Categoriile experienţei

Experienţa este cel mai important lucru pe care îl putem dobândi odată cu trecerea anilor. Dacă ne lipseşte la bătrâneţe, putem fi siguri că nimeni nu se va mai interesa vreodată de opiniile noastre personale. Nu are sens să discuţi cu cineva care nu îţi poate împărtăşi nimic care să-ţi folosească, nu? Aşa se gândeşte astăzi. Baza respectului actual a devenit una atât de pragmatică încât dobândirea experienţei a devenit sinonimă cu dobândirea supravieţuirii intelectuale.

Experienţa, însă, poate fi atât o binecuvântare, cât şi o tragedie neelucidată. În mod paradoxal, dacă oamenii au prea multă experienţă există riscul de a se baza doar pe aceasta, ignorând sfaturile, uneori pertinente, ale persoanelor din jur. Cine nu are experienţă deloc încearcă în dese rânduri metoda adolescentină. Face să pară că are. Din nefericire, astfel de persoane sunt descoperite uşor şi admonestate aspru de cei din jur. Există un singur principiu care separă persoanele deschide experienţei de cele închise. Opinia faţă de noutate. Ei bine, aici cele două categorii de oameni, cei cu experienţă şi cei fără ea, ajung să se împartă în patru categorii. Prima dintre ele este a celor care nu posedă nicio calitate clară, dar nici nu abordează oportunităţile pe care Dumnezeu le oferă. Aceştia sunt, de regulă, cei numiţi „proştii satului“. Nu reuşesc să îşi cunoască limitele, cred în experienţa pe care nu o au şi ratează fiecare ocazie oferită de a-şi spori calităţile. Trebuie să recunoaştem că lumea este plină de astfel de persoane. Iar dacă vreun creştin îşi închipuie că prostia şi smerenia sunt acelaşi lucru, îi recomandăm să mai mediteze la acel verset emblematic: „Fiţi înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii“. În niciun caz nu poţi fi înţelept ca porumbelul! A doua categorie este cea în care intră de regulă tinerii: nu au experienţă, dar sunt deschişi faţă de lucrurile noi. Oamenii care vor să înveţe, chiar dacă sunt lipsiţi de experienţă, reuşesc să ajungă la dobândirea unor calităţi benefice. Deschiderea faţă de orizontul noutăţii este una esenţială în direcţia sporirii experienţei. A treia categorie e reprezentată de persoanele care au un anumit grad de experienţă, dar nu mai sunt deschişi noului. Conservatori, lipsiţi de mobilitate, riscă osificarea în opinii. Acesta este un risc enorm, pentru că presupune nevalorificarea experienţei dobândite. Gândirea capătă o certă rigiditate, care împiedică dezvoltarea ulterioară a celui implicat. Nu trebuie uitat că experienţa nu cunoaşte sfârşit, dar se hrăneşte din abordarea altor domenii. Experienţa câştigă mult dintr-un singur tip de risc: depăşirea continuă a propriei dezvoltări. Trebuie să vrei mai mult ori pe verticală, ori pe orizontală. Omul se află într-o dezvoltare continuă: fie în sus, fie în jos. Stabilitatea creştinului este deseori o iluzie. Nu există stabilitate în desăvârşire aici decât în Duhul Sfânt, nu în experienţă. De aceea, deschiderea faţă de nou este o oportunitate imensă de a acumula alte direcţii. A patra categorie este cea a oamenilor care indiferent de experienţa acumulată reuşesc să fie deschişi în faţa noilor orizonturi. Este o categorie în care se încadrează atât de puţine persoane încât a fost de la începutul lumii pe cale de dispariţie! Aceste persoane ştiu că evenimentele esenţiale cunosc o anumită repetitivitate, lucru care le permite să se adapteze la noi circumstanţe foarte repede. Când vorbesc de adaptare, nu mă refer la cea ipocrită, incapabilă de sinceritate, dar capabilă de o simulare perfectă. Vorbesc în primul rând de cea care identifică esenţialul dintr-o activitate foarte repede şi îl acceptă ca atare. Aceşti oameni ştiu să asculte, ştiu să îndrume şi cunosc foarte bine felul în care trebuie să vorbească. Nu se impun niciodată cu forţa, lucru specific celorlalte trei categorii. Ştiu să modeleze din interior. Sunt categoria esenţială a acestei lumi. Sunt Sfinţii.