Ce masaje puteţi face la domiciliu
Mângâierea sau masarea cu mâna a locurilor dureroase este, din cele mai vechi timpuri, o soluţie simplă şi la îndemână de alinare a suferinţei. Se spune că însuşi Adam, când a fost lovit în cap de fructul oprit, a dus mâna la cucui, calmându-şi durerea, masându-l.
Prin masaj se compresează părţile moi din jurul scheletului, astfel încât vasele de sânge sunt stoarse ritmic, filetele nervoase sunt biciuite, unele celule din piele şi muşchi eliberează substanţe chimice anestezice, receptorii senzitivi din piele sunt stimulaţi, „trezind“ la nivelul lor centrii de control, din creier, ai inimii, plămânilor, tubului digestiv, organele genitale. Tehnica de masaj clasic, obişnuit, este simplă. Prin alternarea la câteva minute a netezirii cu frământarea, baterea, frecarea, stoarcerea maselor musculare, manevre făcute cu o anumită presiune, viteză de lucru, durată de aplicare, se obţin rezultate de stimulare, biciuire, activare sau, din contra, calmarea, liniştirea, încetinirea unor manifestări biologice. Contraindicaţiile masajului sunt puţine. Astfel, nu este recomandat să beneficieze de asemenea proceduri persoanele cu boli de sânge sau fragilitate vasculară, care pot favoriza vânătăile, stările febrile sau de epuizare fizică şi psihică, infecţii ale pielii. Masajul poate fi considerat un tratament auxiliar în foarte multe suferinţe şi nu numai. Îl recomandăm la domiciliu, făcut de cineva din familie, sub următoarele forme: - masajul de relaxare, ce foloseşte manevre blânde, în care netezirea, mângâierea mai profundă, timp de 5-10 minute, este alternată cu o uşoară frământare cu toată palma, pentru 1-2 minute. Se masează zonele afectate, dar şi cele reflexogene ale spatelui, pentru 25-30 de minute. Pentru ca mâna să alunece uşor, se foloseşte ulei de măsline sau de floarea-soarelui, pudră de talc sau făină albă. Se recomandă în contuzii musculare şi periarticulare, febră musculară, crampe musculare circulatorii şi crampe abdominale, colici renale, dureri de spate după efort. De asemenea, în insomnii, agitaţie psihică cu stări de panică şi depresie sunt recomandate atât copiilor, cât şi adulţilor. - masajul stimulativ, energic, excitant, foloseşte manevre energice de batere, ciupire, stoarcere a maselor musculare, pentru 2-3 minute, alternat cu o uşoară netezire. Durata şedinţei este de 10-15 minute, repetată de 2-3 ori pe zi. Se recomandă în astenii cronice, convalescenţă după boli infecţioase, după repaus prelungit la pat sau aparate gipsate.