Bustul lui Ionel Teodoreanu a fost inaugurat la Teatrul Național din Iași
În curtea Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași se află începând de luni, 5 februarie, bustul romancierului Ionel Teodoreanu, cel care în perioada 1930-1933 a îndeplinit aici funcția de director. Inaugurarea monumentului a avut loc cu prilejul împlinirii a 70 de ani de la trecerea scriitorului la cele veșnice.
La festivitatea de dezvelire a bustului scriitorului Ionel Teodoreanu au participat reprezentanți ai instituțiilor culturale din oraș, primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, precum și conducerea Școlii „Ionel Teodoreanu” din Tătărași. Sâmbătă, 3 februarie, s-au împlinit 70 de ani de la trecerea la cele veșnice a celui care a condus Teatrul Național din Iași pentru puțină vreme.
Bustul este realizat de către sculptorul Constantin Crengăniș și a fost turnat în bronz, la inițiativa Ateneului Național din Iași.