Capela „Sfânta Ecaterina“ din Bucureşti: Drumul de la ruină la oază de speranţă

Situată în Bucureşti, lângă Arcul de Triumf, capela fostului leagăn de copii „Sfânta Ecaterina“ rămâne o mărturie a credinţei şi a grijii pe care oamenii de acum un veac o manifestau faţă de aşezămintele sociale. Istoria capelei şi a aşezământului „Sfânta Ecaterina“, deşi foarte zbuciumată, rămâne totuşi o dovadă că binele şi iniţiativa pozitivă nu mor niciodată. Fără a mai deţine în prezent rolul pe care-l avea la începuturile sale, capela „Sfânta Ecaterina“, prin preotul ei, Ştefan Sava, continuă să aducă o umbră de mângâiere în viaţa celor aflaţi în impas.

Anii epocii ceauşiste au însemnat pentru Biserică o perioadă dificilă. Multe lăcaşuri au fost dărâmate, iar unora li s-a schimbat destinaţia, fiind transformate în depozite, magazii. Şi capelele aşezămintelor sociale unde trăiau copii abandonaţi sau proveniţi din familii sărace au avut aceeaşi soartă, fiind închise. A fost şi cazul capelei aflate în incinta fostului leagăn de copii „Sfânta Ecaterina“. Voluntari de la biserica „Sfântul Silvestru“ s-au implicat în 1998 în activităţile aşezământului, pentru a îndulci puţin din suferinţa celor ce trăiau acolo. Printre acei tineri se număra şi Sava Ştefan, student la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. Astăzi este preotul capelei „Sfânta Ecaterina“ şi se împlinesc nouă ani de când slujeşte aici. Istoria acestei capele, îngemănată cu a leagănului care o adăpostea, îşi are începuturile la sfârşitul secolului al XIX-lea. Capelă ridicată de protipendada bucureşteană Leagănul de copii „Sfânta Ecaterina“ a fost inaugurat în 1897, pe 25 noiembrie, de ziua Sfintei Ecaterina. Fondatorii acestui aşezământ erau doamnele marilor familii de la vremea aceea: Cantacuzino, Hrissoveloni, Marghiloman, Văcărescu. Preşedinta de onoare a orfelinatului era însăşi regina Elisabeta. Statutul aşezământului avea în vedere primirea şi creşterea copiilor cu părinţi sărmani, împovăraţi cu numeroşi copii şi, mai ales, cei rămaşi fără mamă. Se primeau în leagăn şi tinere necăsătorite devenite mame, pentru a-şi creşte singure copiii, pentru a evita înstrăinarea pruncilor. Fondurile din care se întreţinea acest aşezământ proveneau din donaţii, subvenţii şi loterii. Valoarea activităţii de îngrijire şi a modului în care era organizat acest orfelinat a fost recunoscută şi chiar premiată, în anul 1900 primind medalia de aur a Expoziţiei Internaţionale de la Paris. În timpul primului război mondial copiii au fost întreţinuţi din veniturile particulare ale doamnei Ecaterina Cantacuzino. După 1948, leagănul „Sfânta Ecaterina“ a devenit aşezământ public, finanţat de stat, păstrându-şi profilul, dar modificându-şi numele, de la care a trebuit scos apelativul „Sfânta Ecaterina“. În anul 1989, aici erau adăpostiţi 400 de copii, majoritatea abandonaţi din cauza sărăciei sau proveniţi din familii cu mulţi copii, care erau vizitaţi foarte rar de părinţii lor. Centrul maternal de astăzi Odată cu apropierea României de Uniunea Europeană, directivele acesteia privind protecţia copilului au impus ca numărul celor ce erau adăpostiţi de leagăn să scadă. Deşi complexul avea o dotare corespunzătoare, totuşi, în 2004, a fost închis, iar destinaţia complexului a fost schimbată. Statutul capelei, care până atunci aparţinea de leagăn, devenea incert. Prezenţa preotului care acorda asistenţă religioasă copiilor (botezându-i, spovedindu-i, împărtăşindu-i) părea să fi devenit inutilă. Cu toate acestea, părintele Ştefan nu a părăsit capela, ci a continuat să slujească. În clădirile rămase goale s-au înfiinţat