Concurs de tradiţii pentru etnici români

Data: 05 Noiembrie 2020

Institutul Cultural Român (ICR), prin Compartimentul Comunităţi Istorice, îi cheamă pe toţi etnicii români cu vârsta maximă de 20 ani şi care fac parte din comunităţile româneşti din Bulgaria, Serbia, Ucraina şi Ungaria să participe la concursul „Colaj de obiceiuri de iarnă”. Ei se pot înregistra audio-video interpretând colinde sau prezentând obiceiuri de iarnă româneşti păstrate în rândul comunităţii locale, iar materialele video, cu o durată maximă de 5 minute, vor fi transmise până la data de 12 noiembrie, la adresa vlad.condrea@ icr.ro, urmând ca jurizarea să fie făcută de o comisie de experţi independenţi. „Pot fi prezentate obiceiuri de Crăciun, de Sfântul Nicolae, de Anul Nou, Bobotează, reţete culinare, procedee de confecţionare a unor obiecte folosite la colindat. Fiecare participant sau grup se poate înscrie în concurs cu un singur clip video. Vor fi decernate 21 de premii, câştigătorii fiind selectaţi din regiunile Bucovina de Nord (Regiunea Cernăuţi), Maramureşul de Nord (Regiunea Transcarpatia) şi Basarabia de Sud (Regiunea Odessa) - Ucraina; Serbia - Voivodina şi Timoc; Ungaria; Bulgaria”, potrivit comunicatului ICR. 

(Oana Nistor)