Cercuri pastoral-misionare în parohiile Şiclău şi Bonteşti
Preoţii din cadrul Cercului pastoral-misionar nr. 3 Gurahonţ, coordonat de către preotul Crăciun-Dorel Moţ, s-au întrunit duminică, 24 august, la biserica ortodoxă cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Parohia Bonţeşti, Protopopiatul Sebiş. La această întâlnire a luat parte şi pr. Alexandru Botea, protopopul Sebişului. Preoţii participanţi au săvârşit Taina Sfântului Maslu, la care au luat parte credincioşii din Parohia Bonţeşti şi parohiile învecinate. Având în vedere că Sfântul Sinod a proclamat anul acesta drept An omagial euharistic şi Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, preotul Ciprian Luşcă de la Parohia Zimbru a susţinut temele: Împărtăşirea euharistică - pregustare a prânzului şi bucuriei duhovniceşti din Împărăţia lui Dumnezeu; Mijloace de luptă împotriva patimilor; Practici şi inovaţii nepermise în sfintele slujbe. După susţinerea temelor au urmat discuţii şi au fost aduse completări de către ceilalţi preoţi. La cercul pastoral au luat parte şi cântăreţii bisericeşti din parohiile învecinate. În finalul întâlnirii, preotul paroh Andrei Dârbaş a mulţumit părintelui protopop Alexandru Botea şi celorlalţi preoţi şi credincioşi pentru participare. Şi Parohia Şiclău din Protopopiatul Arad a găzduit duminica aceasta întrunirea preoţilor din Cercul pastoral-misionar Chişineu-Criş. Întrunirea a debutat în biserica parohială cu hramul „Schimbarea la Faţă“, prin oficierea Tainei Sfântului Maslu, săvârşită de cei 15 preoţi prezenţi. Cuvântul de învăţătură la Taina Sfântului Maslu a fost rostit de părintele Dorel Ancuţa de la Parohia Vânători, care pornind de la textul pericopei evanghelice a zilei, Pilda datornicului nemilostiv (Matei 18; 23-35) şi în contextul Anului omagial al Tainei Sfintei Spovedanii şi a Sfintei Împărtăşanii, a vorbit despre nevoia de iertare a păcatelor, care se realizează prin mărturisirea lor înaintea lui Dumnezeu cel milostiv şi îndurat, cum Îl zugrăveşte pericopa evanghelică a duminicii. În continuare, părintele paroh Radu Sava a susţinut referatul cu tema „Constantin Brâncoveanu - promotor al valorilor familiei creştine“, arătând că familia Brâncovenilor, prin unitatea ei în martiriu şi în jertfă, devine model pentru familia creştină de azi, în care de multe ori lipseşte o virtute sau o valoare importantă, şi anume spiritul de jertfă al unuia pentru celălalt. (Aurelian Iulian Moţ)