mai multe birouri pentru diferite servicii sociale: pentru combaterea delicvenţei juvenile, a violenţei domestice, comisia pentru asistenţa persoanelor la domiciliu, pentru venitul minim garantat, pentru evaluarea gradului de handicap. De asemenea, tot aici îşi are sediul Direcţia pentru Protecţia Drepturilor Copilului, din subordinea primăriei, transformată, ulterior, în Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Copiii pe care îi găzduia leagănul au fost unii daţi în adopţie, alţii cazaţi în vile, îngrijiţi de mame sociale. A rămas totuşi ceva din vechiul leagăn. Este vorba de Centrul Maternal „Sfânta Ecaterina“, unde trăiesc treisprezece familii formate din mame şi copiii lor, aflate în impas social. Capela, transformată de comunişti în magazie şi spălătorie În 1900, s-au construit o parte dintre clădirile aparţinând leagănului, un an mai târziu doamna Irina Ghica a donat fondurile necesare construirii unei capele, care să slujească nevoilor religioase ale aşezământului. Construcţia ei s-a terminat în 1903, pe baza planurilor arhitectului I. D. Berindei, capela având o structură în plan treflat, fără turlă, cu arcade regulate şi elemente decorative din repertoriul neoromânesc. Respectând volumetria clasică ortodoxă, aceasta se integrează foarte bine în întregul complex de clădiri, aparţinându-i în mod organic. Puţini ştiu că în 1933 aici a funcţionat Mănăstirea Caşin, cu 6 maici aduse de la mănăstirea Suzana, judeţul Prahova, care, pe lângă slujbele bisericeşti, se ocupau şi cu îngrijirea copiilor orfani din aşezământ. Monahiile nu au rămas prea mult timp în orfelinat din cauza unui incendiu care a avariat grav capela. Venirea comuniştilor la conducerea ţării a coincis cu dispariţia asistenţei religioase din spitale, azile şi, în general, din aşezămintele sociale. „Capela leagănului a devenit, în 1953, sală de mese, apoi aici s-a mutat spălătoria, iar ulterior, a fost transformată în magazie unde erau depozitate paturile vechi, saltelele şi instrumentarul medical uzat ale spitalului“, am aflat de la părintele Ştefan Sava, slujitorul capelei „Sfânta Ecaterina“. Starea de degradare a bisericii-spălătorie Anul 1989 a găsit biserica într-o stare jalnică. Pereţii erau infiltraţi cu apă, igrasia începuse să macine tencuiala interioară şi exterioară a lăcaşului. Mediul umed pe care îl crease fosta spălătorie a făcut ca tocurile metalice ale ferestrelor să ruginească. Singurele mărturii care dovedeau că acolo fusese cândva o biserică erau frescele aflate pe bolta naosului (Hristos Pantocrator) şi pe bolţile absidelor (scena Naşterii Domnului şi Maica Domnului Împărăteasă). De asemenea, se mai păstrau icoanele împărăteşti, opera renumitului pictor bisericesc Belizarie, care a realizat şi pictura din catedrala patriarhală. Capela nu era conectată la electricitate şi nu avea nici canalizare. Au trebuit să treacă aproape 10 ani pentru ca fostul lăcaş de cult să fie observat de cineva. În 1998, la leagănul de copii „Sfânta Ecaterina“ din Bucureşti sosea un grup de voluntari venit de la biserica „Sfântul Silvestru“ care încerca să suplinească lipsa de personal pe care leagănul de copii din apropierea capelei o suporta greu. Regăsirea frumuseţii de altădată Între voluntarii de la biserica „Sfântul Silvestru“, trimişi de părintele Constantin Galeriu, se afla şi Sava Ştefan, student la Facultatea de Teologie din Bucureşti, ce avea să devină chiar preotul aşezământului. Deşi nu se întrevedeau sorţi de izbândă în încercarea de reabilitare a locaşului, totuşi părintele Sava a nădăjduit că va reuşi. Înconjurat de oameni inimoşi, de prieteni, a