Crăciun în spatele gratiilor

De zece ani, Ioan Jireghescu cere permisiunea să iasă din celulă în zilele de Crăciun, la fel ca în toate sărbătorile de peste an. De tot atât timp, bărbatul merge la Biserica "Sfântul Andrei", din incinta Penitenciarului Bucureşti-Rahova, escortat de un gardian. Din cei 15 ani ispăşiţi în detenţie, zece i-a închinat lui Dumnezeu şi bisericii Sale, ca dascăl al părintelui Paul Muşescu. Crăciunul din acest an ar trebui să fie ultimul petrecut după gratii. În februarie, anul viitor, Jireghescu speră să fie eliberat.

În ochii lui Ioan, care au adunat în ei toată culoarea cerului din Piatra Neamţ (locul său natal), joacă luminile aprinse într-un brad mic, împodobit, din biserica penitenciarului. În timp ce vorbeşte, priveşte spre iconostas, ca şi cum nu l-ar mai fi văzut demult. După ce îl cercetează îndelung, câtă vreme ascultă întrebările adresate, îşi coboară repede ochii în podea. Povesteşte despre Crăciunul lui din închisoare - cum o să vină la slujbă în toate cele trei zile de sărbătoare şi cum, odată întors în cameră, la cei cinci colegi ai săi (cu toţii ortodocşi practicanţi), o să aştepte să-i treacă timpul. "De sărbători, în penitenciar, treci mai uşor, dacă te detaşezi de realitatea de aici şi de amintirile legate de familie, mai ales de momentele petrecute cu ai tăi în această perioadă. Cel mai mult unui deţinut îi lipseşte familia. Ca să nu te chinui şi să ieşi întreg de aici, cel mai bine este să te retragi în cămăruţa ta, în sufletul tău, cum îi spun eu. În rest, eu mă gândesc numai la ziua de azi, niciodată la ce va fi peste 10, 20 de zile, că cine ştie, poate nici nu ajungem până atunci", spune Ioan, dascălul deţinuţilor de la Penitenciarul Rahova. Sărbătorile vin şi pentru persoanele private de libertate An de an, Hristos Mântuitorul Se Naşte pentru toată suflarea pământului. În Faţa Fiului Omului toţi suntem egali şi doar cei care cred în El se pot bucura cu adevărat de venirea Sa, ca prunc, pe pământ. Mila Lui se revarsă peste cei care se roagă cu lacrimi pentru păcatele săvârşite şi care, smeriţi, îşi întorc faţa spre El. Greu de crezut pentru unii, dar astfel de oameni se găsesc şi la Rahova. Confirmarea vine din partea preotului Paul Muşescu: "De sărbători sunt altfel, mai buni, mai aproape de Dumnezeu. Uită de răutăţi, de cearta dintre ei. Până la urmă, sunt oameni ca şi noi, sărbătorile vin şi pentru ei, chiar dacă sunt aici." Paul Muşescu slujeşte la Rahova din prima zi în care s-a deschis penitenciarul, pe 1 august 1997. Când a venit, a găsit biserica în şantier. Câţiva deţinuţi, printre care şi Ioan din Piatra Neamţ, munceau la construcţia sfântului lăcaş. Vreme de nouă ani, preotul a slujit într-o capelă a închisorii. Lucrările de construcţie s-au terminat în 2004, iar pe 30 noiembrie 2006, biserica a fost sfinţită. Din spusele preotului Muşescu, pictura, în curs de definitivare, s-a realizat cu ajutorul oferit de Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul. Pe toată perioadă postului, parohul a spovedit şi a împărtăşit zeci de suflete încătuşate de propriile lor fapte necugetate, de pe urma cărora îşi trag, acum, penitenţa umană. Cât priveşte penitenţa divină, în cazul multora dintre deţinuţi, Dumnezeu Se arată răbdător şi aşteaptă întoarcerea în Lumină şi a celui din urmă păcătos. "De Crăciun, vor veni la biserică peste 200 de deţinuţi. Facem în toate zilele Crăciunului slujbă, ca să