Cimitirul maritim din Sulina

Unul dintre cele mai impresionante cimitire din România este cel de la Sulina. Unii îl numesc „internaţional“, alţii „maritim“, „multietnic“, „multiconfesional“ sau „Cimitirul Comisiunii Europene a Dunării“.

Caz unic, în perimetrul lui sunt înmormântaţi cetăţeni de 21 de naţionalităţi, aparţinând cultelor creştin, musulman şi iudaic. Unele monumente funerare sunt adevărate opere de artă, iar poveştile unora dintre cei înhumaţi aici sunt tulburătoare. Dincolo de toate însă, cimitirul din Sulina vorbeşte despre faptul că în faţa morţii toţi suntem egali.

După Războiul Crimeii (1854-1856) şi Pacea de la Paris din 1856, Puterile timpului - Austria, Franţa, Marea Britanie, Prusia, Rusia, Sardinia şi Turcia - hotărăsc, printre altele, neutralitatea Mării Negre, libertatea de navigaţie pe Dunăre şi Înfiinţarea Comisiunii Europene a Dunării (CED), care conferea fluviului dreptul de a beneficia de prevederile Tratatului de la Viena din 8 iunie 1815, întocmai ca fluviile internaţionale Rin, Hecker, Main, Moselle, Meuse şi Escart. Sediul tehnic al Comisiunii a fost stabilit la Sulina, iar principalele atribuţii ale lui vizau implementarea proiectelor de ameliorare a Gurilor Dunării şi Dunării maritime, până la Brăila. La 16 mai 1939, activitatea CED încetează, iar după 23 august 1944, Comisiunea devine subiect „imperialist“, interzicându-se orice discuţie despre existenţa ei.

Înfiinţarea cimitirului din Sulina este legată de activitatea acestei Comisiuni.

Concordia etnică şi religioasă

În această vară am avut prilejul să vizităm şi noi acest cimitir, însoţiţi de profesorul Valentin Lavric, de la Liceul Teoretic „Jean Bart“ din Sulina, un veritabil ghid şi tezaurator al istoriei lui.

„Primii oameni care au fost îngropaţi aici au fost membrii Comisiuni. Iniţial, a existat un cimitir în carantina rusească, de pe malul stâng al Dunării, apoi un altul pe malul drept, abandonat din cauza lucrărilor de îndiguire a Dunării. Noul cimitir a luat naştere în jurul celui al Comisiunii Europene a Dunării“, ne spune profesorul Lavric. Aşa a apărut cimitirul protestant, cu secţiunea engleză şi cea germană, cimitirul catolic, unde sunt înmormântaţi italieni, maltezi, sârbo-croaţi, muntenegreni, cimitirul ruşilor lipoveni, cimitirul ortodox, cel mai mare, în care sunt înhumaţi români, ruşi şi greci, apoi cimitirul musulman şi cel evreisc. „Între ele nu există delimitări, Comisiunea încurajând fiecare comunitate în mod egal. Aşa s-a născut o concordie universală între grupurile etnice şi religioase de aici“, ne spune domnul profesor.

Mormintele îndrăgostiţilor

În spatele capelei se află un şir de morminte ale eroilor britanici care au murit în Războiul Crimeii, strămutaţi din cimitirul de pe malul drept al Dunării. „Pe monumentele lor sunt menţionate numele vaselor pe care au fost îmbarcaţi, bolile de care au suferit, accidentele în care au pierit. În rândul al doilea, găsim pietrele funerare ale unor înalţi funcţionari ai Comisiunii, cum sunt cele ale navigatorului specialist Ruterford şi şefului lucrărilor de aici, Simson. Între cele două morminte sunt înhumate două persoane feminine, una mai tânără, alta mai în vârstă, de origine austriacă. Ultima are un foarte frumos epitaf: «Numai în natură se moare uşor, inima omului trebui să se rupă înce-încet…»

Mai sunt două morminte deosebite, cel al danezului Magnusen, fost inginer şef al lucrărilor de la Sulina, după plecarea lui Sir Charles Augustus Hartley, supranumit «părintele Dunării», care a făcut proiectul pentru amenajarea canalului maritim Sulina, şi cel al lui Carl Kühl.

