Cincizecimea şi noua împărţire a Duhului Sfânt
Cartea „Faptele Apostolilor” este despre Învierea Domnului, pe care Biserica ne-o propune spre lectură şi meditare în perioada de cincizeci de zile (numită quinquagesima) dintre Paşti şi Cincizecime, încă din vremea Sfântului Ioan Gură de Aur. Începând cu secolul al II-lea d.Hr., existau lecturi „specifice” din această carte pentru diferite zile, care erau alese deoarece relatau povestiri asociate cu evenimentele comemorate de acele sărbători (cum ar fi pentru ziua Cincizecimii şi pentru sărbătoarea Înălţării).
Sfântul Ioan Gură de Aur a fost primul părinte al Bisericii care a comentat cartea „Faptele Apostolilor” într-o lectio continua, în cadrul cultului liturgic, în perioada dintre Paşti şi Cincizecime, alcătuind astfel, pentru nevoile catehumenilor, cele cincizeci şi cinci de omilii ale sale, considerate a fi o colecţie de omilii postbaptismale. Astfel procedase şi în perioada Postului Mare la multe alte cărţi ale Sfintei Scripturi, alcătuind omilii exegetice pentru nevoile celor care se pregăteau să primească Sfântul Botez. Cartea „Faptele Apostolilor” se număra printre cele care se citeau şi se citesc între Paşti şi Cincizecime.
Sărbătoarea religioasă a Cincizecimii la evrei are la origine un festival al recoltei care cuprindea un pelerinaj la Ierusalim cu prilejul serbării dării Legii pe Muntele Sinai şi care a marcat formarea poporului Israel. Începând, cel mai târziu, cu secolul al II-lea î.Hr., evreii au sărbătorit Exodul şi darea Legii în perioada celor cincizeci de zile de după Paştile evreiesc, cu lecturi din Exod 19 ca învăţătură predicată la Cincizecime, în a cincizecea zi. În rândurile evreilor, celebrarea dării Legii pe Sinai a devenit o perioadă a reînnoirii Legământului încheiat de Dumnezeu cu poporul ales. Creştinii au predicat ocazional pe tema analogiei dintre darea Legii pe Muntele Sinai şi pogorârea Duhului Sfânt în Biserică la Cincizecime. La Roma, în cea de-a doua jumătate a secolului al IV-lea, Sf. Ambrozie face analogii între Fuga din Egipt şi Paştile evreiesc şi între darea Legii şi pogorârea Duhului Sfânt la Cincizecime. Sf. Efrem Sirul (sec. al IV-lea) admite şi el asocierea Cincizecimii cu evenimentul dării Legii pe Muntele Sinai. Până la sfârşitul secolului al IV-lea această analogie pare să nu fie neobişnuită. În acelaşi an în care Sf. Ioan Gură de Aur a predicat la „Fapte”, Fericitul Augustin a făcut legătura între darurile Legii şi Duhul Sfânt în perioada celor cincizeci de zile folosind metafora „degetul lui Dumnezeu”. În Exod 31, 18 (//Deut 9, 10) se spune că Legea dată pe Muntele Sinai a fost scrisă de degetul lui Dumnezeu şi acelaşi deget al lui Dumnezeu apare în Noul Testament (cf. Luca 11, 20) ca referindu-se la Duhul Sfânt. Fericitul Augustin repetă tipologia în învăţăturile lui către catehumeni, în care explică faptul că Duhul Sfânt a fost dat la Cincizecime cu scopul ca noi să putem împlini Legea care a fost lăsată pe Muntele Sinai.
Apostolii coboară de pe munte cu Duhul în inimi
Sfântul Ioan Gură de Aur a fost pe deplin conştient de analogia evenimentului Cincizecimii cu cel al dării Legii pe Muntele Sinai. În prima lui omilie la Evanghelia după Matei, el compară darea Legii pe Muntele Sinai cu noua făgăduinţă făcută la Cincizecime. Legea scrisă a fost dată într-o perioadă în care evreii căzuseră în ticăloşie, pe când Duhul Sfânt a fost dat oamenilor cu o înaltă ţinută morală. Ei nu au avut nevoie de legi scrise, dar erau superiori şi au primit Duhul Sfânt spre judecată limpede şi călăuzire. Chiar manifestarea extraordinară a limbilor de foc prin care Duhul Sfânt S-a pogorât nu a fost de dragul apostolilor, ci pentru evreii care priveau evenimentul. El spune: „Aşadar, dacă Duhul Sfânt ar fi fost mai mic acum, faptele Duhului n-ar fi fost mai mari şi mai minunate decât cele din Legea Veche. Plăcile pe care au fost scrise acum cuvintele Domnului au fost cu mult mai bune, iar faptele mai minunate. Apostolii nu se coborau din munte, purtând, ca Moise, în mâini table de piatră, ci purtând în sufletul lor Duhul cel Sfânt; erau o vistierie şi un izvor de învăţături, de harisme şi de toate bunătăţile; prin harul Duhului erau, pretutindeni pe unde mergeau, cărţi şi legi însufleţite” (Omilii la Matei 1, 1).
