Ceea ce se uneşte în Hristos devine taină

Potrivit hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, anul 2011 este "Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română". În cele ce urmează, părintele Vasile Gavrilă, parohul Bisericii "Sfântul Nicolae" - paraclis universitar din Capitală, autorul unei teze de doctorat despre Taina Cununiei, ne vorbeşte despre ce înseamnă Taina Nunţii, despre prima Cununie, despre modelul ce stă la baza acestei taine, dar şi despre sensul şi scopul final ale Căsătoriei. De asemenea, părintele vorbeşte despre criza familiei de azi, dar şi despre modalităţile prin care putem salva instituţia familiei.

 

 

 

De ce Căsătoria este o Taină, Taina Nunţii?

 

 

Căsătoria este taină pentru că angajează o comunitate şi o comuniune de persoane. Deci, nu este o lucrare simplă şi pur omenească, ci angajează o comuniune de persoane, şi anume: persoanele Preasfintei Treimi şi persoanele celor care se unesc pentru totdeauna în Hristos, mirele şi mireasa. Şi atât timp cât Preasfânta Treime este o taină, atât timp cât omul este o taină, cele ce se împlinesc în Hristos cu omul devin taine. Deci, unirea celor doi, a mirelui şi miresei, în Hristos nu se poate face, nu se poate împlini decât numai într-o taină. Mai mult decât atât, aşa cum se exprimă Sfântul Ignatie Teoforul, unul dintre primii mari părinţi ai Bisericii, "iar noi ne unim nu doar după trup, ci în Hristos"; şi ceea ce se uneşte în Hristos devine taină. Deci, pe de o parte, ascunde taina lui Dumnezeu cu omul, întâlnirea omului cu Dumnezeu şi, pe de altă parte, ascunde "nepătrunsul" întâlnirii mirelui cu mireasa, care se împlinesc în Hristos.

 

 

Sigur, este una din cele şapte taine ale Bisericii, şi toate tainele lui Dumnezeu în Biserică definesc tainicul întâlnirii omului cu Dumnezeu.

 

 

 

 

Dragostea dintre mire şi mireasă şi acordul lor comun sunt suficiente pentru a deveni Căsătoria Taină? De ce mai este nevoie?

 

 

Dragostea dintre mire şi mireasă este condiţie sine qua non, foarte clar, pentru că ei se unesc în iubire, cum, de altfel, condiţie pentru a fi în comuniune cu Dumnezeu este tot iubirea. Deci este condiţie absolut necesară, însă dragostea nu este suficientă nici numai pentru unirea lor, nu doar pentru a deveni taină. De ce? Pentru că dragostea lor este finită, e redusă şi ca să se unească desăvârşit e nevoie de dragostea lui Dumnezeu, care transformă dragostea, iubirea aceasta dintre noi, oamenii, într-o iubire infinită. Dar, mai mult, pentru a deveni taină, e nevoie de binecuvântarea lui Dumnezeu. Că, de fapt, ce e în afara slujbei, în afara Tainei din Biserică, unirea celor doi, nu numai că nu e taină, e păcat. Şi de ce e păcat că se face fără acordul lui Dumnezeu? Pentru că Dumnezeu este cel care a creat toate, Dumnezeu este Cel care proniază toate şi, deci, în cosmosul acesta, toate trebuie făcute cu binecuvântarea lui Dumnezeu ca să fie bune. Că aşa se spune, că "l-a făcut Dumnezeu pe om şi toată creaţia, erau bune foarte". Şi atunci, ca să fie bună foarte, unirea dintre mire şi mireasă trebuie să aibă binecuvântarea lui Dumnezeu.

 

 

 

 

Cina la care se desăvârşeşte timpul

 

 

 

 

Taina Sfintei Cununii este Taina care intră cel mai

 

 

mult în tangenţă cu viaţa creştinilor. De ce?

 

 

Din foarte multe motive. Întâi de toate, pentru că aici îşi are omul obârşia, aici se naşte omul. Apoi, Taina Cununiei este taina care ne defineşte pe noi ca persoane încă din naşterea noastră. În familie ne naştem, în familie ne naştem viaţa în Hristos, adică devenim creştini, în familie creştem, în familie ne desăvârşim şi în familie dobândim mântuirea, pentru că şi cei care nu se căsătoresc, spre exemplu, monahii, şi ei formează o familie, pentru că la rândul lui monahul şi el dă naştere, dar o naştere duhovnicească fiilor lui. Mai mult decât atât, cum să nu intre în tangenţă cu fiecare dintre noi când Hristos a săvârşit prima minune la Nunta din Cana Galileii?

 

 

 

 

De ce acolo?

