Sfintele femei românce - mărturisitoare evlavioase ale credinței noastre în Hristos Domnul

Editura Basilica a Patriarhiei Române a continuat anul acesta proiectele editoriale misionare dedicate sfintelor femei românce, a căror canonizare a avut loc în cadrul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în 2025, cu ocazia Centenarului Patriarhiei Române.

Lucrarea intitulată „11 Sfinte Femei românce, modele de evlavie, dragoste jertfelnică și curaj mărturisitor”, a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, mărturie a evlaviei față de sfinți, continuă lucrarea editorială dedicată duhovnicilor și mărturisitorilor Bisericii noastre.

Fiecare dintre mesajele care constituie corpusul acestui volum a fost prezentat la un eveniment bisericesc dedicat proclamării locale a canonizării fiecărei sfinte și este însoțit în volum de icoana canonică a fiecărei sfinte. Mesajele reprezintă interpretări teologice ale sinaxarelor sfintelor mărturisitoare, iar împărțirea acestora pe subcapitole, fiecare având intertitluri sugestive, oferă cursivitate și bucurie lecturii, ușurând înțelesul pentru cititor.

Cuvântul-înainte al Părintelui nostru Patriarh Daniel subliniază un aspect esențial pe care l-au avut proclamările locale la nivelul întregii Biserici Ortodoxe Române: „Prin aceste slujbe de canonizare Biserica Ortodoxă Română nu a săvârșit numai un act de recunoaștere a sfin­țeniei lor, ci a așezat modele înaintea credincioșilor, chipuri luminoase care au arătat că învățăturile Sfintei Evanghelii pot fi împlinite în orice împrejurare a vieții”. Totodată, autorul explică cititorilor un principiu teologic fundamental: „Sfin­țenia nu este un privilegiu al câtorva, ci o chemare adresată fiecărui om și un dar al lui Dumnezeu oferit tuturor”. Astăzi, când societatea modernă este într-o căutare continuă de modele și propune foarte ușor produse ale marketingului global ori ale industriei media, un glas părintesc patriarhal ne îndeamnă liturgic: Să luăm aminte! la modelele de viețuire creștină întruchipate de sfintele canonizate de Sfântul Sinod, „ca mame care și-au crescut copiii în frica de Dumnezeu, ca monahii care au ales calea rugăciunii și a ascultării, ca mărturisitoare care au răbdat prigoana sau ca binefăcătoare ale Bisericii și ale nea­mului”. Prin lectura acestui volum cititorul se luminează cu adevăruri ale credinței, dar totodată se îmbo­gățește cu nenumărate amănunte legate de sfintele mănăstiri din țara noastră, dar și cu legăturile de maternitate la unii dintre sfinți, ori cu legăturile dintre familiile domnitorilor și ctitoriile acestora. Odinioară, profesorul păgân Libaniu, referindu-se la Sfânta Antuza, mama Sfântului Ioan Gură de Aur, afirma: „Ah, ce femei au creștinii!” (Sf. Ioan Gură de Aur, Despre feciorie, EIBMO, 2007, p. 149).

Ca un arc peste multe veacuri, roadele credinței mamelor evlavioase au fost subliniate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în această lucrare din care cititorul află că Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica a fost crescut în valorile morale ale credinței ortodoxe de mama sa, Sfânta Filofteia de la Pasărea, iar Sfânta Olimpiada din Farcaşa a fost mama care i-a sădit semințele dorului după Dumnezeu Sfântului Petroniu de la Prodromu, din Sfântul Munte Athos. Raportarea slujitorilor atoniţi față de acest demers bisericesc de a recunoaște sfinții și de a-i rândui în calendarul bisericesc, de a le alcătui slujbe complete şi sinaxare împodobite cu icoane este una plină de admirație față de așezarea întregului popor român, care imediat după vindecarea rănilor lăsate de regimul totalitar ateu își cinstește prin hotărâre sinodală ocrotitorii şi mijlocitorii, care sunt, de fapt, slava nea­mului nostru înaintea lui Dumnezeu. Râvna misionară a Sfintei Muceniţe Evloghia de la Samurcăşeşti a readus la rânduiala Bisericii în perioada comunistă nenumărate familii ori persoane din satele apropiate ale Capitalei. Una dintre ideile teologice centrale, care poate fi considerată numitor comun pentru multe dintre aceste mesaje patriarhale aghiografice, este aceea că „sfintele femei românce au arătat că drumul spre sfințenie nu depinde de apar­tenența la o anumită categorie socială, ci de conlucrarea persoanei umane cu harul divin”.

