Capsulele pe bază de ghimbir combat răul de mişcare
O soluţie împotriva răului de mişcare poate fi ghimbirul, recomandă nutriţioniştii. Pentru a fi eficiente, măsurile de combatere a răului de mişcare trebuie luate înainte de plecare. Ghimbirul poate fi consumat sub formă de capsule sau infuzie. Capsulele se administrează cu o zi înainte de plecare, câte două la patru ore. "Răul de mişcare există şi este frecvent întâlnit, în special la femei şi la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 12 ani. Simptomele specifice răului de mişcare apar foarte rar la copiii sub 2 ani. Mişcările vehiculului, viteza, schimbarea direcţiei, virajele bruşte induc, în cazul multora dintre noi, senzaţii de ameţeală, greaţă şi chiar stări de vomă. În această situaţie, capsulele de Ghimbir, produse de Arkopharma, reprezintă soluţia cea mai eficientă pentru combaterea răului de mişcare", susţine dr. Cristina Bogdan, medic naturopat, reprezentant medical al capsulelor produse de Arkopharma. Capsulele de ghimbir conţin pulbere obţinută prin fărămiţare la rece, din rădăcină de ghimbir. De asemenea, suplimentul natural pe bază de ghimbir este indicat pentru femeile gravide, acesta ameliorând stările de rău provocate de sarcină.