Cancerul de sân ar putea fi diagnosticat prin mamografie în toate statele UE
Declaraţia iniţiată de eurodeputata britanică Elizabeth Lynne (ALDE), prin care statele membre sunt invitate să introducă diagnosticarea prin mamografie a cancerului la sân, a fost semnată de suficienţi deputaţi pentru a fi luată în discuţie în Parlamentul European (PE). Anunţul privind acest rezultat a fost făcut de preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, la deschiderea sesiunii plenare de luni. Declaraţia prevede ca statele membre să introducă diagnosticarea cancerului la sân prin mamografie, pe scară naţională. Totodată, actul cere Comisiei Europene să elaboreze, la fiecare doi ani, un raport privind evoluţia punerii în aplicare a diagnosticării prin mamografie. Potrivit declaraţiei, peste 300.000 de femei din Uniunea Europeană sunt diagnosticate, în fiecare an, cu cancer la sân. În plus, cancerul la sân este principala cauză de deces pentru femeile cu vârsta între 35 şi 59 de ani. În ceea ce priveşte rata deceselor, aproape 90.000 de femei din state UE mor, anual, de cancer la sân, dar depistarea cancerului prin mamografie poate reduce decesele cu până la 35%.