Copiii Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu
Familia Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu rămâne, peste veacuri, un model exemplar de familie creştină. Căsătorit cu Maria, nepoata lui Antonie Vodă din Popeşti, Constantin Brâncoveanu a avut cu aceasta patru fii: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi şapte fiice: Stanca, Maria, Ilinca, Safta, Anca, Bălaşa şi Smaranda. În urma unei atente căutări în filele tomurilor din acele vremuri, am scos la iveală câteva date biografice despre cei 11 urmaşi ai Brâncovenilor.
Aşa cum privesc din fresca curată a tabloului votiv de la Mănăstirea Hurezi, cu seninătate, strânşi legaţi unul de altul, înveşmântaţi în haine domneşti, preţioase, ar părea că viaţa pământească a membrilor familiei marelui Constantin Brâncoveanu nu a fost încercată de neajunsuri. Totuşi, otrava necazurilor nu i-a cruţat pe nici unul dintre ei. Fiecare chip este expresia unei cruci asumate până la moarte. Informaţiile citate mai jos sunt reproduse după volumele: „Viaţa lui Constantin Vodă Brâncoveanu“, de Radu Vel Logofăt Grecianu; „Starea ţerilor locuite de români în secolul al XVIII-lea“, de Contele Nicolae Rossetti, 1903.
Fiii martiri
Constantin. Este cel mai mare fiu al domnitorului Constantin Vodă Brâncoveanu, născut în anul 1683. În ianuarie 1706 s-a căsătorit cu „Aniţa sin Ioan Balş Stolnicul de la Moldova, fiindu-le nunta în casa Banului Cornea Brăiloiu (Târgu Jiu)“. La 9 iunie 1699, împreună cu fratele său, Ştefan, asistă la punerea celei dintâi cărămizi de la Biserica „Brâncoveni“. De asemenea, numele său este menţionat alături de cel al fratelui său şi de alţi boieri mari, în 1702, când îl primeşte la Văcăreşti pe solul englez Milord Paget.
Ştefan. Cel de-al doilea fiu al Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu a văzut lumina lumii în anul 1685. S-a căsătorit în luna februarie a anului 1709 cu Bălaşa, fiica lui Ilie Cantacuzino sin Iordache Cantacuzino Vistierul de la Moldova, cu care a avut o singură fiică, pe Maria. Doamna Bălaşa se prăpădeşte în anul 1712. Ştefan Brâncoveanu părăseşte, la rândul său, această lume, ucis fiind, ca şi ceilalţi fraţi ai lui, în Ţarigrad, pe 15 august 1714. Ştefan Brâncoveanu este autorul tipăriturii în limba greacă, apărută la Bucureşti, „Cuvânt panegiric la marele Constantin“, urmată, la 1702, de „Cuvânt panegiric la Adormirea Născătoarei“. Întru veşnica pomenire a străbunicului său Preda Brâncoveanu, asasinat la Târgovişte în 1658, a scris în limba greacă: „Cuvântare la patima cea mântuitoare“ şi „Cuvânt panegiric la Sfântul Nicolae“.
Radu (Răducan). Este cel de-al treilea fiu al lui Constantin Vodă, născut în anul 1690. A fost logodit cu fata lui Antiohie Cantemir Vodă, cu care nu a apucat să se căsătorească, căci şi-a găsit şi el sfârşitul mucenicesc în sângerosul an 1714.
Matei. Cel mai mic dintre băieţii Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu s-a născut în anul 1702. Date succinte despre Matei, consemnate în cronicile vremurilor, arată că „la 1714, în 15 august, când a fost ucis şi el la Ţarigrad dimpreună cu ceilalţi fraţi ai lui, el era încă nevârstnic. La 1707, Constantin Vodă, cumpărând satul Doiceşti de la Bălăceanul, au făcut la acel sat case, biserică de piatră, heleşteu şi vii şi le dărui fiului său mai mic, anume Mateiaş“.
