Cartea „Întoarcerea în adâncuri după aproape un secol” a fost lansată la Iași

Un articol de: Mihail Vrăjitoru - 18 Octombrie 2024

Joi seară, 17 octombrie, în Sala „Iustin Moisescu” a Ansamblului Mitropolitan Iași, a avut loc lansarea cărții „Întoarcerea în adâncuri după aproape un secol”, editată la Mănăstirea Paltin Petru‑Vodă din județul Neamț.

Cartea Galinei Răduleanu, medic psihiatru și pătimitoare a lui Hristos în temnițele comuniste, este o carte de memorii ce reprezintă mai mult „un fel de spovedanie publică având cuprinse în ele atât viața mea de aproape un secol, cât și pe cea a țării”, după cum mărturisește autoarea.

La lansarea cărții a participat, alături de Galina Răduleanu, și stavrofora Justina, stareța Mănăstirii Paltin.

Autoarea cărții, dr. Galina Răduleanu, a mărturisit unul dintre motivele pentru care a scris acest volum: „Această carte m‑a obligat să mă apropii de adâncimea lucrurilor care s‑au derulat și să înțeleg de ce s‑au întâmplat așa și nu altfel. De ce am fost eliminată, de ce am făcut închisoare, de ce mi s‑au întâmplat atâtea lucruri grave în existență? Și la un moment dat - eu nu am fost un om nici smerit, nici modest, toată viața mea am considerat că așa cum vreau eu, așa este bine și voința mea era deasupra a tuturor - am ajuns să spun nu. În viață, cel mai important lucru este „Facă‑se voia Ta”. Iar asta mi‑a spus‑o și un țăran. Un țăran de la mine din sat, care avea piciorul tăiat, care era părăsit de toți și trăia cu un câine și o pisică. El mi‑a spus odată la plecare: „Doamna doctor, să știți că nu puteți ridica nici un fir de păr de jos fără voia lui Dumnezeu”. Nu i‑am dat importanță. Am zis numai că sună frumos. Dar când am scris cartea și când m‑am izbit eu însămi de atâtea și atâtea lovituri, mi‑am dat seama că acesta este esențialul existenței noastre”.

În cadrul evenimentului din această seară, arhimandritul Nicodim Petre a oferit Galinei Răduleanu, din partea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, cea mai înaltă distincție a mitropoliei, „Crucea Moldavă”.

Prezentă la eveniment, stareța Mănăstirii Paltin, stavrofora Justina a relatat: „Doamna Galina ne‑a spus la un moment dat că vrea să‑și scrie memoriile și noi am primit, bineînțeles, asta cu bucurie și atunci ne‑a spus și faptul că dorește să fie editată de mănăstirea noastră. Eu am invitat‑o astfel să stea mai tot timpul la noi, nu s‑a putut, dar în răstimpuri a tot venit la noi pentru a corecta cartea. Corecturile au fost foarte multe deoarece această carte este o răscolire a sufletului ei și un fel de spovedanie, cum spune ea. Această carte explică perioada comunistă înainte și după închisoare”.