Conferinţa preoţilor Protopopiatului Iaşi 1
La Centrul „Providenţa“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a avut loc marţi, 24 septembrie 2013, întrunirea lunară a preoţilor Protopopiatului Iaşi 1. Întâlnirea s-a desfăşurat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Părintele Cătălin Andrei de la parohia Beldiman - Valea Lupului a expus tema „Sfânta Împărăteasă Elena - mama creştină - şi descoperirea Sfintei Cruci“. „În continuare, s-a vorbit despre desfăşurarea inventarierilor bunurilor mobile şi imobile la parohii, s-au făcut precizări privind desfăşurarea hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, cu precizări asupra programului «Hrană pentru pelerini». S-au prezentat apoi documentele primite de la Centrul eparhial Iaşi şi de la Cancelaria Sfântului Sinod şi s-a vorbit despre colecta privind ajutoarele financiare pentru sinistraţii din Galaţi. De asemenea, s-a revenit asupra necesităţii strângerii de semnături pentru campania «Unul dintre noi», pentru ca Uniunea Europeană să nu finanţeze experienţe pe embrioni umani. Preoţii prezenţi au luat cuvântul pe marginea temei“, a declarat pr. Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1.