Colonelul Dumitru Răducanu: „Mă bucur de această lucrare“
Colonelul Dumitru Răducanu (foto) a fost invitat să participe ca specialist în farmacie la prepararea materiei Mirului în 1993, 1996, 2002 şi 2007 în urma unor analize făcute de el şi de alţi specialişti, s-a constatat că reziduul de la prepararea Mirului are reale virtuţi terapeutice în cazuri de afecţiuni dermatologice. De aceea, colonelul a cerut ierarhiei Bisericii ca, a doua zi după sfinţirea Marelui Mir, să fie împărţit acest produs unor spitale. În acest scop, la 3 mai 2002, s-au prezentat la Capela Pompilian de la Mănăstirea Antim medici din spitalele bucureştene cu secţii de traumatologie-arşi, dermatologie, pentru a încerca să trateze suferinţele acelor bolnavi cu ajutorul reziduului de la prepararea Marelui Mir. La fel şi în 2007. Pentru participarea şi implicarea dezinteresată la procesul de obţinere a materiei mirului, farmacistul a fost răsplătit cu distincţia Crucea patriarhală pentru mireni. A scris o carte cu reţeta şi întreaga tehnologie a preparări Mirului. Specialistul se destăinuia cu privire la experienţa aceasta: "Mă bucur că am realizat din punct de vedere tehnic un Mir de caliate, fără a avea vreo pretenţie sau avantaj material, nici în 2002, nici în 1996, nici în 1993. Mă bucur de această lucrare pe care mi-o alătur altor bucurii".