Copilărie fără mama

O maşinuţă roşie, o grămadă de jucării amestecate, cărţi şi caiete, câteva rânduri de hăinuţe noi, împăturite pe un fotoliu din odaia bunicilor, o bicicletă şi multe mingi. Sunt crâmpeie din universul unui copil de 7 ani din Miroslava, pentru care mama, în carne şi oase, apare numai la Crăciun, ca o minune a sărbătorii. Adiţă, cum îl strigă bunicii, nu înţelege încă rosturile după care-şi croiesc existenţa oamenii. Ştie doar că viaţa lui, fără mama, e mai lipsită de bucurie. Ar vrea s-o aibă alături în fiecare zi şi-mi mărturiseşte, aproape confidenţial, că i-ar plăcea „să se joace“ cu ea. Din păcate, nu o vede decât o dată pe an, iarna, şi atunci, obrajii îi prind culoare şi toată lumea e numai a lui.

Adrian creşte singur de trei ani, de când mama, mânată de împrejurări şi de iureşul plecărilor peste graniţe, s-a decis să plece în Italia, să câştige bani mai mulţi şi să le poată oferi copiilor ce ea, poate, n-a avut. Pe-atunci locuiau la Constanţa cu toţii: părinţii, Adrian, fratele şi sora mai mari. După plecarea mamei, nimic n-a mai fost la fel. La un an distanţă, părinţii au divorţat, iar tatăl s-a retras la ţară, fără să-i mai pese de soarta copiilor. „Nu ştiu ce-a fost în capul fetii când a plecat, dar despărţirile astea nu-s bune. Că-i bărbatul plecat, că-i femeia, nu-i bine să fie despărţiţi. Noi chiar am fost contra. Daâ ce poţi să-i faci?“, ne povestesc, la unison, neputincioşi bunicii, în grija cărora este lăsat copilul. Adrian a locuit un timp cu o soră a mamei, tot în Constanţa, iar după o vreme a fost adus la bunici, în Moldova, la Miroslava, o comună de lângă Iaşi. Casa acestora a devenit, de doi ani, „acasă“ şi pentru el. De-atunci, bunicii îi sunt şi mamă, şi tată. De sărbători şi în vacanţe familia se întregeşte: Crăciunul i-o aduce pe mama şi pe sora lui, din Italia, iar vacanţele şcolare i-l aduc în dar pe Ică (George), fratele mai mare, care învaţă la un liceu din Constanţa. „Noaptea, o visez pe mama“ L-am găsit pe Adiţă în casa bunicilor, pregătindu-se pentru serbarea de sfârşit de an şcolar şi pentru excursia pe care-o s-o facă în Maramureş, cu învăţătoarea şi colegii săi. E un copil inteligent, senin, uşor sfios şi cu o fărâmă de tristeţe în ochi, ce nu-l părăseşte nici măcar când râde. Bunicii, Ilena şi Ştefan Burlacu, ţin la el ca la ochii din cap şi sunt mândri nevoie mare, fiindcă băiatul are carnetul plin de „foarte bine“ şi va lua şi premiul I. Bunica-mi arată carnetul de note, să o cred pe cuvânt. „Uitaţi, să vă arăt carnetul. Învaţă foarte bine. Nici nu m-am aşteptat ca el să înveţe aşa de bine“, îmi spune emoţionată. În lipsa mamei şi a unei familii normale, Adrian s-a refugiat în cărţi. S-a străduit să înveţe cât mai bine şi să fie cât mai cuminte, să nu le facă greutăţi bunicilor. Îi place mult să scrie, să citească şi să facă compuneri. „Ar vrea să stea de dimineaţa până seara la şcoală, dacă s-ar putea“, completează bunicul. Cu mama vorbeşte des la telefon, dar mai des de-atât se gândeşte la ea, privind-o în fotografii… „Noaptea, o visez“, mi-a mărturisit, uitându-se adânc în ochii mei, de parcă ar fi vrut cu tot dinadinsul să mă convingă. „Ce face mama în Italia? Strânge bani“ O întrebare directă şi un răspuns sincer, de copil. Singurul răspuns pe care, la vârsta lui, poate să şi-l explice. Aşa mi-a spus Adiţă, cu seriozitatea unui om mare. „Strânge bani mama, în