Creația, lucrarea plină de iubire a Preasfintei Treimi

În prima carte a Bibliei, Sfântul Proroc Moise ne prezintă crearea planetei noastre dragi: Pământul. Din referatul biblic al Facerii aflăm că Dumnezeu este Creatorul cerului şi al pământului. Întreaga Creaţie este adusă din nefiinţă la fiinţă de lucrarea plină de iubire a Persoanelor Preasfintei Treimi: Tatăl creează prin Fiul în Duhul Sfânt.

Întreaga Creaţie este adusă la viaţă din iubire de Dumnezeu în şase zile. În prima zi este creată lumina, în a doua zi tăria, iar în a treia zi se arată uscatul, care dă rod „din sine verdeaţă: iarbă, care face sămânţă, după felul şi după asemănarea ei, şi pomi roditori, cu sămânţă, după fel, pe pământ” (Facerea 1, 12). În a patra zi apar pe cer luminătorii: soarele şi luna plus stelele, iar în ziua a cincea sunt create „vietăţile din ape” şi păsările. Ziua a şasea Dumnezeu spune „Să scoată pământul fiinţe vii, după felul lor: animale, târâtoare şi fiare sălbatice după felul lor“ (Facerea 1, 24). Tot în această zi, după ce Se sfătuiesc Persoanele Preasfintei Treimi (Facerea 1, 26), este creat omul, ca o cunună a Creaţiei „după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie” (Facerea 1, 27).

În textul de faţă ne vom ocupa de crearea pământului, loc atât de drag nouă oamenilor. Parcurgând primul capitol din cartea Facerea vedem că autorul biblic, chiar dacă menţionează din primul verset crearea Pământului, abia în ziua a treia a Creaţiei se opreşte asupra lui. Dumnezeu scoate treptat la iveală uscatul, odată ce apar mările şi oceanele: „Şi a zis Dumnezeu: Să se adune apele cele de sub cer la un loc şi să se arate uscatul! Şi a fost aşa şi s-au adunat apele cele de sub cer la locurile lor şi s-a arătat uscatul” (Facerea 1, 9). Acest uscat este numit de Dumnezeu Pământ şi pus să germineze vegetaţia de care ne bucurăm cu toţii: „Uscatul l-a numit Dumnezeu pământ, iar adunarea apelor a numit-o mări. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. Apoi a zis Dumnezeu: Să dea pământul din sine verdeaţă: iarbă, cu sămânţă într-însa, după felul şi asemănarea ei, şi pomi roditori, care să dea rod cu sămânţă în sine, după fel, pe pământ! Şi a fost aşa” (Facerea 1, 10-11).

Autorul primei cărţi a Bibliei prezintă Creaţia etapizat, iar fiecare zi este o premisă pentru cele care urmează să fie aduse de Dumnezeu din nefiinţă la fiinţă. Astfel, în ziua a treia, Dumnezeu face ca Pământul să dea „din sine verdeaţă: iarbă, care face sămânţă, după felul şi după asemănarea ei, şi pomi roditori, cu sămânţă, după fel, pe pământ” (Facerea 1, 12).

Sfântul Vasile cel Mare este cel care explică sensurile teologice ale textului biblic din cartea Facerea legate de crearea lumii, în celebrul său tratat Hexaemeron. În Omilia a 5-a, el vorbeşte despre creaţia din ziua a treia şi arată că apariţia plantelor este un lucru normal pentru pământul care, eliberat de ape, prin retragerea acestora, este gata de rodire, care se petrece, după cum am văzut mai sus, prin poruncă divină.

După cum scrie Sfântul Vasile, era normal ca pământul să rodească după retragerea apelor. Mai ales că trebuia să rodească pentru a hrăni animalele care vor fi create în ziua a şasea. Astfel, apar toate frumuseţile care ne bucură ochii în fiecare zi ale naturii binecuvântate ce ne înconjoară. Pământul se acoperă de flori, care ne arată prin fragilitatea lor şi fragilitatea vieţii noastre a oamenilor. Viaţa scurtă a plantelor este o pricină de învăţătură pentru om, care vede deşertăciunea vieţii.

Sfântul Vasile vede în iarba şi florile care acoperă pământul nu doar împodobirea frumoasă a Terrei, ci şi un tablou viu, care ne arată măreţia Creaţiei lui Dumnezeu, dar şi că toate sunt supuse trecerii: „Vreau să rămână în tine şi mai puternică minunea Creaţiei, pentru ca, oriunde te-ai găsi şi lângă orice fel de plantă te-ai afla, să-ţi aduci aminte cu tărie de Creator. Când vezi un fir de iarbă verde şi o floare, să te duci cu mintea la firea omenească, aducându-ţi aminte de imaginea înţeleptului Isaia, care a spus că Tot trupul este ca iarba şi toată mărirea lui, ca floarea câmpului! (Isaia 40, 6)”.

Sfântul Vasile cel Mare ne transmite prin omilia sa admiraţia pentru minunile Creaţiei, dar mai ales pentru Dumnezeu Cel care este Creatorul lor. El ne spune că porunca divină din actul Creaţiei se transformă în lege a naturii şi astfel pământul împlineşte prin germinarea anuală cuvântul lui Dumnezeu: „Să dea pământul din sine verdeaţă...” (Facerea 1, 11).

Teologia patristică mărturiseşte că întreaga frumuseţe a naturii planetei noastre este creată de Dumnezeu. În acest sens, Sfântul Ioan Damaschin scrie: „Pământul a fost adus de la neexistenţă la existenţă de Dumnezeu”, când spune Sfânta Scriptură: „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul” (Facerea 1, 1). Pământul este „ţinut prin puterea Ziditorului prin porunca căruia s-au făcut locurile în care s-au strâns apele şi atunci au luat naştere munţii, iar la porunca dumnezeiască pământul a primit propria sa podoabă, fiind înfrumuseţat cu tot felul de ierburi şi plante. Porunca dumnezeiască a pus în ele puterea de creştere, de nutriţie şi de rodire, care este asemănătoare puterii de naştere...”.

Pământul este creat de Dumnezeu şi este planeta pe care trăim noi oamenii. Domnul ne-a dat în grijă această minunată planetă când ne-a binecuvântat şi a zis: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!” (Facerea 1, 28). De aceea noi oamenii avem o mare responsabilitate înaintea Creatorului de a proteja Terra, planeta ce ne-a fost dăruită de Dumnezeu.