reuşit, împreună cu aceştia, să redea bisericii frumuseţea ei de altădată. În exterior s-au hidroizolat pereţii, apoi s-a refăcut faţada bisericii, s-au turnat scările de la intrare, iar în interior s-au turnat şape, s-a placat cu marmură pardoseala sfântului altar, au fost aduse o catapeteasmă din lemn de cireş şi un clopot. Fondurile cu care s-au realizat aceste investiţii au provenit de la familia preotului în primul rând, apoi de la diferite cunoştinţe şi prieteni, la care s-au adăugat mai multe societăţi comerciale care au ajutat cu materiale. „Pentru că nu avea personalitate juridică, cont şi nici ştampilă, biserica nu putea atrage finanţări directe de la buget sau din altă parte. S-a întâmplat chiar să se piardă o donaţie importantă de la o bancă, banii intrând în contul primăriei de care capela depinde până astăzi. De aceea, realizarea unui proiect cuprinzând un protocol încheiat între autoritatea bisericească şi primărie care să confere autonomie şi posibilitatea de a obţine donaţii sau sponsorizări în mod direct ar fi foarte benefică pentru misiunea Bisericii în toate aşezămintele de asistenţă socială“, este de părere părintele Ştefan Sava. Orarul liturgic, potrivit cu „audienţele la comisii“ În prezent, la capela „Sfânta Ecaterina“, în afara slujbelor obişnuite rânduite de Biserică, se oficiază în fiecare zi de luni vecernia şi acatistul Sfintei Ecaterina, apoi miercuri seara are loc slujba Sfântului Maslu, urmată de cateheză. Vinerea este o zi foarte încărcată pentru preotul capelei. Este ziua în care sunt primiţi la comisii toţi cei care vor să depună dosare, cereri pentru rezolvarea diverselor nevoi. Mulţi calcă pragul capelei pentru a se spovedi şi pentru a se ruga lui Dumnezeu pentru ajutor. ▲ „Îl consider pe părintele ca pe un frate al meu“ Preotul, împreună cu membrii comunităţii de aici, ajută, în strânsă colaborare cu diversele servicii care funcţionează în incinta fostului leagăn, la rezolvarea cazurilor sociale ivite. Aici se află două centre de zi aflate în subordinea primăriei pentru copiii cu sindrom Langdon-Down şi autism şi Centrul de recuperare. Dobrică Mariana, care locuieşte în sectorul I, în zona apropiată de capela „Sfânta Ecaterina“ are 11 copii, la doar 34 de ani. Pe părintele Ştefan l-a întâlnit când venea la comisia pentru ajutor social. „În 2001, când am vorbit pentru prima oară cu preotul, aveam şase copii, dintre care doar unul era botezat. Părintele mi-a botezat toţi copiii şi pe soţul meu, care nu era creştinat. Doamna Marina Gheorghiu, de la Centrul maternal, m-a îndrumat către biserică şi mi-a spus: «Vorbeşte cu preotul şi el îţi va găsi naşi pentru copiii tăi». În duminica imediat următoare, părintele a găsit oamenii care m-au ajutat să botez copiii. Biserica m-a sprijinit în multe privinţe. Am primit îmbrăcăminte pentru copii şi pachete cu hrană în fiecare sărbătoare. De aproape şapte ani de zile, eu sunt nelipsită duminica şi în sărbători de la această biserică“, ne-a spus Mariana. „Îl consider pe părintele ca pe un frate al meu. Oricine a avut nevoie de o mână de ajutor a găsit înţelegere şi sprijin în persoana părintelui Ştefan de la capela «Sfânta Ecaterina». Nu doar hrană şi îmbrăcăminte au primit cei nevoiaşi, ci au existat cazuri de oameni cărora le-a ars casa, iar părintele Sava Ştefan le-a procurat materiale de construcţie pentru a-şi ridica o nouă casă şi chiar mobilier“. „Părintele m-a ajutat enorm“ Un alt beneficiar al sprijinului acordat de biserică a fost Dănilă Neculai. Născut la Odobeşti în 1969, crescut de mic în orfelinat, a plecat la Bucureşti pentru a-şi face un rost în viaţă. După ce