Colţ Alb şi lecţia de religie
Sfântul Vasile cel Mare, în Omiliile către tineri, ne sfătuieşte să culegem nectarul din diverse flori, adică să luăm ceea ce este bun şi din locuri mai puţin arătoase sau care sunt în afara grădinii noastre. Operele literare sunt astfel de flori, de unde putem culege şi nectar folositor pentru viaţa noastră şi pentru întărirea credinţei, chiar dacă autorii acestora nu au avut drept scop zidirea spirituală a cititorilor.
În renumitul roman al lui Jack London, apărut în 1906, ni se oferă o parabolă extraordinară a devenirii unui pui de lup. Sub forma descrierii modului de a fi şi a gândi al unui lup, autorul redă şi modul de gândire al omului. Puiul de lup se naşte într-o peşteră, pe malul unui râu şi, încetul cu încetul, învaţă cum funcţionează lumea din jurul lui. Toate sunt pentru el atât de fireşti, de la mângâierile sau înghiontirile mamei până la mâncarea unor animale sau păsări mai mici, încât ai zice că romanul descrie doar sălbăticia. Totuşi, atunci când puiul de lup dă peste oameni, nişte indieni din America de Nord, percepţia lui asupra lumii se schimbă brusc. Dacă până atunci el învăţase că legea firii este „mănâncă sau vei fi mâncat!“, dintr-odată, apare o făptură care nu se supune acestei legi, care este deasupra ei şi care are puterea de a o schimba şi de a face noi legi. Omul, căci despre el este vorba, este privit de acest pui de lup drept ceva din afara lumii, iar autorul îl descrie cu numele de zeu. Pentru Colţ Alb, nume primit din partea unui indian, oamenii sunt ca nişte zei pentru indienii care-l descoperiseră. Ei pot manevra lucruri neînsufleţite, fapt de neconceput pentru un animal, pot face focul, pot pedepsi şi recompensa. Pentru micul lup, zeii apăreau diferiţi şi doar unul, stăpânul lui, era cel mai apropiat şi pe el trebuia să-l asculte. Atunci însă când ajunge pe mâna unui stăpân maniac, ideea lui despre zei se schimbă.
Toate aceste nedumeriri ale lui Colţ Alb încetează în momentul în care el este salvat de la pieire de un om bun şi iubitor. Acesta reuşeşte să modifice ceea ce făcuse viaţa grea din „lupul bătăuş“, aşa cum era el supranumit, şi să facă dintr-un lup un animal domestic. După lecţia de iubire primită de la ultimul lui stăpân, lupul se schimbă total şi învaţă legile oamenilor, adică ceea ce este bine şi ce este rău. Dorul după acest stăpân îl face să nu mănânce zile întregi şi să prefere moartea despărţirii de zeul iubit.
Pe de altă parte, omul cu o viaţă distrusă de greutăţi şi atitudini nemiloase din partea semenilor devine la fel ca „lupul bătăuş“ şi doar atunci când ajunge să-L cunoască pe Dumnezeu, să simtă dragostea Lui neţărmurită, asemenea lui Zaheu vameşul sau Mariei Egipteanca, se schimbă şi se usucă de dorul Stăpânului său.
Iată cum un roman de aventuri poate deveni izvor de inspiraţie pentru viaţa noastră în Dumnezeu şi întărirea credinţei că nici un om, indiferent de felul lui de a fi, datorat poate mediului înconjurător, nu este iremediabil pierdut, ci are o şansă ca Hristos să-l cheme la El, să-l cheme în Împărăţie.