Italia“. Într-adevăr asta face mama, bani, ca să aibă cu ce-şi creşte cei trei copii. Lucrează ca îngrijitoare, într-un spital şi, suplimentar, face menajul în casa unei italience. Câştigă în jur de 1.000 de euro pe lună. Îi trimite şi lui, periodic, sume suficiente, aşa că băiatul nu duce lipsă de nimic. Şi totuşi, nimic nu poate compensa lipsa ei. „Are cămăruţa lui, are jucării, merge la chioşc şi îşi ia dulciuri de care vrea el, are de toate. Mamă-sa ne trimite bani în fiecare lună“, ne explică bunica condiţiile în care trăieşte băiatul, deşi e conştientă şi ea că dorul de mamă nu poate fi înlocuit cu nici un dulce din lume. „Noi căutăm să nu simtă lipsa nici unuia dintre părinţi, dar e greu şi pentru el. E greu să nu fie lângă mama lui, dar dacă asta e situaţia…“, spune resemnat bunicul. „Carne nu prea mănâncă, ne chinuim tare cu el să mănânce, dar bea mult lapte“, cam astea-s problemele mai serioase pe care le au mamaia şi tataia cu nepotul. Adrian nu-i un copil care să se exteriorizeze uşor. Vorbeşte monosilabic cu mine, în cele mai multe situaţii îmi răspunde cu da şi nu, poate şi pentru că nu mă cunoaşte, iar bunicilor nu li se plânge prea des că ar vrea să vină mama. În inima lui, însă, dorul stă ghem, gata să năvălească. „Nu prea aminteşte el de mama, dar mai are unele momente. Chiar ieri, alaltăieri, a venit acasă de la şcoală şi ne-a spus: «Mami al meu e inima mea»“, povestesc bunicii. Mii de „Miroslave“ în toată România Din nefericire, cazul micuţului Adrian nu este unul singular în Miroslava. Ca el sunt încă 294 de copii din aceeaşi comună, după cum arată statisticile Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Iaşi. Alţi 294 de copii din familiile cărora măcar unul dintre părinţi a luat calea străinătăţii, pentru a câştiga mai uşor un ban. În cele mai multe cazuri, fericirea unui trai mai bun a fost umbrită de consecinţele acestor plecări: familii destrămate, divorţuri frecvente, copii nesupravegheaţi care iau calea delincvenţei, micuţi cu sufletele arse de dorul mamei, pe care n-o simt alături atunci când au nevoie. La nivelul judeţului Iaşi, comuna Miroslava se află pe locul trei într-un nedorit top al comunelor cu cei mai mulţi copii cu părinţi plecaţi în străinătate, luaţi în evidenţele DGASPC, fiind urmată îndeaproape de municipiul Iaşi, cu un total de 254 de copii. Statisticile nu arată, însă, întocmai cum stau lucrurile în mod real, pentru că mulţi dintre părinţii care pleacă fug de autorităţi şi nu declară cui lasă minorii în grijă. „Cei care pleacă în străinătate prin contract cu Forţele de Muncă vin să declare câţi copii minori au şi cui îi lasă în îngrijire, pentru că sunt obligaţi prin lege. Ceilalţi, care nu pleacă cu forme legale, nu vin. Eu aflu despre aceştia vorbind la şcoală, cu vecinii, cu cunoscuţii lor“, a declarat Stela Rusu, asistent social în cadrul Primăriei Miroslava, cea care cunoaşte problemele comunităţii îndeaproape. Sindromul copiilor cu părinţi plecaţi în străinătate nu-i deloc un fenomen „la modă“, aşa cum ar putea părea. E o realitate tristă, pe care-o întâlneşti în mii de sate ale României. Mii de „Miroslave“, în care copiii nu-şi văd mama sau tatăl decât o dată pe an, uitând ce înseamnă o familie şi un cămin normal. Divorţurile, un fenomen alarmant Adrian e un copil fericit, în comparaţie cu alţii, aflaţi în aceeaşi situaţie. Chiar dacă mama nu e aproape, are