Cine sunt creștinii?
Epistola către Diognet, Cap. V, 1-17, Cap. VI, 1-10, în Părinți și Scriitori Bisericești (1979), vol. 1, pp. 412-414
„Creștinii nu se deosebesc de ceilalți oameni nici prin pământul pe care trăiesc, nici prin limbă, nici prin îmbrăcăminte. Nu locuiesc în orașe ale lor, nici nu se folosesc de o limbă deosebită, nici nu duc o viață străină.
Învățătura lor nu-i descoperită de gândirea și cugetarea unor oameni, care cercetează cu nesocotință; nici nu o arată, ca unii, ca pe învățătură omenească.
Locuiesc în orașe grecești și barbare, cum le-a venit soarta fiecăruia; urmează obiceiurile băștinașilor și în îmbrăcăminte și în hrană și în celălalt fel de viață, dar arată o viețuire minunată și recunoscută de toți ca nemaivăzută.
Locuiesc în țările în care s-au născut, dar ca străinii; iau parte la toate ca cetățeni, dar pe toate le rabdă ca străini; orice țară străină le e patrie, și orice patrie le e țară străină (Efeseni 2, 19).
Se căsătoresc ca toți oamenii și nasc copii, dar nu aruncă pe cei născuți.
Întind masă comună, dar nu și patul.
Sunt în trup, dar nu trăiesc după trup (II Corinteni 10, 3).
Locuiesc pe pământ, dar sunt cetățeni ai cerului (Evrei 13, 14).
Se supun legilor rânduite de stat (Romani 13, 1), dar, prin felul lor de viață, biruiesc legile.
Iubesc pe toți, dar de toți sunt prigoniți.
Nu-i cunoaște nimeni, dar sunt osândiți; sunt omorâți, dar dobândesc viața.
Sunt săraci, dar îmbogățesc pe mulți; sunt lipsiți de toate, dar în toate au de prisos (II Corinteni 6, 9-10).
Sunt înjosiți, dar sunt slăviți cu aceste înjosiri; sunt huliți, dar sunt îndreptățiți.
Sunt ocărâți, dar binecuvântează (Matei 5, 44); sunt insultați, dar cinstesc.
Fac bine, dar sunt pedepsiți ca răi; sunt pedepsiți, dar se bucură (II Corinteni 6, 9-10), ca și cum li s-ar da viață.
Iudeii le poartă război ca unora de alt neam, elenii îi prigonesc; dar cei care-i urăsc nu pot spune pricina dușmăniei lor.
Ca să spun pe scurt: ce este sufletul în trup, aceea sunt creștinii în lume.
Sufletul este răspândit în toate mădularele trupului, iar creștinii în toate orașele lumii.
Sufletul locuiește în trup, dar nu este din trup; creștinii locuiesc în lume, dar nu sunt din lume (Ioan 15, 19).
Sufletul nevăzut este închis în trupul văzut; și creștinii sunt văzuți, pentru că sunt în lume, dar credința lor în Dumnezeu rămâne nevăzută.
(...) Sufletul este închis în trup, dar el ține trupul; și creștinii sunt închiși în lume, ca într-o închisoare, dar ei țin lumea.
Sufletul nemuritor locuiește în cort muritor (II Corinteni 5, 1); și creștinii locuiesc vremelnic în cele stricăcioase, dar așteaptă în ceruri nestricăciunea.
Sufletul chinuit cu puțină mâncare și băutură se face mai bun; și creștinii, pedepsiți în fiecare zi, se înmulțesc mai mult.
Într-o atât de mare ceată i-a rânduit Dumnezeu, că nu le este îngăduit s-o părăsească.”