Cafeaua are efecte bune asupra memoriei vârstnicelor
Potrivit unui studiu realizat de Institutul Naţional Francez pentru Sănătate şi Cercetare Medicală, consumul a cel puţin trei ceşti de cafea pe zi sau a şase ceşti de ceai are un efect benefic asupra memoriei în cazul femeilor în vârstă de peste 65 de ani, comparativ cu cele care nu consumă decât o singură ceaşcă de cafea pe zi sau chiar mai puţin. Studiul a urmărit relaţia dintre consumul de cafea şi performanţele intelectuale sau cognitive, legate de memorie, limbaj şi logică a 4.197 de femei şi 2.820 de bărbaţi în vârstă de peste 65 de ani.
Oamenii de ştiinţă au descoperit că după ce au izolat toţi ceilalţi factori, care ar fi putut influenţa performanţele cognitive ale voluntarilor la experiment, au reuşit să identifice că prezenţa cafeinei are un efect benefic doar asupra femeilor. Cercetătorii au precizat că mai rămâne de stabilit de ce cafeina are un efect diferit în cazul femeilor faţă de bărbaţi, existând probabil o modalitate diferită în care organsimul metabolizează această substanţă în urma unei interacţiuni hormonale specifice femeilor şi inexistentă la bărbaţi. După elucidarea acestui mecanism biologic, medicii vor putea evalua dacă o terapie pe bază de cafeină ar putea fi utilă pentru femeile în vârstă.