Un copil are nevoie de iubire, de încredere, de o comunicare sinceră și vie, dar, uneori, și de motivare adecvată. În viața fiecărui om pot exista perioade de lipsă de motivație, în care impulsul de a
Spiritualitatea ortodoxă a timpului pascal
Anul acesta (2026) a văzut lumina tiparului, sub egida Editurii Basilica a Patriarhiei Române, cartea Spiritualitatea ortodoxă a timpului pascal a Preasfințitului Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului. Cu un titlu atrăgător, într-un format ușor de citit, cartea își propune să evidențieze mesajul textelor care alcătuiesc slujbele cuprinse în cartea de cult numită Penticostar (p. 6).
Pentru cititorul neavizat, structura cărții, împărțită în cinci capitole, cu numeroase subcapitole, concluzii și epilog, poate să pară prea tehnică. Dar acest lucru se explică prin faptul că aceasta reprezintă varianta pentru public a tezei de licență a tânărului Serafim, actualul Episcop-vicar Sofian, variantă revizuită și îmbunătățită.
Încă de la început aflăm că românii ortodocși au beneficiat pentru prima dată de textul tipărit în limba slavonă (limbă de cult în acea vreme) al Triodului - Penticostar din anul 1550, iar pentru prima dată Penticostarul a apărut în limba română în anul 1743 (București, în timpul Mitropolitului Neofit - p. 20). În concepția autorului, spiritualitatea textelor liturgice nu poate fi aprofundată fără înțelegerea prealabilă a termenului de spiritualitate, căreia îi dedică un întreg capitol (al doilea).
Trecând la analiza cărții propriu-zise, Preasfințitul Părinte Sofian remarcă faptul că ea este structurată în jurul celor trei mari sărbători creștine: Învierea, Înălțarea și Pogorârea Duhului Sfânt, „care nu sunt altceva decât manifestări ale lucrării lui Dumnezeu de a ne ridica pe noi la bucuria împreună-petrecerii cu El în lumina cea neînserată a împărăției Sale” (p. 39). În subcapitolele următoare sunt analizate textele aferente fiecărei sărbători. Astfel aflăm despre Înviere (Paști) că este „singura sărbătoare din Ortodoxie la care se fac afirmații despre sărbătoarea însăși. Numai la Paști, în timpul slujbei, sunt cuvinte despre Paști. Numai la Paști sunt exclamații despre Paști (…)” (pp. 42-43). Aceste particularități, și nu numai, sunt o mărturie a gândirii, simțirii și trăirii supreme a experienței ecleziale ortodoxe. În concluzie, „fiind o anticipare a prăznuirii din Împărăția lui Dumnezeu, slujba de Paști, cu toate ale ei, este culmea spiritualității ortodoxe” (p. 55).
Bogăția liturgică a textelor dedicate celorlalte două sărbători importante este evidențiată amănunțit în subcapitolele închinate lor, din care aflăm că „dacă Taina Învierii este sinteza învățăturii creștine, Înălțarea este culmea acestei învățături”, iar „Învierea-Înălțarea Mântuitorului sunt de nedespărțit” (p. 77). Totodată, Pogorârea Duhului Sfânt este prezentată în amănunt, inclusiv cu multe elemente de ordin dogmatic, tocmai pentru ca cititorul să înțeleagă importanța Celei de a Treia Persoane a Sfintei Treimi: „Cel ce se pogoară o face în general fără a pierde înălțimea la care se află. (...) El Se pogoară asupra oamenilor pentru a-i ridica acolo unde este El, ca un tată care se apleacă asupra unui copil pe care îl ridică la înălțimea sa, ca apoi, la un nivel de egalitate, să poată dialoga” (p. 81). Lucrarea specifică a Duhului Sfânt și exprimarea acesteia în textele liturgice sunt tratate de autor pe parcursul a mai multe pagini și subcapitole, care culminează cu importanța spirituală a prăznuirii Cincizecimii: „Sărbătorind praznicul, însă, nu rămânem doar la valoarea lui istorică, ci actualizăm evenimentele. (...) Duhul menține veșnic nestinse limbile Sale de foc. (...) Când Duhul Sfânt, Împăratul ceresc, petrece întru noi, atunci suntem în cuprinsul Împărăției și, chiar în viața aceasta fiind, pregustăm bunătățile viitoare, stăm la masă cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov, la cina Fiului de Împărat” (pp. 97-98).
