CNAS are fondurile necesare pentru tratamentele HIV/SIDA
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) va garanta banii pentru medicamentele destinate tratamentului HIV/SIDA atât pentru decembrie, cât şi pentru ianuarie 2011, dar achiziţia medicaţiei la preţuri diferite de către fiecare unitate sanitară creează probleme bolnavilor. Declaraţia a fost făcută la sfârşitul săptămânii trecute de secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Adrian Streinu-Cercel: "Sunt anumite regiuni care au anunţat că au probleme în ceea ce priveşte banii pentru tratamentul HIV/SIDA. Am discutat la CNAS şi am aflat că banii vor fi trimişi atât pentru decembrie, cât şi pentru ianuarie. Din nefericire, faptul că într-o regiune medicamentele se vând la un preţ sau că în două spitale din acelaşi oraş sunt preţuri diferite pentru medicamentele din programele naţionale creează probleme pacienţilor".