Concertul de colinde de pe Valea Hârtibaciului
Protopopiatul Agnita şi Casa de Cultură "Ilarion Cocişiu", cu sprijinul Primăriei Agnita, judeţul Sibiu, au organizat duminică, 12 decembrie, cea de-a patra ediţie a Concertului de Colinde Tradiţionale de pe Valea Hârtibaciului. Publicul a fost încântat de cei 280 de colindători, păstrători ai tradiţiilor din 16 localităţi din împrejurimi.
Evenimentul a adunat 17 coruri de colindători din 16 localităţi, conduse de preoţii parohi, profesori de muzică sau muzicieni. Sala de festivităţi a Casei de Cultură din oraşul Agnita a fost plină de oameni dornici să asculte colindele strămoşeşti, păstrate încă în zonă de bătrâni, dar şi de tineri. Concertul a fost deschis de Corul "Sfântul Nicolae" din Agnita, care a interpretat câteva colinde armonizate pe patru voci, urmat de cele din Retiş, Săsăuş, Coveş, Chirpăr, Alţâna, Mihăileni, Şalcău, Răvaşel, Nocrich, Merghindeal, Brădeni, Ilimbav, Ghijasa de Sus, Fofeldea, Bruiu şi corul Colegiului Tehnic "A.T. Laurian" din Agnita. Majoritatea corurilor au îmbrăcat costumele naţionale specifice zonei, iar urările de bine au destins atmosfera. La final, protopopul de Agnita, părintele Ioan Jurca, a mulţumit organizatorilor şi participanţilor, exprimându-şi dorinţa ca această manifestare să continue neîntrerupt şi în viitor. "Satul românesc, parohiile noastre de pe Valea Hârtibaciului, mai au resurse inepuizabile de obiceiuri şi tradiţii creştineşti. Acest lucru se datorează faptului că noi am primit colinda din cer. Îngerii au fost cei care au colindat prima oară, la ieslea din Betleem. Sfântul Apostol Andrei, care a călcat pe pământul ţării noastre, ne-a adus creştinismul şi colindele, iar noi le-am transmis din generaţie în generaţie până în zilele noastre", a spus părintele Jurca. Peste 280 de colindători An de an, concertul de la Agnita, organizat în preajma sărbătorilor de iarnă, adună tot mai mulţi colindători din satele din zonă. Principala condiţie impusă în acest an de organizatori a fost ca membrii corurilor să poarte costumul popular specific satului respectiv. De asemenea, au fost impuse condiţii referitoare la numărul de membri şi de colinde interpretate. "Faţă de anul trecut, a crescut numărul celor care au răspuns la apelul Protopopiatului Agnita şi al Casei de Cultură. Dacă anul trecut am avut 120 de colindători, anul acesta au fost aproximativ 280. A crescut şi numărul satelor participante. Ne bucură nespus de mult că pe Valea Hârtibaciului, datinile străbune reînvie", ne-a spus directorul Casei de Cultură din Agnita, Ion Dragoman. La final, toţi membrii corurilor au participat la o agapă frăţească.