a terminat şcoala profesională la Pipera, a încercat să îşi găsească o locuinţă şi un loc de muncă. A reuşit să obţină o cameră într-un cămin de nefamilişti, dar a fost evacuat pentru că imobilul nu prezenta siguranţă seismică şi nu avea utilităţile de bază: gaz, curent electric, apă. „Pe părintele l-am cunoscut din perioada când era student. În 1997, împreună cu alţi colegi de la facultate, venea în mijlocul copiilor care locuiau aici şi vorbea cu ei, îi ajuta cum putea. Împreună cu el, am ajutat la curăţirea şi restaurarea capelei. Depozitul de paturi şi saltele a devenit un frumos loc de închinare. În 2004, împreună cu soţia, am părăsit căminul de nefamilişti, iar părintele m-a sprijinit enorm în obţinerea unei locuinţe. Ne-am dus împreună la primărie şi la diferite comisii de expertiză şi am reuşit să primesc o casă“, ne-a povestit interlocutorul nostru. ▲ „Mama, tata, du-mă acasă!“ „Am descoperit leagănul pe când eram voluntar, în urma unei acţiuni întreprinse de biserica «Sfântul Silvestru», care a trimis tineri pentru a vizita copiii. Îmi amintesc că, deşi ne vedeau pentru prima oară, ne-au cuprins cu mânuţele lor şi ne-au spus: «Mama, tata, du-mă acasă la tine!». Nu i-am putut lua acasă, dar nici să-i părăsesc pe micuţi nu am mai putut“, îşi aminteşte părintele Sava. Fete care au fost alungate de familiile lor pentru că au rămas însărcinate au venit la „Sfânta Ecaterina“ pentru că au ales să păstreze copiii, deşi erau necăsătorite; familii unde există dependenţă de alcool şi violenţă reprezintă cazurile întâlnite cel mai des, în care intervine preotul de la capela „Sfânta Ecaterina“. Femeilor gravide maltratate de soţi, care erau pe punctul de a avorta, li s-a acordat atenţia cuvenită din partea Bisericii şi au fost sprijinite şi ajutate să nu săvârşească acest păcat. Copiii proveniţi din familii numeroase şi cu posibilităţi financiare reduse au fost botezaţi la capela leagănului. ▲ „Mamele care ajung la noi sunt la limita disperării“ Marina Gheorghiu este şefa Centrului maternal „Sfânta Ecaterina“. Acest aşezământ deţine treisprezece spaţii de locuit pentru cuplurile mamă-copil abandonate de soţii lor sau respinse de familii pentru că au rămas însărcinate. „Dincolo de consilierea psihologică şi socială a celor care vin către noi ne bucurăm şi de asistenţa spirituală pe care ne-o acordă cu bunăvoinţă părintele Sava Ştefan, slujitor la capela din incinta aşezământului. Toate mămicile sunt îndrumate către biserică. De la noi nu pleacă nici un copil nebotezat. Părintele Ştefan a fost întotdeauna un om deschis faţă de nevoile centrului nostru maternal“, ne-a spus doamna Gheorghiu. Ultimul botez al unui copil a fost săvârşit la capelă cu două săptămâni în urmă. Cei adăpostiţi în Centrul maternal, ca şi personalul, pot participa la slujbele de aici şi chiar fac acest lucru. Părintele Sava se implică şi în rezolvarea problemelor pe care le au cuplurile adăpostite aici. „Implicarea comunităţii care s-a creat în biserica de la noi este un lucru extraordinar. Sunt persoane care păstrează legătura cu noi, cei de la centrul maternal, de ani de zile. Cei ce doresc aduc lucruşoare de la copiii lor sau oferă ajutor de hrană pentru mămici de sărbători, de Paşte, de Crăciun în special. Preotul face adesea apel la credincioşii din biserică, aducându-le la cunoştinţă cazuri de persoane care au nevoie de sprijin material ori se află în alte situaţii dificile. Mamele care ajung la noi în centru sunt la limita disperării. Ele au încercat orice posibilitate până să ceară ajutorul statului şi să vină în acest aşezământ“, ne-a mai spus doamna Maria Gheorghiu.