Cercetătorii americani dezvoltă un vaccin pentru prevenirea cancerului de sân
Cercetătorii americani susţin că au pus la punct un vaccin care atacă tumorile, îndeosebi ale sânului. Testat pe şoareci, acesta a redus considerabil mărimea aglomerărilor canceroase. Concret, vaccinul se bazează pe prezenţa proteinei MUC1, moleculă aflată la suprafaţa celulelor în peste 70% din cele mai letale tipuri de cancer, îndeosebi în cancerul de sân. Prin intermediul proteinei MUC1, "vaccinul provoacă un puternic răspuns imunitar, care permite reducerea mărimii tumorii cu 80%", a explicat dr. Geert-Jan Boons, coautor al studiului, profesor de chimie la Centrul de studii împotriva cancerului din statul Georgia. Potrivit cercetătorilor, vaccinul ar putea fi folosit şi la om, în completarea chimioterapiei, şi chiar ca măsură de prevenire la persoanele cu risc. În prezent, tratamentul este în faza de testare în laborator pe celule canceroase umane. Dacă acestea vor fi pozitive, testele clinice ar putea începe la sfârşitul lui 2013.