Când ne supără fratele...
Sfinții Varsanufie și Ioan, Scrisori duhovnicești, Întrebarea 97 (V. 192), în Filocalia (2009), vol. 11, pp. 118-119
„Bucură-te, frate, și fii cu curaj! Să nu te tulbure diavolul pentru lucruri nefolositoare. Socotește iubirea ta că e ispitit și necăjit cineva fără îngăduința lui Dumnezeu? Nu. Dumnezeu îngăduie să ni se întâmple acestea spre folosul sufletului. Dar diavolul, văzând aceasta, a întors lucrurile contra noastră ca și la început, scoțându-ne din sfânta pace a raiului. Căci ce ne-a mutat din cele ale noastre? În locul sfintei păci, a aruncat în noi furioasa mânie. În loc de ura cea de la Dumnezeu, prin care se urăsc cele rele, a aruncat în noi ura rea, prin care urâm cele bune și pe Dumnezeu Însuși. Dar noi nu înțelegem și nu știm că pentru a tăia de la noi toată amintirea rușinoasă și tot gândul rău și de suflet stricător ne-a spus Dumnezeu să ne rugăm pentru dușmanii noștri și să binecuvântăm pe cei ce ne blestemă și ne-a poruncit să-i iubim pe dușmanii noștri (Matei 5, 44). Și dacă ni s-a poruncit să-i iubim pe dușmanii noștri, care nu ne-au slujit nici cu lenevie, nici cu sârguință, ce scuză vom avea de nu-i vom iubi pe cei ce ne-au făcut bine și ne-au slujit, chiar dacă demonii ni-i prezintă ca pe unii ce ne-au slujit cu lenevie? De vrei să te mântuiești și ți-ai încredințat sufletul lui Dumnezeu și nouă, să nu crezi gândului tău. Căci demonii seamănă, ca o sămânță rea, cele rele în locul celor bune. Oprește-te deci de a le urma și vei afla calea lui Dumnezeu. Căci El Însuși a spus: De voiți și de Mă veți asculta, veți mânca cele bune ale pământului (Isaia 1, 19). Deci atârnă de noi să mâncăm sau să nu mâncăm (cele bune). Și pentru ce defăimăm pe aproapele? Nu căuta pricină cuiva pentru nimicuri, ci fă-te lui plăcut în toate. Și să nu gândești de cineva rău, ca să nu te faci tu însuți rău. Căci cel rău gândește cele rele, și cel bun, cele bune. Iar a gândi despre unii: Iată, vorbesc împotriva mea e un război propriu începătorilor. De aici vine că, dacă se roagă doi într-o chilie sau se îndrumă unul pe altul, un oarecare poate spune despre ei lucruri contrare. Și dacă gândește așa, nu se află prin aceasta în adevăr; și, în nebunia lui, unul ca acesta își pricinuiește sieși pierzanie. Să nu rămâi în acestea. Căci fratele gândește că prin voi află multe, chiar dacă vă necăjiți puțin din pricina lui ca să câștigați răbdarea. Bucurați-vă și vă veseliți, că mare este plata răbdării! (Matei 5, 12). Căci încă înainte de aceasta ai aflat de la fratele Ioan că nu suntem lăsați în necazuri fără voia lui Dumnezeu, iar aceasta se face spre folosul nostru. Să nu crezi deci în ceva [al] demonilor împotriva fratelui tău. Căci nu e așa (cum îți șoptesc ei). Ci ei sunt cei ce vor să te tulbure. Dar Domnul îi va face neputincioși. Iar gândul prin care spui: M-am hotărât să mă fac rob oamenilor nu e gând de smerenie. Fără îndoială, Apostolul se lăuda că s-a făcut robul tuturor. Vrei să spui și tu aceasta? Dar când vei ajunge tu la măsura aceasta a smereniei? Nu știi ce ai spus, frate.”
(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)