Cine a construit templul lui Zorobabel?

La prima vedere, o asemenea întrebare seamănă cu cea pusă de profesorii disperaţi de cunoştinţele precare ale elevilor în vremea când învăţam în seminarul teologic. Când erai şifonat rău de tot şi adoptai teologia tăcerii la orice chestiune, te trezeai întrebat în cele din urmă: "Cum îl chema pe tatăl fiilor lui Zebedeu?" Dacă nici pe asta nu o ştiai, meritai din plin nota 3 şi tichia de măgar.

Şi aici, oricine familiarizat puţin cu Scriptura ar răspunde că evident… Zorobabel. Răspunsul nu este greşit, dar la o privire mai atentă lucrurile încep să se încurce iremediabil. Zorobabel Mai întâi observăm că în Ezdra 2 este oferită o listă cu cei care se reîntorc din exilul babilonian împreună cu Zorobabel şi Iosua (cf. vv. 2-3; lista este repetată şi în Neemia 7). În Ezdra 3 "Iosua, fiul lui Ioţadac, şi fraţii lui, preoţii, şi Zorobabel" au înălţat un jertfelnic (v. 2) pe locul fostului templu. Practic sunt astfel iniţiate lucrările de rezidire a templului din Ierusalim, fapt confirmat de Ezdra 3:8: "Şi în anul al doilea după sosirea lor la templul lui Dumnezeu din Ierusalim şmai exact la locul fostului templu - n.m.ţ, în luna a doua, Zorobabel, fiul lui Salatiel, şi Iosua, fiul lui Ioţadac, şi ceilalţi fraţi ai lor, preoţii şi leviţii, şi toţi cei ce veniseră din robie la Ierusalim au făcut început şi au pus pe leviţii de la douăzeci de ani în sus să supravegheze lucrările templului Domnului". Angajarea în zidire devine evidentă în capitolul următor: "Auzind vrăjmaşii lui Iuda şi ai lui Veniamin că cei ce s-au întors din robie zidesc templu Domnului Dumnezeului lui Israel, au venit la Zorobabel şi au zis către el: "Să zidim şi noi cu voi, pentru că şi noi, ca şi voi, căutăm pe Dumnezeul vostru şi Lui Îi aducem jertfe încă din zilele lui Asarhadon, regele Asiriei, care ne-a adus aici". Iar Zorobabel, Iosua şi celelalte căpetenii ale seminţiilor lui Israel le-au zis: "Nu se cuvine să zidiţi împreună cu noi templu Dumnezeului nostru, ci numai noi singuri vom zidi templu Domnului Dumnezeului lui Israel, precum ne-a poruncit Cirus, regele Perşilor"" (Ezdra 4:1-3). Se vede că Zorobabel era, alături de marele preot Iosua, printre căpeteniile seminţiilor lui Israel. Era probabil peha, "guvernator" al provinciei Iehud. În plus, avea un mare avantaj: era descendent din David, deci os regal. Potrivit genealogiei din 1 Paralipomena 3:17-19, Zorobabel nu era fiul lui Salatiel, întâi născutul regelui exilat Iehonia (Ioiachin), ci fiul lui Pedaia, fratele lui Salatiel. Poate că textul respectiv trebuie interpretat ca şi cum Pedaia este fiul lui Salatiel, Zorobabel nepotul acestuia? Oricum, Zorobabel devine un davidid (urmaş al regelui David), cu posibile pretenţii la tron, dacă situaţia de sub perşi ar fi permis revenirea dinastiei davidice. Ideea transpare şi în cap. 5: "Dar proorocul Agheu şi proorocul Zaharia, fiul lui Ido, au grăit Iudeilor celor din Ierusalim şi din Iuda cuvinte prooroceşti în numele Dumnezeului lui Israel. Atunci s-au sculat Zorobabel, fiul lui Salatiel, şi Iosua, fiul lui Ioţadac, şi au început a zidi templul lui Dumnezeu cel din Ierusalim, fiind cu ei proorocii lui Dumnezeu, care îi întăreau" (Ezdra 5:1-2). Aici observăm că pe lângă cei doi piloni, guvernatorul Zorobabel şi preotul Iosua, dau o mână de ajutor şi profeţii Agheu şi Zaharia. În cartea lui Agheu, Zorobabel joacă de altfel un rol-cheie. "În anul al doilea al regelui Darius, în luna a şasea, în ziua întâi a lunii, a fost cuvântul Domnului prin gura lui