După analiza textelor dedicate celor trei mari sărbători ale Penticostarului, Preasfințitul Părinte Sofian dedică al patrulea capitol al cărții sale analizei textelor de slujbă aferente duminicilor: a Sfântului Apostol Toma, a Mironosițelor, a Slăbănogului și a Orbului, a Samarinencei, a celei după Înălțarea Mântuitorului și a Tuturor Sfinților. Cititorul mai puțin familiarizat cu textele liturgice are posibilitatea să afle detalii interesante, cum ar fi faptul că Duminica Tomei poartă și numele de Antipasha, pentru că este o înnoire a Învierii, o imagine a veacului viitor (p. 101). Analizei pe text nu-i lipsesc actualizările și precizările practice. Astfel aflăm că, din anul 2026, în Duminica Mironosițelor va fi prăznuit și Soborul Sfintelor Femei Românce (p. 115, nota 287). Un amănunt interesant este și extinderea categoriei de martori ai Învierii la martori ai înmormântării și Învierii Domnului, cu includerea în această categorie a lui Iosif și Nicodim, cărora le sunt dedicate câteva pagini. Într-o abordare inedită, Preasfințitul Părinte Sofian afirmă că, „de fapt, nu există martori ai Învierii lui Hristos. (…) Evenimentul însuși nu a fost văzut de nimeni și nici nu putea fi văzut. Marile taine nu pot fi privite de ochii acoperiți cu solzii păcatului” (p. 120). Textele aferente slujbelor din duminicile Slăbănogului și Orbului ne descoperă puterea dumnezeiască a Mântuitorului, marea Sa iubire de oameni, dar și faptul că El este Mesia Cel prezis de profeți (p. 130). Stihirile, condacele, icoasele, sinaxarele, toate ne descoperă faptul că „Hristos a venit în lume pentru a-l repune pe om în demnitate lui, pentru a regenera creația, astfel că noi suntem datori să dorim vindecarea, regenerarea, desăvârșirea omului și a întregii creații” (p. 133). Din slujba Duminicii Samarinencei aflăm că aceasta (samarineanca) este prezentată ca „imagine a omenirii căzute, dar și ca mijloc prin care Hristos voia să ajungă la noi, cei zidiți după chipul Său” (p. 144).
Concluzia autorului este una misionară: „Ne dăm seama că foarte puțini credincioși suntem noi, cei care ne întrebăm dacă trebuie să mărturisim și altora credința noastră, gândind că aceasta ar putea rămâne ceva doar între noi și Dumnezeu. Vedem că acela care crede cu adevărat nu poate să nu-și vestească credința” (p. 151). Un alt amănunt demn de reținut este că textele slujbelor Duminicii după Înălțarea Mântuitorului „pun în evidență cele hotărâte la Sinodul I Ecumenic privitoare la persoana divino-umană a Mântuitorului nostru Iisus Hristos” (p. 153). Spre exemplu, potrivit condacului duminicii, „credința Părinților este una cu propovăduirea Apostolilor. Apostolii și Părinții au aceeași credință, credința Bisericii, credința pe care Hristos ne-a descoperit-o, credința care vine de sus și ne învață dreapta cinstire de Dumnezeu” (p. 159). Iar concluzia extrasă din slujba Duminicii Tuturor Sfinților este că viața creștinului nu înseamnă încadrarea într-un tipar rigid, ci „Creștinismul, sfințenia, înseamnă viață în, cu și pentru Hristos, în condițiile concrete ale existenței fiecăruia” (p. 177).
Ultimul capitol al cărții este dedicat analizei textelor liturgice ale zilelor mai importante din perioada Penticostarului. Mai multe subcapitole sunt dedicate Izvorului Tămăduirii, prilej pentru afirmarea importanței prezenței Maicii Domnului în viața creștinilor și a Bisericii: „Prin ea cerul se umanizează, se sensibilizează, deoarece acolo este prezentă o Maică ce stă alături de Dumnezeu, având, prin bunăvoința Lui, pe de o parte, autoritate de Maică asupra Lui atunci când se roagă pentru noi, iar pe de alta duioșie de maică pentru greutățile noastre”(p. 187). Despre sărbătoarea Înjumătățirii Cincizecimii aflăm că, „prin poziția și cuprinsul slujbei ei, realizează o legătură între cele trei mari sărbători ale Penticostarului” (p. 198).
În Concluzii, Preasfințitul Părinte Sofian afirmă că „Spiritualitatea Penticostarului este model de viață dumnezeiască, cosmosul fiind cuprins în împărăția dragostei treimice. Pe pământ se trăiește precum în cer” (p. 219). Câteva cuvinte-cheie merită reținute ca atribute ale spiritualității textelor analizate: hristocentrism, universalism, bucurie, dragoste și dinamism.
Deși concepută ca o teză de licență și structurată după rigorile acestui tip de lucrare, cartea Preasfințitului Părinte Episcop-vicar Sofian este o lectură accesibilă oricărui credincios preocupat de aprofundarea și înțelegerea textelor care sunt rostite sau cântate la slujbele bisericești. Mai mult decât atât, ea descoperă înțelesurile spirituale ale acestor texte, precum și implicațiile lor în viața creștinului.



.jpg)