Un alt aspect important al lucrării menționate este surprinderea modalităţii de rugăciune pe care au urmat-o pe calea sfințeniei unele femei românce: „Sfânta Cuvioasă Nazaria s-a nevoit după rânduiala isihastă, urmând învățăturile Sfântului Cuvios Vasile de la Poiana Mărului despre rugăciunea neîncetată. Avea o preocupare constantă pentru viața duhovnicească, citea şi copia scrierile marilor isihaşti, se ruga adesea cu psalmi, ştia pe de rost multe pasaje din Sfânta Scriptură şi, prin puterea rugăciunilor sale, aducea alinare și vindecare celor bolnavi. Sfânta Cuvioasă Olimpiada (...) nu lipsea niciodată de la slujbele bisericii, îndeletnicindu-se în timpul nopții cu citirea Sfintei Scripturi şi cu copierea textelor patristice. Sub povățuirea Sfinților Cuvioși Paisie de la Neamț şi Iosif de la Văratec, ea practica Rugăciunea lui Iisus, pe care o rostea neîncetat, chiar și în timpul treburilor gospodărești”. Printre detaliile istorice sau adevărurile teologice prezentate, autorul folosește nenumărate amănunte din viața de familie: mamă bună, soție credincioasă, gospodină înțeleaptă și chivernisitoare pricepută a averilor familiei. Toate acestea ajută cititorul să privească tablouri aghiografice complete, realizate între secolele XVI-XXI, în care preocupările isihaste se completau cu cele firești ori familiale din viețile acestor căutătoare de Dumnezeu. Lumea modernă preocupată de descoperiri tehnologice nu se raportează la viața duhovnicească intensă, însă medicina ori psihologia explică cu mari dificultăți minunile izvorâte din credință, pe care Părintele nostru Patriarh le consemnează spre încredințarea tuturor în ceea ce privește puterea tămăduitoare a credinței: „Sfânta Blan­dina a fost diagnosticată cu cancer, însă prin rugăciune s-a vindecat. (...) Radiografiile au arătat cancer la rinichi, iar doctorul, vechi coleg de liceu, a operat-o şi, prin lucrarea lui Dumnezeu, nu a găsit cancer, ci o piatră mare la rinichi care a fost înlăturată”. Tot prin viețuire bineplăcută lui Dumnezeu, Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea a dobândit darul facerii de minuni: „Călătorind Sfânta Elisabeta cu trenul, în compartiment se afla un om chinuit de duh necurat, care striga la cuvioasă, iar atunci când sfânta l-a atins ușor cu o cruce de lemn ce fusese atinsă de Sfântul Mormânt, omul s-a prăbușit ca un mort, iar după ce a fost însemnat de trei ori cu semnul sfintei cruci de către Sfânta Elisabeta și-a revenit, sărutând mâna cuvioasei și mulțumindu-i pentru izgonirea duhului celui rău care îl chinuia de mult timp”. Toate aceste medalioane aghiografice se încheie cu un îndemn pastoral al Părintelui nostru Patriarh Daniel: „Ne rugăm sfintei, sau sfintelor...” Acest îndemn se adresează nouă tuturor: slujitori ai sfintelor altare, dar şi credincioşilor, ca prin mijlocirile sfinţilor canonizaţi la marele eveniment al Centenarului Patriarhiei Române, spre bucuria poporului, să dobândim pacea, bucuria, sănătatea şi mântuirea noastră.