Corabia plutitoare a Sfântului Patapie din văzduhul Corintului

Nu puţini sunt românii care au evlavie la Cuviosul Părinte Patapie, vindecător de cancer. An de an, credincioşii noştri se alătură grupurilor de pelerini din întreaga Grecie, dar şi din alte ţări, pentru a se umple de nardul vindecător al moaştelor Sfântului Patapie de la mănăstirea ortodoxă (cu obşte de maici) care îi poartă numele, urcată la 700 de metri în munţii Geraneia - fortificaţie a oraşului Corint -, aproape de localitatea Loutraki. Sfântul Patapie este prăznuit pe 8 decembrie, iar a treia zi de Paşti este sărbătorită descoperirea moaştelor.

Urcuşul până la mănăstirea cuviosului numără sute de trepte săpate, parcă, de la începutul veacului şi adumbrite palid, sub roata de foc a soarelui, de copaci firavi, cu trunchiuri subţiri. Printre frunzele lor verzi, în scurtele popasuri pe care ni le îngăduie ghidul, vedem apele golfului Corint la fel de albastre ca şi cerul fără o fărâmiţă de nor. În sfârşit, sus. Aşezământul monahal "Sfântul Patapie" - Loutraki apare ca o fotografie dintr-un album de artă. Micuţ, smerit, firav la o primă vedere. Săpată în stânca muntelui şi a credinţei împietrite de veacuri în aceste locuri, mănăstirea a fost ridicată în 1952, din dorinţa lui Nectarios Kyriakos, părintele spiritual al obştii formate din aproximativ 40 de maici. "Cred că Sfântul Patapie te vrea aici, în mănăstirea lui" Ziua aceea a lăsat în urma ei o întrebare în fiecare dintre cei care au fost la mănăstire: ce-ar fi dacă l-aş lua pe Sfântul făcător de minuni Patapie ca însoţitor pe calea aceasta aspră a vieţii? Şi n-ar fi imposibil… să ne amintim de povestirea dintr-o carte a monahului Pimen Vlad, de la Schitul Lacu, din Sfântul Munte Athos, despre tânăra Ecaterina care i-a mărturisit, în urmă cu câţiva ani, că l-a văzut pe Sfântul Patapie! Întocmai pe blândul părinte! Apărut sub înfăţişarea unui monah bătrân, cu barbă albă, faptul a fost confirmat şi de tatăl fetei. "Cred că Sfântul Patapie te vrea aici, în mănăstirea lui", i-a spus atunci monahul Ecaterinei. Nu a trecut mult şi, după terminarea studiilor, copila a intrat ca soră în mănăstire, fiind cea mai tânără vieţuitoare a obştii. Doctorul celor bolnavi Minunile făcute prin moaştele Sfântului Patapie, ca expresie a binecuvântării lui Dumnezeu asupra celor care Îl iubesc, sunt nenumărate şi se revarsă izvor până în zilele noastre. Oameni suferinzi de boli grele, precum cancerul, cei orbi sau chinuiţi de întunecaţii demoni depun mărturie despre puterea acestui mare cuvios al Bisericii din secolul al IV-lea, numit în acatistul său, tradus în limba română, "ocean negolit de tămăduiri pentru bolnavi". Parte din aceşti mărturisitori sunt credincioşi care au îngroşat rândurile pe dealul Catedralei patriarhale, în urmă cu doi ani, când, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, IPS Dionisie, Mitropolitul Corintului, a adus spre închinare o rasă care a aparţinut sfântului născut în Egipt şi care a fost pusă pe moaştele sale. Odorul de mare preţ a fost dăruit mai apoi Arhiepiscopiei Dunării de Jos şi aşezat în Catedrala arhiepiscopală din Galaţi de Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Casian. Sfinţi prieteni, împreună rugători pentru muritori Răsfoind cronicile vremii, ne întoarcem în timp şi aflăm de Mănăstirea Egiptenilor. Zidită de însăşi mâna sfântului, pe vremea când predica şi făcea minuni la Constantinopol (singurul popas duhovnicesc după ce s-a nevoit multă vreme în pustiul Egiptului), a fost, deopotrivă, casa care i-a adunat în jurul său pe numeroşii ucenici şi mormântul în care cuviosul s-a petrecut către cereştile lăcaşuri. De teamă să nu fie profanate de turci, după ce aceştia au cucerit Constantinopolul, osemintele izvorâtoare de mir ale Sfântului Patapie au fost ascunse de un anume Aggelis Notaras, o rudă a familiei imperiale a Paleologilor, într-o peşteră din munţii Geraneia. Mult mai târziu, în 1904, moaştele întregi ale Sfântului Patapie au fost găsite în peştera în care se "odihnesc" şi astăzi. Erau însoţite de un pergament pe care scria "Cuviosul Patapie". Mirosul lor plăcut umple şi astăzi peştera nu foarte mare, împodobită cu frumoase fresce bizantine din secolul al XIII-lea. În acelaşi loc s-au arătat capul Sfintei Răbdare - Osia Ypomoni (mama lui Constantin Paleologul, ultimul împărat bizantin), precum şi o parte din moaştele Sfântului Nicon cel Nou, ambele odoare fiind păstrate, spre bucuria credincioşilor, în biserica centrală a mănăstirii, închinată Maicii Domnului. Cu gândul la cel împreună vorbitor cu îngerii în Rai, noi, cei care i-am adus prinoase de mulţumiri în dar, chiar în mănăstirea sa, nu putem decât să-l rugăm necontenit: "O, Părinte Patapie, podoabă a Gheraniei şi luminător al întregii Elade, primeşte cu bunăvoinţă acest dar al nostru şi izbăveşte de osândirea ce va să fie pe credincioşii care cu dor cântă lui Dumnezeu: Aliluia".