Conferinţa Naţională de Farmacoeconomie şi Management Sanitar
Peste 300 de specialişti din domeniul sanitar şi farmaceutic din România, Bulgaria, Ungaria şi Republica Moldova şi-au anunţat participarea la cea de-a doua ediţie a Conferinţei Naţionale de Farmacoeconomie şi Management Sanitar (CNFMS), care va avea loc la Târgu Mureş, în perioada 14-17 octombrie 2015, informează Agerpres. Conferinţa este dedicată în special managerilor de unităţi spitaliceşti şi clinici medicale, cadrelor universitare din cadrul UMF-urilor, reprezentanţilor instituţiilor implicate în elaborarea politicilor publice, companiilor producătoare şi distribuitoare de medicamente şi dispozitive medicale. La evenimentul de la Târgu Mureş sunt invitaţi ministrul sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, preşedintele CNAS, Nicolae Ciurchea, directori din unităţi spitaliceşti şi clinici medicale, reprezentanţii instituţiilor implicate în elaborarea politicilor publice, precum şi companii producătoare şi distribuitoare de medicamente şi dispozitive medicale.