiv. Să-ți găsești „marea iubire” e o binecuvântare pentru viața ta, să o menții, însă, reprezintă adevărata miză și provocare. Acest proces durează o viață și dă-mi voie să-ți spun că reușita lui necesită angajamentul tău total. Fără munca interioară susținută din partea ambilor parteneri sunt convinsă că nu există fericire în cuplu. ­