Consumaţi lactate, dacă urmaţi un regim de slăbire
Potrivit unui studiu publicat de Universitatea Ben Gurion din Israel, dacă ţinem dietă slăbim mai uşor atunci când consumăm produse lactate. Succesul unei diete de slăbire este influenţat şi de alte variabile, cum ar fi nivelul de vitamina D din sânge. Pentru realizarea studiului, a fost urmărită timp de doi ani evoluţia a 300 de pacienţi supraponderali, cu vârste între 40 şi 65 de ani, care s-au supus mai multor tipuri de dietă: scăzută în grăsimi, mediteraneană sau scăzută în carbohidraţi. Cercetarea a arătat că, indiferent de tipul de dietă urmat, persoanele care au consumat zilnic cel puţin 300 de grame de lapte sau alte produse lactate (cel puţin 580 de miligrame de calciu) au reuşit să slăbească în jur de 6 kilograme. Pe de altă parte, persoanele care au consumat zilnic sub 150 de miligrame de calciu (aproximativ jumătate de pahar de lapte), au slăbit doar trei kilograme în aceeaşi perioadă. Vitamina D, obţinută prin expunerea la soare sau consumul de lapte îmbogăţit, peşte gras şi ouă, creşte absorbţia de calciu în fluxul sangvin.