De vreme ce oamenii nu au trăit după modelul lor, spune Hrisostom, ni s-au lăsat încă o dată cuvinte scrise - de data aceasta în Noul Testament - pentru a ne îndrepta viaţa. Ar fi mult mai bine să nu avem nevoie de cuvântul scris dacă oamenii ar putea să trăiască astfel încât să permită harului Duhului Sfânt să ne călăuzească sufletele. Sf. Ioan Gură de Aur foloseşte un limbaj asemănător în omiliile sale la „Fapte”, minunându-se că Iisus Hristos nu a lăsat legi scrise pe table sau pe stâlpi de bronz, dar în schimb ne-a lăsat douăsprezece personalităţi în ale căror cugete a scris prin Duhul Sfânt aceste scrieri (Omilii la Fapte, 5, 4). Aceasta a făcut-o cu scopul ca şi noi, în acelaşi chip, să fim stâlpi de aceeaşi natură. Se poate să nu fim vrednici de înscrisuri, spune el, dar cel puţin îi putem imita pe ceilalţi. Şi aici Hrisostom se referă la aceia care nu au păstrat Duhul Sfânt în sufletele lor după Botez, dar mai pot spera încă la o îndreptare prin imitarea apostolilor.
Sfântul Ioan Gură de Aur arată diferenţa dintre legea scrisă pe tablele de piatră şi împărţirea Duhului Sfânt. Duhul Sfânt este „harul care, prin Botez, îi readuce la viaţă pe aceia care au murit prin păcate”. Prin Botez, când păcatele sunt şterse şi persoana botezată este ca şi înviată, „tot darul Duhului Sfânt este scris în inima acesteia ca şi cum ar fi scris pe o tablă”. Tablele Duhului Sfânt sunt mai bune decât tablele Legii pentru că Duhul Sfânt dă viaţă sufletului.
Noua împărţire a Duhului Sfânt este minunată şi mai bună decât cea veche pentru că nu aduce numai darul vieţii, ci şi pentru că dă posibilitatea şi altora de a împărţi acest dar. Hrisostom se referă aici în special la apostoli, care au primit Duhul Sfânt, dar şi puterea şi dreptul de a împărţi Duh Sfânt şi altora. Şi, ca mărturie, menţionează Evanghelia după Ioan 20, 22-23. Fără urmă de îndoială că tablele de carne ale inimii pe care Duhul Sfânt a scris nu erau pur şi simplu inimi omeneşti (cf. 2 Corinteni 3, 3), ci erau inimile apostolilor. Darul Duhului Sfânt oferit apostolilor şi cel oferit cu ocazia Botezului creştinilor sunt împletite la nesfârşit. Primul dar al Duhului Sfânt a fost făcut apostolilor, care au primit şi puterea de a ierta, însă împărţirea Duhului Sfânt la care se referă Pavel face trimitere şi la un al doilea dar, care este darul Duhului Sfânt din cadrul Botezului. Cei care primesc aceste daruri sunt mai vrednici de lucruri mai mari decât a fost Moise. Această tablă de carne şi duh şi dreptate care dăinuie, spre deosebire de vechiul Legământ care i-a fost dat unei singure persoane - lui Moise -, ne este dată nouă, tuturor, „nu numai noi, apostolii, dar şi toţi cei credincioşi”. Prin darul Duhului Sfânt dat la Botez, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, suntem înălţaţi la rangul de apostoli.
Hristos a dat interpretări noi legilor vechi
Duhul Sfânt continuă lucrarea lui Iisus Hristos prin aceea că dă credincioşilor posibilitatea de a trăi după un nou tip de lege. Sf. Ioan Gură de Aur discută relaţia dintre Lege şi Duhul Sfânt în omiliile sale la Romani. În comentariile sale la Romani 6, 6, el afirmă că Legea nu a fost făcută fără urmări, însă Duhul Sfânt ni S-a dat pentru a fi capabili să alergăm în cursă mai uşor. Cerinţele sunt acum mai stringente; cu ajutorul Duhului Sfânt de la noi se aşteaptă mai multe. Hristos ne-a spus în mod categoric că mânia este un lucru rău, aşa cum este şi uciderea, şi pofta trupească este, de asemenea, un lucru rău, după cum este şi adulterul şi că atât jurământul adevărat, cât şi cel fals sunt rele. Hrisostom apelează frecvent la recapitularea poruncilor din Matei 5 atunci când vrea să exemplifice cerinţele morale ale noului Legământ. În Predica de pe Munte, Iisus Hristos a dat interpretări noi legilor vechi, nu desfiinţându-le, ci făcându-le mai aspre. Pentru Hrisostom poruncile din Matei 5 par să devină baza noilor legi spirituale de urmat în Noul Legământ. Legea Veche şi mântuirea sub Legea Veche sunt desfiinţate, însă viaţa în Duhul reprezintă un alt mod de viaţă. Prin puterea Duhului Sfânt, acum putem trăi după poruncile Evangheliei lui Hristos transmise mai departe de Apostoli. Cei care primesc Duhul Sfânt la Botez sunt încurajaţi să trăiască după Evanghelia dreptăţii la care Sf. Ioan Hrisostom se referă ca la Legea lui Hristos.