doi bunici care îl iubesc şi fac tot ce le stă în putere şi pricepere ca el să crească frumos. Sunt, însă, copii care trăiesc adevărate drame după ce unul dintre părinţi pleacă la muncă peste graniţă. Este vorba despre aceia în familiile cărora survine divorţul între părinţi. Şi, din păcate, în ultimii doi ani, fenomenul divorţurilor în aceste familii a atins cote alarmante. „Majoritatea divorţurilor pe care le înregistrăm în ultimii doi-trei ani sunt din cauză că unul dintre părinţi este plecat în străinătate. Excepţie fac familiile foarte unite, în care unul dintre soţi se întoarce să-l ia şi pe celălalt, dar familiile în care unul dintre soţi este acolo, iar celălalt aici, nu rezistă. Înainte aveam unu-două cazuri pe an la nivel de comună, iar acum avem câteva pe lună. În satele mai vechi încă mai exista spiritul acela de conservare a familiei. Nu prea existau divorţuri. Acum, de când au început să plece, stau 3-4 ani în străinătate, se întorc şi nimic nu mai merge, ce-au lăsat acasă dintr-o dată nu mai este bun“, a explicat Stela Rusu. Mama, cea de neînlocuit Doamna Steluţa, cum îi spun toţi în zonă, lucrează de 12 ani în Miroslava. A bătut cu piciorul cele 13 sate ale comunei şi cunoaşte toate dramele prin care copiii aceştia au trecut. Face tot ce-i permite legea ca să-i determine să aleagă un drum mai bun, uneori trecând peste încăpăţânarea bunicilor, alteori peste neîncrederea adolescenţilor cu probleme. E un om bun, iar când ne povesteşte despre câte un caz-problemă, ochii i se umplu de lacrimi, de parc-ar fi unul dintre proprii copii. „Acolo unde e plecat tatăl, nu se observă o schimbare atât de mare a comportamentului, ci acolo unde e plecată mama. Ruptura de mamă se resimte cel mai dureros. Văd asta şi în cazurile sociale în care suntem obligaţi să scoatem copilul din mediul neprielnic în care trăieşte. Mă uit cu câtă disperare se ţine de pat, de uşă, plânge şi poţi să-i promiţi orice, nimic nu-l poate face să se despartă de mama lui. Acolo, în mizeria aia cruntă, în lutul ăla, acolo e mama lui“, ne explică asistentul social. Îşi aminteşte despre cazul unei mămici plecate, care a venit să-i ceară un sfat despre cum să procedeze cu băieţelul ei. „Copilul îi spusese că nu-l interesează ce-i aduce din Italia, că vrea să stea ea acasă. Atunci când un copil de 10 ani îţi spune aşa ceva, îţi rupe inima. Mama aceea n-a mai plecat în străinătate, a rămas lângă băiatul ei. Sunt unii copii foarte sensibili, sunt unii ai căror părinţi pleacă atunci când ei sunt prea mici ca să-şi dea seama cu adevărat ce se întâmplă“. Case noi, pentru inimi goale Pământ şi case. În asta investesc cei mai mulţi dintre părinţii din Miroslava care aleg să muncească în străinătate. Sigur, fiecare îşi doreşte o viaţă mai bună pentru propria familie, dar când o casă nouă se clădeşte pe inimi golite de grija şi afecţiunea maternă, tocmai în perioada în care copiii au mai multă nevoie de aceasta, parcă merită să te gândeşti de două ori înainte să iei o decizie. Din satele Miroslavei, cei mai mulţi au plecat în Italia şi Spania, femeile ca menajere sau îngrijitoare, iar bărbaţii în construcţii sau ca sezonieri la fermele agricole. „Cei care vin înapoi cumpără teren şi-şi construiesc case sau cei care aveau începută o construcţie o termină. Metrul pătrat de teren este cam 30-50 de euro, dar poate ajunge şi la 80. În asta investesc cei mai