Agheu, proorocul, către Zorobabel, fiul lui Salatiel, cârmuitorul şpehaţ lui Iuda, către marele preot Iosua, fiul lui Iosedec, zicând: "ş…ţ Suiţi-vă în munte şi aduceţi lemne ca să clădiţi iarăşi templul în care voi binevoi şi Mă voi preaslăvi", zice Domnul" (Agheu 1:1.8). Efectul este imediat: "Şi a deşteptat Domnul duhul lui Zorobabel, fiul lui Salatiel, cârmuitorul lui Iuda, şi duhul lui Iosua, marele preot, fiul lui Iosedec, şi duhul poporului care mai rămăsese, şi au venit şi au început lucrul templului Domnului Savaot, Dumnezeul lor, în ziua a douăzeci şi patra a lunii a şasea, în anul al doilea al regelui Darius" (vv. 14-15). Acelaşi lucru este proclamat şi de profetul Zaharia: "Mâinile lui Zorobabel au pus temelia acestui templu şi tot mâinile lui îl vor termina" (Zaharia 4:9). Dacă acest Darius este Darius 1 (522/521-486), atunci ne-am afla în anul 520 î.Hr. (luna a şasea, Elul, adică în august-septembrie; fiind vorba de ziua a 26-a, ne-am afla deci în septembrie), dată aşadar când lucrările de rezidire a templului din Ierusalim au reînceput. Templul va fi terminat după Ezdra 6:15 abia în anul al şaselea al lui Darius, deci în 515 î.Hr. Patru variante După cum şi în viaţa noastră proiectele importante tind să dezvolte o paternitate multiplă şi de cele mai multe ori fictivă (nu zâmbiţi, vă rog, că e serios!), şi în acest context apare un challenger: Şeşbaţar. În Ezdra 1:8-11, Şeşbaţar numit "prinţul" (nasiâ) lui Iuda (în Sinodală "căpetenie") primeşte de la regele persan Cirus 2 vasele templului din Iesalim confiscate de babilonieni, în continuare precizându-se: "Toate acestea le-a luat cu el Şeşbaţar, când au plecat robii cei ce voiau să se întoarcă din Babilon la Ierusalim" (v. 11). Totuşi, în lista celor reîntorşi (Ezdra 2) nu îl regăsim pe Şeşbaţar. Despre Şeşbaţar nu se mai menţionează nimic. Abia în Ezdra 5, în toiul reconstrucţiei templului de către Zorobabel, se aminteşte de Şeşbaţar, însă cu nişte completări ciudate. Se spune că Cirus 2 l-a numit pe Şeşbaţar "guvernator" (peha) (v. 14). Dar cel mai intrigant este v. 16: "Atunci Şeşbaţar acela a venit şi a pus temelia templului lui Dumnezeu din Ierusalim", atât că templul nu s-a isprăvit. Iată deci o altă tradiţie despre paternitatea proiectului rezidirii templului. Cine a pus temeliile? Zorobabel, spun unele texte; Şeşbaţar, spun altele. Dar problemele nu se opresc aici. Există şi o posibilă a treia tradiţie. În Ezdra 7-10 şi Neemia 8 se relatează cum preotul Ezdra, primind de la regele Artaxerxe o scrisoare de împuternicire (7:11-26), merge din Babilon la Ierusalim. Totuşi, activitatea lui Ezdra surprinde, pentru că este îndemnat să aducă "vasele pentru slujbele templului" (7:19; cf. şi 8:26-28.33), ca şi cum acestea nu fuseseră deja aduse de Şeşbaţar. Ezdra insistă să fie însoţit şi de leviţi, pe care îi solicită special (8:15-20), deşi s-ar fi presupus că deja funcţionează leviţi la templul din Ierusalim (Ezdra 2:40-58). De asemenea, Ezdra aduce "legea lui Dumnezeu" (7:14), din care va şi citi într-o procesiune solemnă (Neemia 8), de parcă Legea nu era cunoscută deja prin sărbătoarea Corturilor ("precum este scris" - cf. Ezdra 3:4) sau Paşti (6:19-23). Toate acestea sunt descrise ca şi cum Ezdra trebuie să ia totul de la zero, înainte de el nefiind nimic temeinic. În rugăciunea lui din cap. 9 chiar spune: "Noi robi suntem, dar nici în robie nu ne-a părăsit pe noi Dumnezeul nostru şi a îndreptat El spre noi mila regilor Perşilor ca să ne lase să înviem, să zidim templu Dumnezeului nostru, să-l