Corectivul liniștii
După furtună urmează liniștea. La fel se întâmplă în viața spirituală, după perioade de vijelie și tumult, de confuzii care îmbie omul pe calea căutărilor, urmează momentele de acalmie, ale revenirii la limpezire și clarificare într-un fel sau altul. Dar la fel se întâmplă și în planul relațiilor între persoane și la nivel social: după zgomotul poziționărilor diferite în raport cu realități sau valori mai mici sau mai mari și după zarva dezbaterilor publice pe teme sociale, politice, istorice, filosofice, religioase... urmează refluxul clarificărilor introspective, al redefinirii pozițiilor pentru ca, poate, într-un alt moment, răspunsurile și argumentele la provocări din exterior să fie mai pregătite atunci când vor reveni prilejurile reevaluărilor.
Adevărata stare lăuntrică firească a omului nu e zbuciumul permanent, ci liniștea, trezvia odihnei, pacea. Chiar fără a-și da lămurit seama de aceasta, orice om, până și cel mai neliniștit, tânjeşte lăuntric la această împăcare și odihnă a sufletului lui. Nici nu ne putem imagina starea cea dintâi a omului în rai ca una agitată și tulburată spiritual, ci una a seninătății firescului, a limpezimii privirii spirituale chemate la o mai mare desăvârșire. Doar căderea a tulburat legătura cu izvorul odihnei adevărate, Dumnezeu, prin intrarea naturii umane în starea de stricăciune și întunecare a discernământului, a cărui claritate suntem chemați s-o redobândim. Omul e în căutarea locului de odihnă preferat, poate în familie sau altundeva, și a timpului, concediului de odihnă. Iar această odihnă e un chip al liniștii spre care tinde omul ca în căutarea raiului pierdut. Sămânța confuziei este sădită de diavol, iar transparența contemplării cu dreaptă socoteală este darul lui Dumnezeu în strânsă legătură cu El.
Nevoia acestei liniști nu dispare nici în modernitatea învolburată pe care o trăim. Dacă monahii renunță, prin angajamentul lor spiritual, mai mult sau mai puțin, la provocările unor tulburări din afară, atrași de isihie sau chemați s-o descopere și să se adâncească în ea fără a-i decupla de frământările, nevoile și suferințele profunde ale omenirii, ci dimpotrivă, făcându-i compătimitori cu întreaga umanitate pe un plan mai înalt, în adâncime, deasupra efemerului cotidian, credincioșii din lume, și în cele din urmă toți oamenii care trăiesc în familii branșate la problematica agendei publice și sociale, au și ei la îndemână corectivul liniștii interioare la vuietul înconjurător al excesului de socializare, fie directă, fie mediată prin TV, internet și gadgeturi la îndemână.
E de neimaginat un echilibru personal, psihic, sufletesc sau spiritual al unui om care de când se trezește și până adoarme e conectat permanent la un iureș media, adică la daimoni, mijlocitori între noi și lume, reprezentați de toate obiectele din gama de tehnologie care ne pune în legătură mediată cu conținuturi și realități îndepărtate.
Din hărmălaia media putem afla, cum spunea Sfântul Siluan, nu doar ceva „despre oameni, ci despre întâmplări, şi nici acelea adevărate; ele aduc tulburare minţii şi adevărul tot nu-l vei afla din ele; dar rugăciunea curăţă mintea şi ea vede mai bine totul”. Acesta e corectivul duhovnicesc al Bisericii la excesele zarvei lumii: isihia rugăciunii.