îi putem scoate pe toţi. Ca să vă dau un exemplu elocvent, anul acesta, de Paşte, au cerut să iasă peste 600, dintr-un efectiv de 1.500. Nu s-au putut scoate toţi. Cei închişi au văzut slujba, în direct, la televizor, prin intermediul televiziunii cu circuit închis a penitenciarului", explică preotul. Ioan este nelipsit de la slujbe şi, mai cu seamă de sărbători, când cântă în strană, vocea lui răsună mai înălţător decât în oricare altă perioadă a anului. "Opt ore pe zi fac puşcărie" "Opt ore pe zi fac puşcărie, de la 7:00 la 15:00", se exprimă într-o notă tragicomică părintele Muşescu, referitor la programul său zilnic de la parohie. Biserica şi preotul sunt doi factori importanţi în sistemul penitenciar românesc. Multe persoane private de libertate se raportează creştineşte la biserică şi chiar au nevoie de un preot în viaţa lor. Părintele Muşescu vorbeşte despre cununiile şi botezurile pe care le-a oficiat în parohie, secondat de dascălul său, cu excepţia slujbelor de înmormântare (acestea nu se săvârşesc în penitenciar, deoarece răposatul este luat de familie). Mai mult, Biserica şi preotul au un rol marcant în efortul de recuperare a celui închis, în încercarea de a-l face să conştientizeze că fapta săvârşită este o greşeală împotriva lui Dumnezeu şi a legilor omeneşti. Cazurile fericite de persoane private de libertate, care s-au întors la credinţă, nu sunt puţine. Ioan Jireghescu este un astfel de exemplu pozitiv. Despre el, duhovnicul său vorbeşte cu respect: "Dacă într-un timp a fost o problemă a sistemului penitenciar, în sensul că era foarte revoltat pentru condamnarea primită, astăzi, este un dascăl excelent. Ştie toată rânduiala bisericii, cu el fac slujbele. Cu el fac Sfânta Liturghie. Are o voce fantastică. Aici s-a format. Afară nu se ducea niciodată la biserică. Eu, unul, dacă aş putea, i-aş da atestat de cântăreţ bisericesc." "Oricine, oricând, poate ajunge în închisoare foarte simplu" Biserica "arestată" din Rahova are o capacitate de 120 de locuri, dispuse în bănci de lemn fixe, indicate într-un lăcaş de penitenciar, în scop de pază. La slujbele de duminică, participă peste 100 de persoane. De 13 ani, de când "face puşcărie" la Rahova, preotul Muşescu a cunoscut mii de oameni. O parte şi-au recăpătat libertatea, dar părintele tot în penitenciar a rămas. Se bucură pentru cei care au ieşit, care şi-au făcut un rost în lume - au familii şi locuri de muncă. Mulţi nu l-au uitat pentru binele făcut cu ani în urmă. Din când în când, îi telefonează şi îl vizitează. Este şi cazul fostului paraclisier al Bisericii "Sfântul Andrei", bun prieten cu Ioan, dascălul, cu care ţine legătura telefonic şi îl ajută cu ce poate. Dar astfel de bucurii sunt rare. Duhovnicul mărturiseşte: "Aici, auzi numai nenorociri. Nici unul dintre cei care ajung aici nu spune: "Părinte, sunt aici că am făcut bine". Unul spune că a omorât, altul că a tâlhărit, celălalt că a furat…" Chiar şi aşa, preotul Paul, care cunoaşte atât de bine lumea închisorilor pe dinăuntrul sufletului său, cu bune şi cu rele, are un mesaj de transmis oamenilor de afară: "Deţinuţii sunt oameni la fel ca noi, dar care au greşit faţă de Dumnezeu, de societate, de semeni. Mulţi nu au făcut-o intenţionat. Mulţi regretă. Nu ar trebui le punem un verdict, să-i considerăm paria societăţii şi să-i aruncăm la gunoi. Din contră, ar trebui mai multe eforturi să poată fi integraţi în societate. Fiecare