scoatem din dărâmăturile lui şi ne-a dat întărire în Iuda şi în Ierusalim" (Ezdra 9:9). Ar părea că Ezdra îşi atribuie chiar rezidirea templului, mai ales că termenul tradus de Sinodală prin "întărire", gader, poate însemna şi "ziduri". Biblia Anania traduce aici foarte plastic "gard" (din greacă, phragmon). Să fie aşadar şi Ezdra al treilea pretendent ca ziditor al templului? (Lester L. Grabbe, A History of the Jews and Judaism in the Second Temple Period, vol .1: Yehud: A History of the Persian Province of Judah, T&T Clark, London, 2004, LSTS 47, pp. 74-76). Trebuie să ţinem cont de faptul că regele Artaxerxe sub care activează Ezdra este fie Artaxerxe 1 Longimanul (465-424 î.Hr.) fie Artaxerxe 2 Mnemon (405/ 404-359/358). Atunci, venirea lui Ezdra în anul al şaptele al domniei lui Artaxerxe (Ezdra 7:7) ar cădea în 458 î.Hr. sau în 398 î.Hr., oricum la un secol sau la un secol şi jumătate după Zorobabel & co. Dar mai există şi o a patra tradiţie, versetul anunţat în titlu: "să prăznuiţi sărbătoarea corturilor şi a focului, în amintirea lui Neemia, cel care a zidit templul Domnului şi jertfelnicul pe care a adus jertfă" (2 Maccabei 1:18). Neemia, care era paharnic al regelui Artaxerxe (Neemia 1:1.11), este numit de acesta "guvernator" (peha) din anul al 20-lea până în anul al 32-lea, în total 12 ani (Neemia 5:14), deci între 445-433 î.Hr. Toate sunt bune? Întâlnim aşadar trei - ba poate chiar patru răspunsuri dacă omologăm şi tradiţia lui Ezdra - în legătură cu zidirea templului (culmea chiar cu punerea temeliei): Zorobabel (Ezdra 1-6; Agheu şi Zaharia), Şeşbaţar (Ezdra 5:14), Ezdra (Ezdra 7-10; Neemia 8) sau Neemia (2 Maccabei 1:18). Cine a zidit templul lui Zorobabel? Dacă tăcem prea mult, merităm nota 3 şi tichia. Păi, întâi să observăm că sunt texte contradictorii. Este un prim pas. Apoi, eu aş merge pe mâna lui Zorobabel, pentru că în favoarea lui se pronunţă şi doi profeţi contemporani, Agheu şi Zaharia. Profeţiile lor îl numesc pe Zorobabel alesul, odrasla, ca davidid având însărcinarea zidirii templului. Textele pretind că în 538, imediat după eliberarea din exil, lucrările de restaurare au început, fiind blocate de inamici timp de 18 ani. Abia între 520-515 templul ar fi fost finalizat. Nu pare credibil că şi în 538 şi în 520 funcţiona tot Zorobabel, pentru că apare şi acel guvernator Şeşbaţar cu recuperarea vaselor în 538. Ar fi deci mai probabil ca în anii 30 Şeşbaţar să fi fost guvernatorul, dar aportul lui să fie minimal (poate doar ridicarea unui altar), iar în anii 20 Zorobabel. De altfel, cei doi profeţi îl menţionează pe Zorobabel doar în timpul lui Darius, deci începând cu 520. Observăm apoi că Zorobabel n-a acţionat singur, ci ca guvernator (peha), a format un tandem cu preotul Iosua. Peste 100 de ani, şi Neemia, de asemenea guvernator în Iehud, formează şi el o pereche tot cu un preot, Ezdra. La mijlocul sec. 5 î.Hr. (deci în timpul lui Neemia), Ierusalimul devine capitală a provinciei Iehud, după ce până atunci fusese Miţpa (încă din perioada de după 586 î.Hr., cf. 4 Regi 25:22-25). Acum sunt ridicate ziduri şi fortificaţii. Istoric vorbind, Zorobabel a fost cel mai probabil fondatorul şi constructorul Templului. Dar la nivel teologic, lucrarea sa deosebită a fost văzută ca o continuare a altarului (?) lui Şeşbaţar. Neemia (şi Ezdra) sunt cei care renovează probabil părţi din Templu cu prilejul ridicării zidurilor, fapt pentru care li s-a atribuit şi lor în conştiinţa redactorilor biblici paternitatea proiectului de o asemenea grandoare.