 

 

Pentru că trebuia restaurată unirea dintre bărbat şi femeie şi să ajungă din nou la statura omului, a lui Adam cel dintâi, care era unul singur. Bărbatul şi femeia se regăsesc în unitatea nezdruncinată şi deci trebuia refăcută comuniunea, unirea, unitatea dintre bărbat şi femeie, ca de aici să se nască omul nou în Hristos.

 

 

 

 

Care este modelul ce stă la baza Tainei Căsătoriei?

 

 

Avem un model pe care noi îl numim icoană. Deci, căsătoria, cununia, unirea dintre bărbat şi femeie, dintre mire şi mireasă, a fost gândită de Dumnezeu şi împlinită de Dumnezeu având o icoană, un prototip şi, de asemenea, familia, cununia este chemată să devină o icoană şi cum anume? În primul rând, atunci când Dumnezeu a zis "să facem om după chipul şi spre asemănarea noastră". Şi l-a făcut, spune, bărbat şi femeie, care a fost icoana Tatălui? Fiul. Pentru familie, care a fost icoana pe care a avut-o Dumnezeu? Icoana a fost unirea dintre Hristos şi Biserică ce avea să se împlinească în timp, dar la Dumnezeu aceasta deja exista, era. Dumnezeu vede înainte, pentru că, repet, este în afara timpului şi spaţiului. La Dumnezeu, timpul este un Astăzi continuu. Şi astfel, pentru familie, icoana unirii lui Hristos cu Biserica devine icoană de împlinit, adică noi, la rândul nostru, trebuie să împlinim icoana aceasta în viaţa noastră, adică o avem şi model. Unirea dintre Hristos şi Biserică a fost şi prototip, şi pentru noi devine model.

 

 

Cum se încheie Apocalipsa? Sau cum se încheie istoria noastră? Se spune în Apocalipsă că din cer coboară Mireasa lui Hristos, Biserica, gătită de Dumnezeu. Pentru ce? Pentru a se întâlni şi a se uni cu Mirele Hristos, la cea

 

 

de-a doua venire a Sa.

 

 

Şi încă un aspect. Se încheie timpul cu o fericire. Mântuitorul a spus nouă fericiri. În Apocalipsă găsim cea de-a zecea fericire: Fericiţi cei chemaţi la cina Nunţii Mielului! Vedeţi, acolo se împlinesc toate, acolo se desăvârşeşte timpul, în comuniunea de la Cina Nunţii Mielului. Cu cine face Mielul nunta şi Cina? Cu Biserica, cu Mireasa Lui.

 

 

 

 

De ce binecuvântarea lui Dumnezeu dată lui Adam şi Evei când i-a aşezat în Rai nu poate fi considerată prima cununie?

 

 

Pentru că trebuia să fie desăvârşită şi nu s-a desăvârşit, ci a ajuns la criză, adică la ruptură, la separare. Şi vine Fiul Lui Dumnezeu să restaureze, şi aceasta o face în taină la Nunta din Cana Galileii, iar acum căsătoria din Vechiul Testament, din Eden, devine taină.

 

 

 

 

"Secretul" ieşirii familiei din criză

 

 

 

 

Căsătoria, ca legătură naturală pe viaţă între un bărbat şi o femeie, se întemeiază, spunea părintele Dumitru Stăniloae, pe faptul că bărbatul şi femeia numai împreună alcătuiesc umanitatea completă. Mai înţeleg creştinii societăţii moderne sensul adevărat, sensul creştin al căsătoriei?

 

 

Astăzi, lumea înţelege mult prea puţin, chiar şi creştinii înţeleg foarte puţin din sensul creştin al căsătoriei. Din păcate, egoismul, individualismul care fărâmiţează toată societatea, a atins şi Taina Căsătoriei. Mai mult decât atât, duhul acesta secularizant care domină societatea de astăzi atinge foarte puternic căsătoria.

 

 

Egoismul ne face ca noi să înţelegem căsătoria ca un loc în care să ne împlinim din punct de vedere material, din punct de vedere trupesc şi să ne satisfacem patimile şi pornirile, şi nimic mai mult. Iar în momentul în care cel de lângă mine nu mai corespunde şi nu-l mai pot avea ca un instrument, o unealtă în care eu să-mi rezolv problemele mele egoiste, mă despart de el. Şi ajungem astăzi catastrofal la proporţia de 60-70% din familii care ajung la divorţ. Iar duhul acesta secularist şi secularizant a atins familia în sensul că a încremenit şi încremeneşte familia într-un scop pur terestru. Nu mai are nici o perspectivă duhovnicească, nici o perspectivă a eternităţii.

