Câinele, din Antichitate până azi

Arheologii au descoperit pe teritoriul Siberiei şi al Belgiei cele mai vechi urme care atestă domesticirea câinilor. Felul în care s-a produs domesticirea lor nu este cunoscut, dar se crede că la începuturi oamenii au avut nevoie de un ajutor la vânătoare şi la alungarea sălbăticiunilor din peşteri. 

 

Mergându-se pe calea logicii şi a psihologiei animale, se crede că unii lupi mai neadaptaţi vieţii de haită sau chiar respinşi de haitele lor au căutat compania oamenilor, hrănindu-se cu resturile de la masa acestora şi însoţindu-i la vânătoare. 

 

Pe măsură ce activităţile oamenilor s-au diversificat şi comunităţile umane s-au împânzit pe spaţii tot mai largi, noii companioni trebuiau să fie pe măsura altor nevoi ce au apărut în comunităţile umane. 

 

Arealul îşi punea şi el amprenta asupra câinilor, aceştia adaptându-se climei în care trăiau şi naturii muncii la care erau puşi de către oameni. 

 

Spre exemplu, dacă un câine care trăia într-o climă foarte aspră şi trebuia să păzească turmele de animale avea nevoie de blană lungă şi deasă şi de o statură impresionantă, un câine care era pus la vânătoare de animale mici, dimpotrivă, trebuia să se strecoare uşor, să sape, să scotocească prin tufişuri, şi nu avea nevoie să fie mare şi foarte puternic. Oamenii au descoperit că prin controlul înmulţirii exemplarelor şi prin încrucişări pot determina modificarea caracteristicilor câinilor. 

În Antichitate, câinii erau folosiţi pentru lupte, vânătoare, jocuri în arene şi chiar în operaţiuni militare. Romanii aveau unităţi întregi de câini moloşi (Canis Molossus), originari din Grecia, asemănători cu Bullmastifful englezesc de astăzi. Aceşti câini solizi şi curajoşi erau echipaţi cu armuri de protecţie cu ţepi şi dădeau un ajutor preţios soldaţilor. 

 

Conquistadorii spanioli, în timpul invadării teritoriilor Americii de Sud, foloseau şi ei câini echipaţi cu armuri, dresaţi să ucidă. 

 

În prezent, armatele şi serviciile poliţieneşti din întreaga lume folosesc câini atât pentru pază, prinderea infractorilor, cât şi pentru detectarea diferitelor substanţe (droguri, explozibili, tutun). 

Specialiştii chinologi au împărţit câinii, după utilitatea lor, în zece grupe: Ciobăneşti, de pază, protecţie şi utilitari - din care fac parte şi frumoşii ciobăneşti româneşti; de pază şi protecţie; Terrieri – câini de vizuină; Teckeli; Spitzi şi tipuri primitive; Gonitori pentru vânat mic, pentru hăţişuri; Prepelicari, pontatori; Câini de vânătoare, pontatori-aportori, câini de apă; Însoţitori, de agrement; Ogari. 

 

Fiecare grupă cuprinde mai multe rase şi cunoaşterea felului lor de a fi este importantă mai ales când cineva îşi doreşte să-şi achiziţioneze un câine, fiindcă fiecare câine are personalitatea lui şi nu orice rasă de câine se potriveşte oricărui fel de om. 

Evoluţia ştiinţei dresajului şi a psihologiei animale a făcut ca utilitatea câinilor să fie mult mai complexă astăzi decât în urmă cu sute de ani. Câinii sunt folosiţi în armată - în detectarea de mine antipersonal, în poliţie, în serviciile de salvamont (avem în minte cu toţii imaginea drăguţului şi uriaşului Saint Bernard cu butelcuţa de coniac la gât), în activitatea salvamarilor, la tragerea săniilor pe întinsele zăpezi polare, în căutarea persoanelor blocate sub dărâmături, în recuperarea copiilor bolnavi, prin potenţarea afectivităţii pozitive a micuţilor, în însoţirea orbilor. 

 

Însă, pe cât de adevărat este că aceste animale pot fi foarte utile şi benefice oamenilor când sunt controlate şi folosite corespunzător, tot la fel de adevărat este că lipsa completă de cunoaştere a psihologiei lor, ignorarea realităţilor genetice care spun că sunt urmaşii lupilor şi, implicit, putinţa acestora de „a-şi descoperi“ moştenirea sălbatică pot duce la drame şi probleme sociale. 

 

Câinele este, deci, adaptat să asculte de om, să aibă rost pe lângă om, iar în lipsa acestui stăpân şi a „haitei“, adică a grupului uman în care să fie integrat armonios, tinde să-şi construiască propria haită de câini sau să se integreze în una şi să lupte pentru supravieţuire, prin toate mijloacele moştenite de la strămoşii lui sălbatici. (Dan Cârlea)