om, pe parcursul vieţii, poate întâmpina tot felul de situaţii. Am cunoscut mulţi oameni pe care întâmplarea sau conjunctura nefastă i-a adus aici. Oamenii de afară să nu creadă tot ce văd la televizor şi să nu aibă prejudecăţi. Marea lecţie pe care am învăţat-o în cei 13 ani, de când sunt aici, este că oricine, oricând, poate ajunge la închisoare foarte simplu." "Am descoperit calea" Cât timp vorbeşte părintele, dascălul stă într-un colţ al bisericii, aproape de uşa de la intrare. La câţiva paşi de el, un gardian se sprijină de o bancă. Catapeteasma e luminată de candelele aprinse din timp de Ioan. Biserica luceşte de curăţenie, iar brăduţul împodobit dă de înţeles că sărbătorile sunt aşteptate şi în penitenciar. Adus uşor de umeri şi cu capul plecat, la cei 47 de ani ai săi, Ioan declară mulţumit: "Îmi pare bine că am cunoscut cuvântul lui Dumnezeu în închisoare. Aici am înţeles ce înseamnă biserică. Simt că n-am pierdut timpul degeaba. Am descoperit calea. Sper să-mi ajute Dumnezeu să ies de aici şi să mă apropii şi mai mult de biserică, pentru că nu am nimic de pierdut." Chiar dacă nu o spune, aşteptarea este grea, mai ales că eliberarea este aproape. În sfârşit, după 15 ani, va putea respira aerul libertăţii. După 15 ani, îşi va vedea copiii şi pe toţi membrii familiei sale. Deocamdată, deţinutul Jireghescu rămâne după gratii. Cu trupul întemniţat, dar cu sufletul aproape eliberat, aşteaptă din zi în zi sărbătoarea Naşterii Domnului. Pentru el, slujbele şi biserica sunt un refugiu şi un prilej de a mulţumi lui Dumnezeu pentru transformarea sa radicală. Bărbatul povesteşte: "Înainte uram totul. Răul mi s-a tras de la accidentul din 1988 al tatălui meu, care a murit la doi metri de mine, când lucram amândoi la exploatări forestiere. De atunci, m-am închis în mine. Dovada că Dumnezeu mi-a dat o şansă este aceea că nu mai sunt un răzvrătit. A dispărut ura şi a apărut mila. Mi se face milă de orice, şi de un pui de vrabie. Înainte nimic nu mă emoţiona." Dacă cea mai mare dorinţă a unei persoane aflate în detenţie este libertatea, pentru Ioan Jireghescu lucrurile stau cu totul altfel. El spune că libertatea nu foloseşte nimănui la nimic, dacă nu primeşte iertare de Sus. Dascălul părintelui Muşescu trăieşte permanent în minte cu imaginea Stăpânului pe Scaunul Judecăţii şi cu o mare îndoială: "Nu ştiu dacă pot fi iertat de Dumnezeu. Marea mea dorinţă este să fiu iertat. Oare mă va ierta vreodată?" Cine poate să-i răspundă lui Ioan? Şi care dintre noi are certitudinea că va fi absolvit de păcatele sale? Tocmai de aceea, acum, în ajun de sărbătoare, a venit timpul să-I cerem iertare Pruncului Născut. Şi să ne iertăm semenii. Chiar şi pe aceia zăvorâţi după gratii! "Dacă într-un timp a fost o problemă a sistemului penitenciar, în sensul că era foarte revoltat pentru condamnarea primită, astăzi, este un dascăl excelent. Ştie toată rânduiala bisericii, cu el fac slujbele. Cu el fac Sfânta Liturghie. Are o voce fantastică. Aici s-a format. Afară nu se ducea niciodată la biserică. Eu, unul, dacă aş putea, i-aş da atestat de cântăreţ bisericesc." Pr. Paul Muşescu "Îmi pare bine că am cunoscut cuvântul lui Dumnezeu în închisoare. Aici am înţeles ce înseamnă biserică. Simt că n-am pierdut timpul degeaba. Am descoperit calea. Sper să-mi ajute Dumnezeu să ies de aici şi să mă apropii şi mai mult de biserică, pentru că nu am nimic de pierdut." Ioan Jireghescu, deţinut