 

 

 

 

În acest context, care sunt soluţiile de salvare a instituţiei familiei? Cum pot face soţii faţă problemelor inerente vremurilor în care trăim?

 

 

Oamenii ajung foarte repede la plictiseală, la banalitate, la tocire. De ce? Pentru faptul că ei nu mai devin noi, unul faţă de celălalt, dar, dacă ne-am hrăni din iubirea lui Hristos care este infinită, fiecare dintre noi ar deveni infinit şi ar deveni noutate absolută în fiecare zi şi s-ar împărtăşi celuilalt ca o noutate. Mai mult decât atât, dacă simt că eu m-am prăbuşit, dacă eu mă prăbuşesc sub porniri, sub toate acestea, cum mă restaurez, cum mă ridic? Mă ridic în Hristos. Şi atunci din nou mă înnoiesc prin ceea ce noi numim Tainele Bisericii, prin Taina Spovedaniei, a pocăinţei pe care noi am putea-o numi, ca s-o înţelegem foarte bine, înnoirea minţii, a mentalităţii, a gândirii, a bogăţiei mele spirituale lăuntrice.

 

 

Şi, în al doilea rând, dacă ne-am hrăni din Hristos, Sfânta şi Dumnezeiasca Euharistie, am deveni şi noi noutatea absolută cum însuşi Hristos este. Dacă noi, preoţii, dacă noi, mirii, ne-am raporta numai la acest amănunt fundamental, ne-am raporta la Euharistie, aşa cum Nunta din Cana Galileii este raportată la minunea transformării apei în vin, atunci am salva căsătoria. Şi am salva omenirea, pentru că trebuie să înţelegem: Taina Căsătoriei, Familia, nu este banala "celulă a societăţii" în care ne naştem şi în care creştem, aşa cum a fost ea definită de sociologi, psihologi şi de unii teologi, din păcate. Da, este "celula vie a Bisericii", a trupului lui Hristos, pentru că Biserica este trupul tainic al lui Hristos, este una din celulele lui Hristos, deci este încorporată în trupul lui Hristos. Şi dacă vom reuşi să facem lucrul acesta, am salvat căsătoria, am salvat familia şi am salvat şi societatea.

 

 

 

 

Acestea pot fi îndeplinite de cei apropiaţi de Biserică, care sunt în comuniune cu Biserica lui Hristos, este evident, dar ce e de făcut în cazul celor care absolutizează relaţia până la idolatrizare, iar "caracterul privat" înlocuieşte dimensiunea eclesială?

 

 

E foarte greu, într-adevăr, însă Hristos, Fiul lui Dumnezeu, s-a întrupat, a fost răstignit, s-a jertfit, a murit şi a înviat pentru întregul cosmos. Deci, provocarea este făcută şi pentru ei, chemarea este şi către ei. Va găsi Hristos, va găsi Dumnezeu o cale prin care să-i aducă. Iar Biserica trebuie să lucreze. Şi cum se va întâmpla? Fie printr-o cercetare, Dumnezeu îi va cerceta, pentru că trebuie să ştim că fiecare dintre noi avem un moment în viaţa noastră precum Pavel pe Drumul Damascului. Fiecare dintre noi are un astfel de strigăt din partea lui Hristos.

 

 

 

 

Dar trebuie să-l audă!

 

 

Aşa este. Condiţia este ca omul să audă strigătul lui Hristos. Mai mult decât atât, pentru că spune Mântuitorul Iisus Hristos, că el n-a venit să judece lumea, ci a venit ca lumea să se mântuiască prin el, Dumnezeu în iubirea lui nemărginită va cuprinde întreaga lume. Dar foarte adevărat, omul trebuie să răspundă. De va fi un glas al lui Dumnezeu, trebuie să fie un glas al Bisericii permanent. De asemenea, trebuie să fie şi o implicare, dar, când am spus că trebuie să fie şi un glas al Bisericii, mă gândesc la întreaga comunitate umană în care acei oameni, acei fii trăiesc mai izolaţi, mai îndepărtaţi. Dar în orice moment trebuie strigat şi trebuie făcut cunoscut sau trebuie făcută bucuria întâlnirii lor cu Hristos, întâlnirii noastre cu Hristos, că atunci când oamenii vor descoperi această bucurie se vor îndrăgosti pur şi simplu de Hristos şi nu-L vor mai părăsi. Deci, noi, practic, trebuie să împărtăşim acestea celor care vor să ne asculte şi atunci lumea va fi salvată.

