Cea mai mare expoziție Vermeer, deschisă la Amsterdam
Douăzeci şi opt de tablouri ale pictorului Johannes Vermeer pot fi admirate, începând din 10 februarie 2023, la Rijksmuseum din Amsterdam. Este cea mai amplă expoziţie dedicată acestui maestru al picturii flamande din secolul al 17-lea, cunoscut pentru măiestria sa în redarea unor scene de familie în cadre luminoase şi intime, scrie Reuters.
Expoziţia cuprinde jumătate din picturile realizate de Vermeer, care lucra într-un ritm lent, în timpul vieţii sale. Taco Dibbits, directorul Rijksmuseum, a declarat că Johannes Vermeer (1632-1675) a trăit alături de o familie numeroasă şi a avut o viaţă agitată în calitate de comerciant de artă. Cu toate acestea, a realizat picturi de o frumuseţe tăcută, scăldate într-o lumină redată cu acurateţe aproape fotografică. Alături de picturi celebre, precum „Fata cu un cercel de perlă” (1664) şi „Lăptăreasa” (1659), expoziţia prezintă mai multe tablouri mari pe pânză şi o serie de portrete feminine.
Potrivit curatorului expoziţiei, Pieter Roelofs, au fost făcute descoperiri care au ajutat cercetătorii să înţeleagă cum lucra Vermeer. De exemplu, au fost identificate mici orificii în punctele de focalizare din anumite tablouri, precum „Lăptăreasa”, parte a unui sistem de sfori pe care artistul le utiliza pentru a obţine o perspectivă perfectă. Muzee din Germania, Franţa, Japonia, Regatul Unit, Irlanda şi SUA au contribuit la organizarea expoziţiei, care este deschisă până în iunie 2023.