„Călătoarea“ de la Corjăuţi

Exista în secolul XIX o practică împământenită în Moldova ca atunci când într-un sat se ridica biserică nouă, de zid, cea veche, de lemn, să fie dăruită altei comunităţi, lipsită de lăcaş de închinăciune. Aşa s-a întâmplat şi la Corjăuţi, în judeţul Botoşani, acolo unde biserica de lemn a fost adusă de la Pomârla, în 1813.

 

De pe la 1700, timp de vreo două veacuri, în cătunele Moldovei, unele bisericuţe de lemn au fost desfăcute bârnă cu bârnă şi mutate dintr-un loc în altul, astfel încât să nu existe comunitate în care Dumnezeu să nu-şi afle casă. E vorba de bisericuţele „călătoare“, acele lăcaşuri din aşezările mai bogate, unde boierii locului sau obştea satului construiau câte o biserică nouă, de zid, iar pe cea veche o dăruiau comunităţilor mai sărace, ca să aibă unde aduce mulţumire lui Dumnezeu. 

 

La Pomârla, în judeţul Botoşani, boierul locului, C. Başotă, ridica, după unele surse la 1802, după altele în plin veac XVIII, o bisericuţă din lemn de stejar. Aceasta a slujit comunităţii până în 1813, când stăpânul de atunci al moşiei Pomârla, Ioniţă Başotă, a construit o mândră biserică de zid. Lăcaşul cel vechi, de lemn, a fost cerut boierului şi de sătenii din Hliboca, şi de cei din Corjăuţi, ambele aşezări aflându-se în proprietatea sa. Iscându-se ceartă între cele două sate, boierul a decis ca bisericuţa de lemn a Başoteştilor să fie dăruită corjăuţenilor, care, spune legenda, ar fi venit cu carele şi ar fi dus-o în satul lor  într-o singură noapte. 

 

Aşa a apărut la Corjăuţi, ca prin minune, bisericuţa de lemn în care se roagă şi astăzi. Reclădită într-o latură a satului, bisericuţa pare sora mai mică a celei de la Hilişeu Crişan, de peste deal, despre care v-am povestit în reportajul de săptămâna trecută. Căci şi aceasta a împrumutat din stilul arhitectural al bisericilor de lemn din Ucraina, cu acoperişul cu streaşină dublă. De departe, din capătul drumului, printre coroanele copacilor bătrâni ce-o înconjoară, bisericuţa, cu acoperiş cu tot, seamănă cu o ciupercă cu două pălării, gata oricând să-i apere temelia. „Slujbe facem aici săptămânal. Satul e mic şi destul de îmbătrânit. Sunt numai 60 de case, iar jumătate dintre oameni sunt văduvi sau văduve. Dar oamenii ţin la bisericuţa lor, mai ales că şi cimitirul e tot aici, lângă ea“, spune părintele Gabriel Derscariu, parohul de la Hilişeu Crişan, în grija căruia se află şi filia Corjăuţi.

Biserica de lemn cu hramul „Cuvioasa Paraschiva“ de la Corjăuţi se înscrie în tiparul bisericilor de lemn moldoveneşti. Este construită din bârne de stejar, pe temelie de piatră de râu. Iniţial, lăcaşul a fost acoperit cu draniţă, însă, în timp, aceasta a fost înlocuită cu tablă neagră.

 

Modestă ca dimensiuni, bisericuţa prezintă particularităţi ce îi conferă un loc aparte în rândul ctitoriilor de lemn din Moldova. Astfel, la exterior se remarcă acoperişul cu poală dublă, un împrumut, consideră specialiştii, de la nord de Carpaţi, în special din Ucraina. De asemenea, un alt element spectaculos este turnul clopotniţă, aşezat deasupra pridvorului.

Nu poate fi trecut cu vederea nici modul de încheiere a bârnelor, „în cheotori“, ce se continuă până sus, sub prima streaşină, într-o dantelărie de console. La fel de valoros este şi portalul de intrare, din pridvor, decorat cu rozete şi motive incizate.

De dimensiuni miniaturale, bisericuţa păstrează aerul cald şi intim al veacurilor ce au trecut. Pereţii de bârnă au fost căptuşiţi cu scândură la interior, pentru a proteja de frigul iernilor aspre dintre aceste dealuri. Înăuntru, totul e de o simplitate uluitoare. Naosul, de formă pătrată, ca şi pridvorul, este despărţit de pronaos printr-un perete cu un decupaj brut, sub formă de boltă.

 

Cea mai valoroasă piesă a interiorului rămâne catapeteasma, despre care se spune că ar fi fost realizată odată cu construcţia bisericii, adică înainte de 1800. Dăltuită din lemn de tei, aceasta prezintă trei rânduri de icoane, pictate în stil bizantin. Deşi nu a fost niciodată restaurată, catapeteasma se păstrează destul de bine, icoanele fiind apreciate de specialişti ca fiind extrem de valoroase. 

 

O deosebită măiestrie artistică trădează şi uşile împărăteşti, sculptate cu migală şi decorate cu frunze şi ramuri poleite.

 

În patrimoniul bisericii se mai păstrează o serie de icoane vechi, datate în secolul XIX, alte obiecte fiind preluate de autorităţile judeţene în perioada comunistă.

În decursul veacurilor, bisericuţa a suferit mai multe seriii de reparaţii, după cum reiese din inscripţiile descoperite pe peretele exterior al altarului. Aici, se disting anii 1899, 1908, 1913 şi 1943. „Ultima intervenţie a fost făcută în 2008, atunci când am schimbat tabla şi şarpanta de pe acoperiş, pentru că era foarte degradată, iar apa ploilor pătrundea în interior. Mulţumim lui Dumnezeu că am reuşit. Oamenii s-au mobilizat, au trimis bani şi rudele din ţară, şi aşa un sat mititel a reuşit să-şi salveze biserica. Alte probleme majore nu sunt acum, nici la fundaţie, nici la pereţii exteriori“, explică pr. Gabriel Derscariu.

 

Astăzi, Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva“ de la Corjăuţi este înscrisă pe lista monumentelor istorice din judeţul Botoşani. Importanţa sa deosebită este dată în special de stilul arhitectural. De aceea, când vă veţi afla prin zona de sus a Moldovei, la Dorohoi, abateţi-vă pentru jumătate de zi şi la Hilişeu Horia. Această comună are, între hotarele sale, două monumente de excepţie ale arhitecturii în lemn: Biserica Hilişeu Crişan, a boierilor din familia Curt, şi biserica de la Corjăuţi, ridicată de boierii Başotă.