mulţi. Apoi cumpără aparate electrocasnice moderne. Depinde la ce nivel erau când au plecat“, ne spune asistentul social. Sunt însă şi un alt soi de soţi, aceia care cheltuie fără nici un fel de scop banii trudiţi de consoarte în alte ţări. Aşa se face că mulţi dintre cei care rămân acasă aşteaptă banii care vin lunar, nu mai muncesc, consumă băuturi alcoolice, iar copiii sunt lăsaţi de izbelişte. Abandon şcolar şi delincvenţă Potrivit datelor DGASPC Iaşi, cei mai mulţi dintre minorii cu părinţi plecaţi în străinătate au vârste cuprinse între 10-13 ani. O perioadă în care personalitatea abia începe să prindă contur, în care copiii trebuie ajutaţi să înţeleagă ce e bine şi ce nu e bine, în care tentaţiile, atât de agresiv mediatizate în zilele noastre, prind uşor în capcană constituţiile fragile ale acestora. „O mare parte dintre copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate merg spre abandon şcolar şi spre delincvenţă. Au devenit foarte obraznici. Primesc bani, mai mulţi decât ar fi putut visa vreodată, îşi găsesc prieteni, îşi schimbă anturajul, bunicii sunt sau prea bătrâni, sau prea bolnavi, nu pot să-i ţină din scurt şi se merge spre delincvenţă. 90% dintre aceşti copii sunt lăsaţi la rude, în special la bunici, iar la vecini doar pentru o perioadă foarte scurtă de timp. Profesorii chiar încearcă să lucreze cu ei, să-i ajute, pentru că nu trebuie lăsaţi aşa. Am vorbit şi eu cu părinţii, am insistat chiar în unele cazuri, ca măcar pe perioada vacanţelor să-i ia acolo, pentru că au nevoie de o mamă lângă ei. Avem cam câte 3-4 cazuri-problemă în fiecare sat“, precizează doamna Rusu. Destin dramatic: ambii părinţi morţi în străinătate Un caz cu adevărat dramatic, în care asistentul de la Miroslava a dus bătălii grele este cel al unui adolescent de 15 ani, ai cărui părinţi au decedat în Statele Unite, într-un accident, în timp ce se aflau acolo, la muncă. Trupurile neînsufleţite n-au fost recuperate, iar bunicii, în grija căruia fusese lăsat băiatul, n-au primit decât un simplu anunţ telefonic de la Ambasadă. „Copilul acesta s-a oprit, în timp, la moartea părinţilor. E un caz cutremurător. Are probleme la şcoală, deşi e foarte inteligent şi foarte talentat la matematică. A vândut toate telefoanele din casă, lucruri de-ale bunicii, a avut probleme cu Poliţia. Am stat mult de vorbă cu el şi mi-am dat seama că el nu-i un copil rău, doar că se manifestă în exterior aşa. De fapt, îi lipseşte afecţiunea. L-am internat într-un centru de zi a Spitalului de Psihiatrie de la Iaşi, pentru consiliere la psiholog, în încercarea de a-l ajuta să treacă, să depăşească momentul decesului părinţilor şi rezultatele încep să se vadă“, ne spune mulţumită Stela Rusu. Generaţia copiilor singuri acasă A cere părinţilor să nu mai plece în căutarea bunăstării materiale ar fi, desigur, injust. Fiecare dintre noi doreşte o viaţă mai bună, fiecare e liber să aleagă şi să decidă ce e mai bine sau nu pentru familia sa. De la micuţul Adrian şi de la miile de copii singuri ai României, care vorbesc doar din statistici, am înţeles, cred, un lucru esenţial: acela că riscăm să avem o întreagă generaţie de copii singuri acasă, care nu ştiu despre mama decât că e o fiinţă care le trimite, de undeva, bani. Avem nevoie în România de copii sănătoşi psihic şi moral, de copii care să nu uite adevăratele valori ale familiei. Un efort comun, din partea