Toată lumea caută în cimitirul protestant mormintele îndrăgostiţilor Anna Margaret Princle şi William Webster. Mulţi spun că este o poveste shakespeariană. Din cunoştinţele mele, tânăra a venit la Sulina împreună cu mama şi cu o mătuşă să-şi viziteze iubitul. Într-o plimbare romantică pe Dunăre, în seara de 21 mai 1868, fata cade în apă. Bărbatul încearcă să o salveze, dar se îneacă şi el. Mormintele lor au pietre funerare cu epitafuri. Pe al ei scrie «Ea a venit şi a plecat ca o floare», iar pe al tânărului, «Nu este mai mare dragoste decât să-ţi dai viaţa pentru prietenii tăi», povesteşte profesorul Lavric.

Piratul grec şi prinţesa

În cimitirul ortodox există mormântul piratului grec Ghiorghios Kontoguris, personaj foarte preţuit de conaţionali.

„Acesta a murit chiar de Ziua Naţională a Greciei, 25 martie, probabil într-un exces patriotic. Se spune că ar fi fost împuşcat. Pe piatra funerară are o cunună de lauri, semnul învingătorului, şi capul de mort al piraţilor. Mormântul lui este singurul înregistrat în Europa ca aparţinând unui pirat veritabil! Un alt monument este cel al lui Alexandru Cuzulov, din 1928. Pe acesta, Dunărea nu l-a mai dat înapoi, într-o zi de Bobotează, când s-a aruncat în apă să prindă crucea aruncată de preot. Descoperirea trupului lui a fost ca o minune“, ne spune profesorul Lavric.

De la părintele paroh Marian Ivanov Măcăilă, de la catedrala din Sulina, am aflat povestea acestui tânăr şi a unei icoane a Sfintei Parascheva, care se păstrează în catedrală. „Într-o zi, am primit de la o doamnă o icoană a Sfintei Parascheva, care avea pe spate o relatare refiritoare la acest tânăr. Se spune că mama lui a plâns foarte mult că îl pierduse şi că se ruga la icoana Sfintei Parascheva, care se afla în biserica veche românească din oraş, să-i descopere trupul. La un moment dat, sfânta i s-a arătat cu chipul din icoană, dezvăluindu-i locul unde se afla. Şi acolo a şi fost găsit“.

La Sulina a fost înmormântată şi prinţesa Ecaterina Moruzi, nepoata domnitorului Moldovei Ioan Sturza. Epitaful ei vorbeşte despre binele şi răul pe care le-a gustat în viaţă, din care rămâne doar binele. „Prinţesa s-a născut la Constantinopol, fiind pregătită şi educată la Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului. Ea a ajuns la Sulina împreună cu fiul său, Dumitru Moruzi, suprefect al portului de aici. După moartea ei, fiul a fost mutat la Isaccea, apoi la Bucureşti, unde se spune că ar fi murit de foame. De la el a rămas libretul operetei «Pescarii din Sulina», care a fost jucată la Teatrul Naţional din Bucureşti, la 2 februarie 1902.

Pe mormântul prinţesei scrie că «Aici vremelnicu zăcu rămăşiţele Prinţesei Ecaterina Moruzi», dar nu ştiu unde au fost strămutate“, ne mai spune profesorul Valentin Lavric.

Acestea sunt numai câteva din poveştile şi lucrurile care se pot auzi şi vedea în acest cimitir. La plecare, l-am întrebat pe profesorul Valentin Lavric ce transmit până la urmă aceste monumente, epitafuri, gânduri scrise în piatră, şi mi-a răspuns: „Toate vorbesc despre faptul că în faţa morţii toţi suntem egali, şi că trebuie să înţelegem că moartea poate fi învinsă doar prin iubire. Pentru că iubire există şi dincolo de moarte. Iar cei ce vom ajunge la marea Înviere Îl vom proclama pe Hristos Mântuitorul Domn şi Împărat. Şi Lui îi vom sluji…“