Când liderii nu găsesc răspunsurile bune
Franța se află în stare de șoc după tulburările din ultima perioadă. Oare Macron a subestimat nemulțumirea din țară? Politologul Jacob Ross vorbește despre acuzațiile aduse președintelui - și despre opțiunile pe care acesta le mai are acum. Interviul cu Jacob Ross a fost difuzat pe „Tageschau 24”, postul de televiziune ARD, prezentator fiind Ralph Baudach. Ross este politolog și lucrează ca expert în afaceri franceze pentru Societatea Germană pentru Politică Externă (DGAP). Domeniul său principal de interes îl constituie politica externă și de securitate a Franței.
Sunt protestele din ultima perioadă tipice pentru cultura protestelor din Franța? Se înscriu ele într-o lungă istorie a rezistenței sau reprezintă o nouă etapă?
Pe de o parte, se înscriu cu siguranță într-o lungă serie istorică. Chiar și în istoria recentă au existat în repetate rânduri astfel de dezordini, cel mai recent, de exemplu, în 2018, în timpul protestelor „vestelor galbene”, în 2023, după uciderea unui tânăr de 17 ani în timpul unui control rutier, sau în luna mai a acestui an, după câștigarea Ligii Campionilor de către Paris Saint-Germain, aici, în capitală. Dar ceea ce s-a întâmplat recent a atins într-adevăr un nou nivel. Dacă ne uităm la numărul magazinelor jefuite, la simbolurile republicii care au fost distruse - vezi Primăria incendiată din Limoges -, precum și la numărul forțelor de ordine rănite, putem spune că a fost o escaladare a acestei serii de evenimente.
Oamenii care au provocat dezordini și au jefuit: cum pot fi descriși cel mai bine?
Trebuie să facem o distincție foarte clară între aceste grupuri. Pe de o parte, sunt elevii și studenții, cu care au început aceste proteste la mijlocul lunii septembrie. Aceștia au adus, cred eu, în discuție preocupări legitime privind dotarea școlilor lor și sistemul de învățământ. Apoi, există un al doilea grup asupra căruia se concentrează acum foarte mult atenția Guvernului, precum și a serviciilor secrete interne: grupuri de extremă stânga și autonome de stânga, care s-au amestecat printre aceste proteste ale elevilor și care acționează acum din ce în ce mai violent în centrele orașelor. Și mai există un al treilea grup. Aceștia sunt tineri, adesea proveniți din familii de imigranți, din suburbiile marilor orașe franceze. Se pare că încearcă cu orice ocazie să se amestece în astfel de evenimente de amploare, pentru a comite incendii, a ataca forțele de ordine sau chiar a jefui magazine. Aceste trei grupuri sunt, așadar, foarte diferite, cu revendicări complet diferite.
Să ne îndreptăm atenția către grupul mai pașnic. Acești protestatari sunt extrem de nemulțumiți de numeroase măsuri de politică internă ale președintelui francez Macron. Oare acesta nu ia aceste probleme suficient de în serios?
Aceasta este acuzația adusă președintelui francez. Așa a început, de altfel, și mandatul său prezidențial. Încă de la început, la sfârșitul anului 2018, odată cu mișcarea „vestelor galbene”, i s-a reproșat că ar fi reprezentantul unei elite din capitală, detașată și arogantă care, în general, nu este prea conștientă de problemele cu care se confruntă francezii din restul țării. Și, pe lângă protestele elevilor, s-au ridicat revendicări mai ample, de natură socială, de exemplu legate de creșterea costului vieții. De asemenea, au fost menționate prețurile la benzină, care au crescut. Această acuzație s-a concentrat insistent în ultimii ani asupra lui Macron personal și asupra Guvernului său. Nu cred însă că problema va dispărea dacă Macron va fi înlăturat din funcția de președinte în primăvara viitoare.
A subestimat președintele amploarea nemulțumirii, așa cum reiese acum și din rezultatul protestelor?
Cred că da. Macron și Guvernul său au fost din nou luați prin surprindere de amploarea violențelor recente. Ați menționat deja că ministrul de interne, Laurent Nunez, și-a prezentat ieri demisia - având în vedere circumstanța cu adevărat gravă că statul a pierdut controlul în anumite situații din mai multe orașe franceze, iar monopolul statului asupra forței, exercitat de forțele de Poliție, nu mai era garantat. Cred că, pe parcursul mandatului său de aproape 10 ani, Macron nu a găsit răspunsurile potrivite în multe privințe. Acum se confruntă cu un bilanț care este foarte controversat, în special în ceea ce privește politica internă, și cu care vor trebui să se confrunte candidații la succesiunea sa.
Să ne concentrăm pentru moment asupra unei soluții imediate la această problemă. Ce opțiuni are, de fapt, Macron pentru a veni în întâmpinarea protestatarilor, având în vedere că ponderea datoriei publice franceze se situează la aproximativ 120%?
Se pare că nici unul dintre răspunsurile care vor veni nu poate să fie cu adevărat bun. Dar o opțiune o putem exclude cu relativă siguranță. Și anume, aceea de a acoperi aceste probleme și revendicări cu mai mulți bani. Se discută dacă, în politica educațională și socială, problema ține într-adevăr de lipsa banilor sau dacă nu cumva de alți factori. Cert este că Franța, de exemplu, a cheltuit în mod repetat sume foarte mari în politica educațională în ultimii ani -- inclusiv fonduri destinate în mod specific zonelor cu probleme sociale. Și, în ultimele zile, în contextul protestelor, școlile, clădirile sau bibliotecile publice au fost adesea cele care au fost incendiate. Cred și mă tem, într-o oarecare măsură, având în vedere viitoarele alegeri prezidențiale, că banii nu vor mai fi soluția și că două proiecte politice se află în competiție, fiecare oferind alegătorilor programe mai degrabă ideologice și foarte dure din punct de vedere politic. La extrema dreaptă se află Marine Le Pen, care reprezintă legea și ordinea. Iar la extrema stângă se află Jean-Luc Mélenchon, care spune: „Trebuie să trecem la o a șasea, nouă republică, care se va baza mult mai puternic pe imigrație și pe o diversificare a societății”. Această confruntare este în centrul atenției în prezent. În sondaje, campania electorală prezidențială este dominată de acești doi candidați.
(Interviu tradus de Dumitru Horia Ionescu)