Cea mai bună dintre lumile posibile...
Confruntat cu această întrebare insidioasă dacă lumea actuală este cea mai bună și singura pe care Dumnezeu ar fi putut să o creeze, Sfântul Calist, Patriarhul Constantinopolului, a răspuns negativ. Dumnezeu putea crea nenumărate alte lumi, mai frumoase, mai deosebite. Capacitatea Sa creativă fiind infinită, întrebarea în cauză pare fie să-I limiteze priceperea în cazul unui răspuns pozitiv, fie să-L acuze voalat, în cazul unui răspuns negativ, de nenumăratele „lipsuri” ale universului actual. Lipsuri de care omul are habar numai atunci când acestea contravin propriilor sale interese.
Dar care este problema fundamentală a acestei lumi în care trăim, a acestui univers în care ființăm, de am ajuns să tânjim după alte locații, după lumi paralele? O companie interstelară își propune să ne găsească planete noi unde să colonizăm teritorii necunoscute sau măcar să ne mai plimbe prin galaxia plictisitoare în care trăim. Guvernele europene sunt preocupate să limiteze consumul de carburant și să promoveze energia verde, reconectând omul cu natura pe care el însuși a adus-o într-o stare vegetativă. Ni se propune să mâncăm sănătos, să ne mișcăm, să limităm apariția bolilor printr-o viață bine pusă la punct. Ce ne mai lipsește? Ne lipsesc curăția inimii și smerenia de a fi recunoscători pentru lumea primită în dar de la Dumnezeu.
Există vreo problemă a acestui univers care să nu fi pornit de la om? Stratul de ozon a început cumva să își facă singur găuri? Războaiele care au defrișat natură, oameni, pământ au fost provocate de lumea în care trăim? Sărăcia în care-și poartă zilele peste jumătate din numărul de oameni la nivel global este vina pomilor fructiferi sau a culturilor legumicole? Nu sunt toate acestea rezultatul lăcomiei și iubirii de înavuțire, al egoismului și mândriei oamenilor porniți împotriva semenilor lor? Visând la cea mai bună dintre lumile posibile ar trebui să ne punem întrebarea unde poate fi găsit un loc în interiorul ei pentru omul determinat să o transforme rapid într-un deșert etern.
Da, trăim în cea mai bună lume cu putință pe care Dumnezeu ne-ar fi putut-o încredința. Și dacă am făcut din ea un dezastru, atunci, nu El este de vină, ci propria noastră libertate de care ne-am folosit foarte rău. Ne doare acest aspect? Nu ni-l putem asuma? Cu atât mai rău pentru noi, deoarece am luat marele dar al lui Dumnezeu și l-am transformat în ceva după chipul și asemănarea noastră - un creuzet imens al patimilor, în care ne trăim furioși viața. Și în timp ce rapoartele de sustenabilitate ne proslăvesc ipocrizia interesului arătat mediului și universului înconjurător, continuăm să arătăm cu degetul spre cer. Poate că lumea pe care a creat-o Dumnezeu nu era atât de frumoasă, perfectă și bună. Era, până să stricăm noi tot. Mai rău este că am distrus lucruri încă mai importante decât tot universul: sufletul nostru, inima noastră, punând gând rău propriei gândiri, rătăcind pentru eternitate propria simțire.
Așadar, înainte de a ne plânge de lumea în care trăim, să ne dăm seama că este rodul faptelor noastre. Și dacă lumea în care trăim nu este cea mai bună dintre toate lumile posibile, atunci să reașezăm puțin oglinda dinspre Dumnezeu înspre noi înșine. Cu siguranță, vom găsi ceva mai important de retușat, dincolo de toate plângerile noastre interioare.
Pentru că nimeni nu poate crea cea mai bună lume posibilă, dacă omul, în interiorul ei, va continua să lucreze spre distrugerea acesteia.