Concursul eparhial online „Scrisoare către Maica Domnului”

Un articol de: Pr. Adrian Dobreanu - 04 August 2022

În cadrul „Anului omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului”, Episcopia Maramureșului și Sătmarului organizează concursul eparhial online intitulat „Scrisoare către Maica Domnului”, prilejuit de Postul Adormirii Maicii Domnului. Sunt invitați să participe elevi din eparhie (învățământ primar, gimnazial și liceal) care, prin intermediul scrisului, doresc să „împărtășească” Maicii Domnului câteva gânduri. Participanții trebuie să alcătuiască o scurtă scrisoare care trebuie să fie fotografiată sau scanată și expediată pe adresa de email: sectormediaonline@gmail.com, până la 15 august. Un juriu de specialitate va evalua scrisorile, urmărind structura, caligrafia, limbajul, aspectul îngrijit ș.a. Cele mai impresionante scrisori ale elevilor vor fi premiate și publicate pe paginile media oline ale eparhiei, la începutul lunii septembrie. Toți cei care se înscriu la acest concurs vor primi diplome de participare.