Casa dascălului de musichie şi iubitorului de proverbe

Râmnicu Vâlcea, oraşul celor 13 biserici şi schituri, deţine un bogat patrimoniu spiritual, cultural, istoric, pe potriva aceleiaşi bogăţii pe care întregul judeţ le pune în faţa turistului venit pe aceste meleaguri. Râmnicul se poate lăuda cu o adevărată panoramă a arhitecturii religioase valahe şi cu o serie de instituţii muzeale, care definesc istoria acestor locuri, tradiţiile populare, creaţia artistică şi personalităţile care au trecut pe aici. Între acestea, casa memorială a lui Anton Pann se arată publicului cu istoria sa interesantă şi cu panoplia de amintiri şi obiecte vorbind despre personalitatea marelui om de cultură pe care îl evocă.

Anton Pann a fost un membru marcant al comunităţii oraşului Râmnicu Vâlcea. Casa memorială a lui Anton Pann, aflată pe strada Ştirbei Vodă, la nr. 18, a fost construită în formă de culă şi adăposteşte în prezent expoziţia memorială dedicată celui care a locuit aici. Sunt punctate în acest spaţiu şi peregrinările pe meleagurile Vâlcii în perioadele 1826-1828 şi 1835-1837 ale celui care a rămas în conştiinţa urmaşilor drept "fiul Pepelei cel isteţ ca un proverb", dar care a fost şi "dascăl de musichie" la şcoala înfiinţată pe lângă Episcopia Râmnicului. Casa memorială "Anton Pann" este un monument de arhitectură urbană, construită la jumătatea secolului al XVIII-lea, în stil arhitectural tradiţional, şi deţine o pivniţă, fiind împodobită cu un foişor deschis, sprijinit de stâlpi realizaţi din lemn de stejar. Casa-muzeu este una dintre clădirile translate pe vremea comunismului, pe o distanţă de 37 de metri, de pe amplasamentul ei iniţial, odată cu modernizarea şi reamenajarea teritorială. Muzeul Anton Pann, gazdă a serilor culturale vâlcene Expoziţia din casa memorială vorbeşte despre interiorul unei modeste locuinţe de târg de la mijlocul secolului al XIX-lea, cu piese de mobilier - divan, bibliotecă, masă, scaune -, obiecte decorative din cositor, alamă, alpaca, dar şi portrete ale unor personalităţi din epocă, printre care cel al maicii Meletina, stareţa Mănăstirii "Dintr-un Lemn", şi tipograful Ion Popovici, ambii cu legături de viaţă şi opera scriitorului", ne-a povestit Elena Banu. În a doua încăpere a expoziţiei se găseşte un mobilier pictat, specific zonei transilvănene, care evidenţiază legătura pe care Anton Pann a avut-o cu acest colţ de ţară. Dormitorul şi bucătăria, cu obiectele şi ţesăturile expuse, completează imaginea unei locuinţe din secolul al XIX-lea. În camera de lucru a sa sunt expuse lucrări muzicale, culegeri de folclor, poezii şi povestiri, printre care: "Noul Erotocrit", Sibiu, 1837, "Fabule şi istorioare", Bucureşti, 1841, "Povestea Vorbei", Bucureşti, 1847, "Nastratin Hogea", Bucureşti, 1853. Sunt expuse şi manuscrise, ediţii prime ale operelor lui Anton Pann, facsimile şi fotografii, iar la parterul muzeului au loc bilunar întâlnirile Societăţii Culturale care-i poartă numele, unde activează un cenaclu literar şi unul al artiştilor plastici. Casa memorială poate fi vizitată zilnic între orele 10:00 şi 18:00, iar din noiembrie până în martie, între 9:00 şi 17:00 (luni închis). "Fiul Pepelei, cel isteţ ca un proverb" Anton Pann s-a născut în jurul anului 1796 în Bulgaria, la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi a murit la 2 noiembrie 1854 la Bucureşti. Este fiul lui Pantoleone Petrov, un ţigan căldărar din Sliven, şi al Tomaidei. În timpul Războiului ruso-turc din anii 1806-1812, mama sa, Tomaida, rămasă văduvă, a pribegit cu copiii la nordul Dunării. Ajunşi tocmai în Basarabia, tânărul Anton a devenit cântăreţ într-o biserică din Chişinău, iar după o scurtă şedere acolo, după ce cei doi fraţi mai mari, înrolaţi în armata rusă, au murit în asediul Brăilei, Tomaida şi Anton au coborât în sud. S-au stabilit la Bucureşti în 1812. Aici, tânărul Anton Pann, cu vocea lui neobişnuit de frumoasă, a intrat cântăreţ la Biserica Sfinţilor şi apoi paracliser la Biserica Olari. A studiat şi doi ani la Şcoala de Psaltichie, înfiinţată în anul 1816 de Petru Efesiu, deţinător şi al unei tipografii, dar a practicat şi meseria de tipograf la Efesiu. Între anii 1826 şi 1828, a fost profesor de muzică la o şcoală a episcopiei din Râmnicu Vâlcea. Îndrăgostit de nepoata stareţei de la Mănăstirea "Dintr-un Lemn", a fugit la Braşov, unde s-a căsătorit cu ea la Biserica din Şchei. În acest timp a avut loc şi schimbarea numelui iniţial, care a devenit Anton Pann. În anul 1828, îl găsim cântăreţ la Biserica "Sfântul Nicolae" din Şcheii Braşovului. Pe drept cuvânt, Mihai Eminescu l-a supranumit "fiul Pepelei, cel isteţ ca un proverb" în poemul "Epigonii", pentru dragostea lui de proverbe, fiind unul dintre cei mai mari şi neobosiţi culegători de perle ale gândirii înţelepte şi şugubeţe a poporului român. Anton Pann a contribuit la românizarea muzicii bisericeşti Dintre scrierile lui Anton Pann s-au tipărit mai întâi lucrările de muzică eclesiastică. Pe la anul 1820, el a fost numit într-o comisie care avea misiunea de a adapta cântările liturgice greceşti la noul sistem de psaltichie. Dar Pann nu a lucrat numai la "românizarea" liniei melodice, ci şi la aranjarea şi şlefuirea textelor. Din anul 1828, când a revenit la Bucureşti, a avut atelier propriu, unde a editat toate lucrările sale literare şi muzicale. După anul 1840, Pann a scos mai multe lucrări cu caracter bisericesc. În 1848, Anton Pann s-a aflat în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, unde a cântat, alături de corul seminarului din oraş, imnul "Deşteaptă-te române!".