„Vreau să mor creştin. Loveşte!“
Scena decapitării voievodului Constantin Brâncoveanu şi a celor patru fii ai săi a fost surprinsă de plenipotenţiarul veneţian la Ţarigrad, Andrea Memno, care, în scrisoarea sa către dogele Veneţiei, a redat îndemnul înăbuşit de credinţă al bătrânului Brâncoveanu, ameninţat cu securea deasupra capului, la porunca sultanului Ahmed: „«Fiii mei! Iată, toate avuţiile şi tot ce am avut am pierdut; să nu ne pierdem însă şi sufletele! Staţi tare şi bărbăteşte, dragii mei, şi nu băgaţi seamă de moarte. Priviţi la Hristos Mântuitorul nostru câte a răbdat pentru noi şi cu ce moarte de ocară a murit; credeţi tare întru aceasta şi nu vă mişcaţi, nici vă clătiţi din credinţa cea pravoslavnică pentru viaţa şi lumea aceasta». La aceste cuvinte, Ahmed se făcu ca un leu turbat şi porunci să li se taie capetele. Gâdele înfiorător ridică securea şi capul marelui vistier Enache Văcărescu se rostogoli pe pământ. Apoi se începu cu uciderea copiilor. Când gâdele ridică securea la capul feciorului celui mai tânăr al domnului, Beizadea Mateiaş, acesta se îngrozi de spaimă; sărmanul copilaş, văzând atâta sânge de la fraţii lui şi de la Văcărescu, se rugă de sultan să-l ierte, făgăduindu-i că se va face turc. Însă părintele său, domnul, al cărui cap căzu în urmă, înfruntă pe fiul său şi zise: «Mai bine să mori în legea creştinească, decât să te faci păgân, lepădându-te de Iisus Hristos pentru a trăi câţiva ani mai mult pe pământ!» Copilaşul ascultă şi ridicând capul, cu glas îngeresc zise gâdelui: «Vreau să mor creştin. Loveşte!» În urmă, ucise şi pe Brâncoveanu.“
Cele şapte fiice
Stanca. S-a născut pe la anul 1676. La vârsta de 16 ani s-a căsătorit cu Radul Beizadea sin Iliaş Vodă, „a cărora nuntă s-au făcut la luna lui noemvrie, însă veselie domnească mare şi înfrumoseţată, care în zilele noastre asemenea aceea n-am pomenit“ (cf. „Condica Veliţilor Boeri“, Arhivele Naţionale Istorice Centrale). Soţul ei moare, în 29 martie 1705, şi rămâne văduvă. Nouă ani mai târziu, se stinge şi doamna Stanca, fără să fi lăsat urmaşi. „În aceste zile de nehotărâre, căzu bolnavă fiica mai mare a Voevodului, Doamna Stanca, care în agonie chiemă pe Doamna, mama ei, şi surorile ei, arătându-le halucinând o ceată de turci care smuceşte de grumaz pe tatăl ei, vroind să-l ducă la Constantinopol. Cu greu fu liniştită de cei din jurul ei, dar muri după câteva ore“.
Maria. A venit pe lume în anul 1678. S-a căsătorit cu Beizadea Constandin Duca, zis şi Duculeţ, voievod al Moldovei în două rânduri, fiul lui Gheorghe Duca Vodă. Moare de ciumă, în Ţarigrad, în anul 1697. Lasă în urmă un copil, pe care Constantin Brâncoveanul Vodă îl aduce din Ţarigrad în Ţara Românească, chiar în acel an, „ca să-i fie de mângâiere întristăciunei ce avea de fiica Mării Sale, Doamna Maria“.
Ilinca. Anul 1682 a rămas consemnat ca anul naşterii celei de-a treia fiice a soţilor Brâncoveni. S-a căsătorit cu Scarlatake sin Alexandru Mavrocordat Dragomanul. După moartea acestuia, în anul 1699, Ilinca doamna se recăsătoreşte cu Şerban Vel Logofăt şi vel Spătar, sin Şerban Grecianu Vel Logofăt.
Safta. S-a născut pe la anul 1686. S-a căsătorit cu Iordache Creţulescu Vel Cămăraş şi în urmă Vel Vornic, în anul 1700. Potrivit documentelor din acele timpuri, Iordache Creţulescu moare în anul 1746 şi este îngropat în Mitropolia din Bucureşti. Doamna Safta trece în lumea drepţilor în luna aprilie a anului 1747. Este înmormântată alături de soţul ei, după ce, cu o lună înainte de a-şi da obştescul sfârşit, mai exact pe 1 martie 1747, împreună cu feciorii săi, a închinat Mitropoliei pentru sufletul soţului ei trei moşii: Voineşti sud (Dâmboviţa), Gogoşi sud (Mehedinţi) şi Gojdibrodul (Romanaţi). Cei doi soţi, Safta şi Iordache, sunt ctitorii Bisericii Kretzulescu din Bucureşti. De asemenea, ei au avut patru băieţi şi o fată, strămoşii cunoscuţilor Creţuleşti de mai târziu.
Ancuţa. Despre cel de-al 9-lea urmaş al domnitorului Ţării Româneşti se cunosc puţine informaţii. Se ştie doar că s-a născut în anul 1691 şi s-a căsătorit, în anul 1705, cu Nicolae Postelnicul sin Iordache Ruset Vel Vistier.
Bălaşa. A văzut lumina zilei în anul 1693. În luna octombrie a anului 1708 s-a căsătorit cu Manolache Lambrino (viitorul ban al Craiovei), sin Chiriţă Andronache (Lambrino) Hartofilax. În luna aprilie a anului 1745, cei doi soţi fac un act de danie şi de milă bisericii lor, clădită în Bucureşti, cunoscută până astăzi sub numele de „Domniţa Bălaşa“. Tot în anul 1745, pe 30 mai, cei doi soţi mai dăruiesc bisericii lor moşia Săcuieni. Bălaşa doamna a murit în anul 1752, fără a lăsa vreun urmaş.
Smaranda (Zmaragda). Mezina familiei Brâncoveanu s-a născut în anul 1696. S-a căsătorit la vârsta de 16 ani, în ziua de Rusalii, cu Constandin Postelnicul şi Vel Sluger sin Grigorie Băleanul Vel Logofăt. Nu au trăit împreună multă vreme, căci Smaranda a murit, iar Constantin s-a căsătorit cu Bălaşa sin Şerban Grecianul Vel Logofăt; din prima căsătorie nu a rezultat nici un urmaş.