 

 

Dar altfel, dacă Biserica nu va striga, dacă oamenii nu vor auzi, oamenii vor rămâne, într-adevăr, izolaţi în acest egoism şi individualism deosebit de păgubitor şi, până la urmă, ucigaş, pentru că omul va simţi, chiar şi în iubirea lui

 

 

egoistă, la un moment dat, un gol spiritual, un gol sufletesc şi el atunci va striga. Biserica trebuie să fie pregătită să răspundă în orice moment. Trebuie să fie deschisă în orice moment al zilei, în orice moment al existenţei ei.

 

 

 

 

Pentru că, dacă nu e acolo să răspundă, atunci când Hristos strigă, cel care aude îşi poate pierde elanul.

 

 

Exact, tocmai aici este lucrarea şi aici este menirea păstorilor. Tatăl meu, un om de la ţară, m-a întrebat odată: de ce crezi că duce lumea astăzi lipsă? I-am spus că eu mă gândesc la multe, dar răspunde-mi mata cu gândul matale de om de la ţară. Şi mi-a zis aşa: lumea are astăzi nevoie de păstori. Deci, e nevoie de păstori, e nevoie de părinţi, în adevăratul sens al cuvântului,

 

 

în cel mai profund sens al cuvântului. Trebuie să conştientizăm că noi suntem chemaţi să fim părinţii, păstorii, pentru toţi de oriunde ar fi, indiferent în orice zonă ar trăi, în orice stare ar fi.

 

 

 

 

 

 

 

 

Nunta dintre mire şi mireasă, o lucrare a lui Dumnezeu

 

 

 

 

Evanghelia stă la baza tuturor Tainelor Bisericii. Care sunt reperele fundamentale pe care ni le prezintă Evanghelia în ceea ce priveşte Căsătoria?

 

 

Întâi de toate sunt modelul şi lucrarea, prezenţa Mântuitorului Iisus Hristos la Nunta din Cana Galileii, pentru că la Nunta din Cana Galileii se descoperă sau se împlinesc tainele şi lucrarea Mântuitorului Hristos ce avea să le împlinească pentru noi, spre mântuirea noastră. Şi anume: Este prezent Mântuitorul Hristos cel prin care s-au creat toate. Este prezentă Maica Domnului care simbolizează întreaga Biserică, este Maica noastră a tuturor. La Nunta din Cana Galileii avem vinul euharistic, pentru că apa pe care o transformă Mântuitorul Hristos în vin este de fapt vinul euharistic care se va împlini în jertfa Mântuitorului Hristos.

 

 

Tot la Nunta din Cana Galileii avem Mirele şi Mireasa, iar mirele este cel în care Hristos n-a găsit vicleşug. Îi spune lui Natanaiel că mai mari minuni decât aceasta vei vedea, şi spune Evanghelia, "iar în ziua a treia S-a făcut nuntă în Cana Galileii şi au fost chemaţi la nuntă şi Iisus şi ucenicii Săi".

 

 

Nu întâmplător, atenţie, în ziua a treia. Când înviază Mântuitorul Iisus din morţi? În a treia zi. Aşadar, nunta din Cana Galileii este o icoană a întregii lucrări săvârşite de Mântuitorul Hristos pe pământ pentru mântuirea neamului omenesc. Din acest motiv, prima minune pe care o săvârşeşte Mântuitorul Hristos are loc aici.

 

 

De asemenea, tot în Evanghelie, Mântuitorul Hristos vorbeşte despre comuniunea sau unirea care a fost pusă de Dumnezeu prin actul creator. Actul creării lui Adam şi Eva, pe care i-a unit, este continuat de Mântuitorul Hristos acum în Noul Testament, care spune că "ceea ce a unit Dumnezeu omul să nu despartă".

 

 

Aici avem două aspecte fundamentale că Nunta dintre mire şi mireasă nu e o lucrare a

 

 

omului, ci o lucrare a lui Dumnezeu. Dumnezeu a unit, Dumnezeu a săvârşit, a creat, iar omul, deci umanul, nu trebuie să intervină cu nimic în lucrarea divină, doar trebuie să desăvârşească.

 

 

Şi, de asemenea, nu avem în Evanghelie, dar avem în Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel, care creionează practic o icoană a unirii dintre bărbat şi femeie, între mire şi mireasă, în Biserică, a unirii în Biserică şi în care mirele are drept icoană pe Hristos, mirele Bisericii, iar Biserica are drept icoană Biserica, Mireasa lui Hristos.

 

 

 

 

"Căsătoria nu este o lucrare simplă şi pur omenească, ci angajează o comuniune de persoane, şi anume: persoanele Preasfintei Treimi şi persoanele celor care se unesc pentru totdeauna în Hristos, mirele şi mireasa. Şi atât timp cât Preasfânta Treime este o taină, atât timp cât omul este o taină, cele ce se împlinesc în Hristos cu omul devin taine."