Muzeul „Iosif Vulcan” din Șinca Veche

Cine cunoaște biografia lui Iosif Vulcan știe că s-a născut la Holod, în județul Bihor, iar legătura lui cu Șinca Veche a fost mai mult decât tangențială, fiind satul în care s-a născut tatăl său, părintele Nicolae, descendent din familia Episcopului Samuil Vulcan. Faptul că la Șinca Veche avem azi un muzeu memorial „Iosif Vulcan” îl datorăm în exclusivitate familiei doctorilor Vulcan, descendenți ai gazetarului, mai ales neobositei doamne doctor Genica Vulcan, sufletul acestui muzeu. Într-o lume în care e din ce în ce mai greu să faci cultură, familia Vulcan a construit din temelii acest muzeu memorial, pe speze proprii, dăruind localității un model de a-ți cinsti înaintașii. 

Într-o vreme în care „conștiința națională” e confundată cu măscărelile unor politicieni frivoli, personalitatea lui Iosif Vulcan și activitatea sa în slujba „luminării” neamului românesc ne pot inspira spre un posibil model de viețuire într-o lume la fel de provocatoare ca lumea timpului său. Era conștient că „valoarea națiunilor se măsoară după starea de cultură în care se află limba lor”.

Cât de actual ar putea fi azi când limba română suferă o infuzie de anglicanisme de tot felul și e vorbită din ce în ce mai prost? Pentru Iosif Vulcan, comoara cea mai de preț a oricărui popor este învățătura/cultura, fără de care „nu mai avem titlu de existență”.

Militant activ pentru luminarea poporului român

Ca să înțelegem azi anvergura lui Iosif Vulcan în epoca sa ar trebui să vorbim despre impactul pe care l-a avut ca formator cultural și militant activ pentru luminarea poporului român, în Ardealul secolului al 19-lea, pe care îl creiona cum nu se poate mai inspirat Ovidiu Pecican în impresionanta lucrare „Românii și Europa Mediană. Contribuții la tipologia culturală a Europei”, amintind de pagini memorabile ale lui Constantin Noica din „Ardealul în spiritualitatea românească”; „Ardealul este starea noastră de veghe… e centrul spiritualității românești... care împinge neamul românesc către istorie”. Și pentru Noica „învrednicirea românească nu se va întâmpla decât într-o direcție: prin alipirea noastră spirituală la ­Ardeal”.

Astfel, rolul pe care îl joacă în Ardeal Iosif Vulcan devine fundamental, nu doar prin faptul că este primul care îl publică și îi recunoaște talentul lui Eminescu (căruia îi schimbă și numele), ci și prin multitudinea „întemeierilor”: este poet „cetățean”, unul dintre aceia pentru care poezia este un mod de viață, care se raportează la lumea din jurul său fiind atent la semnalele din afară, un poet care trezește conștiințe; este ctitor al teatrului românesc pentru care a militat în Ungaria și Transilvania, punând bazele Societății pentru crearea unui fond de teatru român, și pentru care a scris piese de teatru: comedii, drame, vodeviluri, monologuri și scenete de tot felul; este fondatorul revistei „Familia”, în care a publicat cronică muzicală, reportaje de călătorie și a înființat o rubrică pentru femei poete și una pentru șah; este membru al Academiei Române și membru al Societății Culturale Astra, fiind un autentic mesager al unității culturale și politice.

Desigur că s-ar putea scrie o mulțime de lucruri despre personalitatea impresionantă a lui Iosif Vulcan și a rolului său în for­marea unei conștiințe națio­nale. Mulți cred că vremea națio­na­lismelor a trecut, iar valul globalizărilor de tot felul ne ispiteşte să credem că putem fi europeni fără o identitate națională. Cel mai grav lucru pare să fie că foarte puțini mai înțe­legem un spirit precum cel al lui Iosif Vulcan și dorința lui de a educa națiunea română.

A construit „din nimic” un muzeu

În acest context, „zbaterea” doamnei Genica Vulcan este mai mult decât lăudabilă. A construit „din nimic” acest muzeu de la Șinca Veche, procurând tot ce se poate vedea, organizând spațiu creat după normele profesioniste în vigoare.

După mărturia dânsei, muzeul este conceput în cinci secțiuni care cuprind activitatea literară a academicianului prin cărți și imagini, colaje de fotografii și postere cu informații legate de cei care au scris despre activitatea lui, cuvinte celebre ale lui Iosif Vulcan și ce a reprezentat în istoria Transilvaniei, colaborarea cu Mihai Eminescu și un amplu periplu prin viața familiei sale, a moștenirii culturale și literare evocate de-a lungul timpului.

Pentru bibliofilii împătimiți, muzeul are câteva piese rare începând cu volumul de poezii „Lira mea”, publicat de Vulcan în 1882, într-o ediție de ținută, volume originale din dramaturgia lui: „Mireasă pentru mireasă” (1877), „Ștefan Vodă cel tânăr” (1893) și „Soare cu Ploaie” (1898). Romanul „Ranele națiunii” sau romanul „Cavalerii nopții” al lui Ponson de Terrail, tradus de Vulcan.

Mai găsim un număr original din „Foaia pentru minte, inimă și literatură”, suplimentul Gazetei de Transilvania, unde Vulcan publica o poezie „Către renegați”, în anul 1863, poezie ce exprimă cel mai bine atitudinea sa de „poet cetățean”. Această calitate a fost completată și de bogata activitate jurnalistică de la „Familia” sau „Umoristul”/„Gura satului”, reviste la care a fost proprietar, editor și redactor responsabil.

Reviste şi cărţi primite de la personalităţi

Muzeul deține 45 de numere ale revistei „Familia”, începând cu anul 1902. De mare valoare sunt și scrisorile primite de Vulcan de la diferite personalități ale vremii: Vasile Alecsandri, Gheor­ghe Barițiu, Iacob Negruțiu, Alexandru Vlahuță și mulți alții.

În opinia criticului Mircea Popa din lucrarea „De la Samuil Vulcan la Iosif Vulcan”, apariția în spațiul cultural transilvănean din a doua jumătate a secolului al 19-lea a cărturarului Iosif Vulcan a reprezentat cea mai binecuvântată prezență pe care Transilvania a dat-o culturii și literaturii în epocă.

E uimitor să vezi cum se poate naște ceva din nimic atunci când dorința omului și voia Domnului își dau mâna.

Se cuvine să-i fim recunoscători doamnei Genica Vulcan pentru pasiunea și efortul financiar pe care le-a depus în realizarea acestui muzeu ce își așteaptă vizitatorii cu o mulțime de informații atent selectate de doamna doctor.

N-aș vrea să închei aceste rânduri fără a remarca cele două cărți publicate recent de doamna Genica: „In memoriam Iosif Vulcan” și „Remember Mihai Eminescu la Muzeul Iosif Vulcan din Șinca Veche”, cărți în condiții grafice de ținută care ne orientează prin istoria muzeului căruia i-a dat viață.

Dacă ar fi să asemăn cu ceva muzeul lui Iosif Vulcan de la Șinca Veche, l-aș asemăna cu claritatea pânzelor lui Vermeer, care luminează conținuturi în cele mai mici detalii. Este una din impresiile pe care mi le-a lăsat expe­riența întâlnirii cu distinsa doamnă doctor Genica Vulcan la ctitoria ei de la Șinca Veche.