părinţilor şi a autorităţilor responsabile, le-ar aduce acestor copii fără de grijă şi fericirea unei copilării normale şi mame care să nu apară doar din magia Crăciunului, o dată pe an. Un trai mai bun costă, cu siguranţă, bani mulţi şi sacrificii nedrepte, însă ar trebui să ne întrebăm, mai des, cât valorează un zâmbet de copil. ▲ Copiii nimănui Dacă cei mai mulţi dintre părinţii plecaţi aleg să-şi lase copiii la bunici sau rude apropiate, sunt şi unii care „uită“, pur şi simplu, de aceştia, lăsându-i la voia destinului. Sunt „copiii nimănui“, copii care intră în atenţia serviciilor de asistenţă socială şi care ajung în centre de plasament sau în grija asistenţilor maternali profesionişti. Din 2007 şi până în prezent, în judeţul Iaşi 115 copii cu părinţi plecaţi în străinătate au beneficiat de măsuri de protecţie socială. „Chiar recent am avut cazul unui copil de doi ani şi jumătate din Răducăneni, al cărui tată este plecat la muncă în afară, iar mama efectiv l-a abandonat, l-a părăsit. Este un fenomen deosebit de îngrijorător. Cred că nu ajung măsurile, pe care, pentru moment, noi le putem lua“, a declarat Pintilie Penciuc, director executiv al DGASPC Iaşi. A devenit un fel de obişnuinţă ca în România ultimilor ani să acuzăm autorităţile că nu-şi fac treaba şi, uneori, pe bună dreptate. În cazul asistenţilor sociali, lucrul acesta nu se poate spune. Sunt oameni dedicaţi meseriei pe care o fac, sunt barometrul durerii acestor copii în fiecare localitate, pentru că ei îi cunosc cel mai bine, ştiu necazurile şi dramele prin care trec. Pentru aceşti copii, cu care soarta n-a fost prea miloasă, autorităţile în drept caută mereu soluţii. „Comunităţile locale ar trebui să se implice mai mult, deşi semnalele pe care le avem sunt bune. La nivel naţional există un proiect de înfiinţare a unor centre de consiliere, în care copiii să poată veni să-şi pregătească lecţiile, să fie antrenaţi în activităţi constructive, să fie sprijiniţi de specialişti prin consiliere. Sperăm să fie pus în aplicare cât mai curând acest proiect şi-atunci mulţi dintre copiii de care vorbim ar putea fi salvaţi“, a mai spus directorul Penciuc. ▲ 350.000 de copii fără familii normale Potrivit statisticilor DGASPC, numărul total al copiilor cu părinţi plecaţi în străinătate din judeţul Iaşi este de 4.636. Asta arată cifrele oficiale. În realitate, însă, numărul este mult mai mare, pentru că, aşa cum pomeneam şi mai înainte, o mare parte dintre cei care pleacă fug de autorităţi şi nu declară cui lasă copiii în grijă. „Cei mai mulţi dintre copiii aceştia au vârste cuprinse între 10-13 ani, respectiv 1.418 copii, între 7-9 ani sunt 1.071 de copii, iar între 14-17 ani, 983 de copii. Este o raportare parţială, pentru că doar 70% din primăriile din judeţ ne trimit rapoarte lunare, iar noi actualizăm trimestrial aceste date“, ne-a explicat Iuliana Însurăţelu, şef Birou Coordonare Consilii Locale în cadrul DGASPC. La nivel naţional, circa 350.000 de copii români sunt afectaţi de plecare părinţilor în străinătate, cel mai mulţi fiind înregistraţi în Moldova (100.000 de copii). Asta arată un studiu comandat în 2007 de UNICEF şi Organizaţia Alternative Sociale din Iaşi. Un număr de cinci ori mai mare decât statistica pentru 2007 prezentată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC), care arăta că există 84.464 de copii cu cel puţin un părinte plecat.