Copii premiaţi pentru basme

Data: 14 Iulie 2015

Peste 80 de elevi au fost premiaţi, joi, la Palatul Elisabeta, de către principesa Margareta la încheierea Concursului internaţional "Basmele Reginei Maria", ajuns anul acesta la cea de-a X-a ediţie. Concursul s-a desfăşurat pe trei secţiuni: creaţie literară originală (basm şi jurnal), artă plastică şi artă digitală. La concurs s-au înscris 820 de elevi din 17 judeţe, precum şi elevi din Finlanda, Ucraina, Turcia şi Serbia.

Premiul I la categoria "Creație literară originală" a fost câştigat de către eleva Maria Lungu din clasa a X-a cu basmul "Scutul Regelui". Aceasta a povestit pentru Agerpres că a avut nevoie de "câteva săptămâni" pentru a scrie acest text. "Este vorba despre un rege și modul în care este atras de la bine spre rău și modul în care găsește calea către bine", a sintetizat eleva. (Dan Cârlea)