În omiliile la „Faptele Apostolilor”, Sf. Ioan Hrisostom afirmă că o nouă împărţire a darului Duhului Sfânt începe la Cincizecime şi că există legi noi după care viaţa este călăuzită de Duhul Sfânt. Este vremea acelei „politeia a Duhului Sfânt”, când cei care L-au primit trăiesc după legea vie care este, astfel, manifestată în comportamentul lor. Evangheliile relatează istoria lui Hristos, iar „Faptele Apostolilor” relatează istoria Duhului Sfânt, scopul final al acestei istorii fiind acela de a arăta spre judecată şi cercetare. Potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur, pentru Biserica lui Hristos perioada de cincizeci de zile dintre Paşti şi Cincizecime reprezintă o perioadă de rememorare a noii împărţiri a Duhului Sfânt, când Apostolii au devenit legi vii prin propriul lor exemplu. În această nouă împărţire a Duhului Sfânt, Hristos nu mai este prezent cu trupul pentru a da învăţătură şi a face minuni, ci Duhul Sfânt este prezent şi El este Cel Care face minuni prin apostoli şi dă învăţătură atât prin propovăduire, cât şi prin faptele lor. Duhul Sfânt este greu de înţeles, aşa încât apostolii şi mărturia lor ca oameni sunt luate mai întâi în considerare. Şi aceasta reprezintă bunăvoinţa şi condescendenţa lui Dumnezeu faţă de oameni. Probabil că de aceea Hrisostom, în cele cincizeci şi cinci de omilii ale sale, nu mai pune accentul pe minuni. El este mult mai interesat de Înviere şi de viaţa în Duhul ca bunăvoinţă a lui Dumnezeu decât de întâmplările uluitoare şi minunate. Astfel, studiul cărţii „Faptelor” constituie o analiză a lucrării apostolilor ca răspuns al puterii lui Dumnezeu la care ei au fost martori la Înviere şi la Cincizecime.
Relaţia dintre darul Duhului şi practica virtuţii
Noua împărţire a Duhului Sfânt se face prin sălăşluirea Acestuia în oameni şi prin viaţa trăită în virtute care urmează. Putem ajunge la aceasta numai treptat, pas cu pas, prin imitarea exemplelor de oameni şi printr-o pregătire treptată a sufletului. Sf. Ioan Gură de Aur a făcut o legătură între darul Duhului Sfânt de la Cincizecime şi darul Duhului Sfânt de la Botez. El vede relaţia dintre darul Duhului Sfânt şi practica ulterioară a virtuţii, care devine mai uşoară având acest dar. Intenţia Sfântului Ioan Hrisostom - atunci când vorbeşte despre Cincizecime - a fost să arate că Duhul Sfânt se pogoară şi la Botez.
Pentru Hrisostom, Botezul conferă intrarea în acea politeia, adică cetăţenie care era pecetluită de darul Duhului Sfânt dat Bisericii. Apostolii au primit Legi la Cincizecime, aceleaşi Legi care devin lecţii de cetăţenie pentru catehumenii care se pregăteau să fie cetăţeni naturalizaţi. Şi pentru că Hrisostom folosea metafore cu rol social, acestea pot fi înţelese cel mai bine în contextul social în care el a propovăduit. De exemplu, legea împotriva jurămintelor făcute - şi pe care Sf. Ioan Gură de Aur o considera parte a Legii lui Hristos - a afectat practicile comerciale ale creştinilor. Hrisostom foloseşte metaforele hainelor de nuntă sau ale luptei corp la corp pentru a descrie ca „vieţuiri în Duhul” atât Botezul, cât şi viaţa monastică.
În contextul perioadei pascale relatarea din „Fapte” semnifică o continuare a lucrării lui Iisus Hristos, prin Duhul Sfânt. În felul acesta, chiar evenimentul Cincizecimii vorbeşte despre puterea Învierii. Zilele care urmează perioadei pascale erau, de asemenea, importante pentru intrarea neofiţilor în comunitatea Bisericii şi Hrisostom a observat că acesta era momentul potrivit pentru pregătirea morală în vederea primirii legilor comunităţii creştine. Omiliile sale au pus accentul pe instruirea neofiţilor în virtute şi a tuturor creştinilor botezaţi care aveau nevoie de înviere în Noul Legământ.