Credinţă şi destin românesc la Şelimbăr

Pentru românii din Transilvania, Biserica a fost de cele mai multe ori singurul sprijin pentru păstrarea identităţii şi a credinţei. Comunitatea românească de la Şelimbăr, cunoscuta localitate din împrejurimile Sibiului, a supravieţuit prin fidelitatea faţă de credinţa ortodoxă, faţă de valorile şi istoria românilor. Toate acestea au fost păstrate vii în inimile românilor prin biserica din sat, în jurul căreia s-a clădit o adevărată fortăreaţă de apărare a Ortodoxiei şi prin care vocile românilor s-au făcut auzite.

Istoria românilor din Şelimbăr a fost de-a lungul timpului legată de situaţia politică a Sibiului. Situat în apropierea cetăţii săseşti, localitatea Şelimbăr ne este cunoscută tuturor din manualele de istorie, ca locul unde Mihai Viteazul a obţinut în 1599 faimoasa victorie împotriva lui Andrei Bathory, care i-a facilitat accesul spre Alba Iulia, locul primei uniri a Transilvaniei cu Ţara Românească. În zilele noastre, Şelimbăr este o localitate care păstrează vie amintirea marilor evenimente istorice petrecute aici şi a convieţuirii de secole a românilor cu saşii. Marea colonizare săsească din Transilvania, petrecută în jurul anului 1200, a atins şi localitatea Şelimbăr, unde românii au devenit minoritari. Comunitatea saşilor, afiliată Patriciatului săsesc din Sibiu, a început de-a lungul timpului să-şi exercite influenţa asupra vieţii românilor. Negustoria era interzisă pentru românii din Şelimbăr, bunurile venite de la negustorii din Ţara Românească şi Moldova fiind comercializate de saşi. Situaţia românilor a devenit atât de critică încât, de cele mai multe ori, munca lor nu era plătită, iar averile erau confiscate după cum a arătat părintele Cornel Albu din Şelimbăr. Primul preot român La 1750, este atestată prima revendicare a românilor din Şelimbăr care cereau, de la Râmnic, preoţi ortodocşi precum şi cărţi în limba română. Abia la 1856, românii primesc un preot pentru oficierea slujbelor religioase. Acest preot, Ioan Brana din Mohu, nu a fost însă titular, ci doar administrator al Parohiei ortodoxe din Şelimbăr. "În timpul păstoririi acestui preot s-a zidit şi prima biserică din Şelimbăr. A fost un lăcaş de cult din lemn, construit la marginea comunităţii, prin eforturie deosebite ale marelui mitropolit Andrei Şaguna", ne-a spus părintele Cornel Albu de la Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Şelimbăr. Preotul Ioan Brana a păstorit până la 1857, când a fost transferat, la Şelimbăr, preotul Ioan Vasile din Bradu, care a păstorit timp de doi ani în localitate. A urmat preotul Constantin Prie din Săcădate, care a păstorit până la adânci bătrâneţi, iar la 1874 a fost numit paroh preotul Ioan Ţintea din Turnişor. Acest preot a păstorit până în 1893, când a venit la Şelimbăr preotul Nicolae Vlad. "A fost un preot gospodar. În timpul lui se strâng bani pentru construirea acestei biserici, a casei parohiale şi a şcolii confesionale. Acest preot a păstorit până în 1939, iar obiectivele construite dăinuiesc până astăzi. A fost un preot bun, legat de comunitatea românească pentru care s-a jertfit şi care, la moartea lui, l-au regretat. A fost devotat misiunii sale ca preot pentru românii din Şelimbăr şi fidel credinţei ortodoxe. În acelaşi timp, a fost şi un bun patriot. În 1916 când trupele româneşti au ajuns de pe Valea Oltului până la Şelimbăr, a ieşit în fruntea comunităţii româneşti cu pâine şi sare, Sfânta Evanghelie şi drapelul românesc. Când trupele româneşti s-au retras pe Valea Oltului, a fost arestat şi condamnat la Cluj, primind 10 ani de închisoare. Preoteasa şi o parte din comunitatea română au fost batjocorite, iar biserica şi casa parohială au fost jefuite. Nici românii care au susţinut cauza românească nu au scăpat de persecuţie", ne-a explicat părintele Albu. Lăcaşul de cult Noua biserică a comunităţii din Şelimbăr, care se păstrează şi astăzi, s-a zidit în perioada 1928-1937. Mitropolitul Nicolae Bălan a sfinţit lăcaşul de cult imediat după finalizarea lucrărilor de construcţie. Biserica a fost construită în stil bizantin de meşterul Smighelski, iar pictura originală a fost realizată de Ioan Chidu. "Am fost trimis, iniţial, să administrez această parohie în 1974 până în 1976, când am fost numit titular. Din 1976 sunt preot paroh la biserica din Şelimbăr, până în zilele noastre. La propunerea mea şi cu sprijinul efectiv al credincioşilor s-au început lucrările de reabilitare ale bisericii, de la acoperiş până la temelie. Pictura a fost realizată de Ioan I. Căzilă din Sibiu, în perioada 1996-1997. Am realizat zugrăvirea exterioară în 2008 şi încălzirea centrală în biserică. S-a construit apoi şi actuala casă parohială, în 1993, şi s-a împrejmuit cimitirul care a devenit emblematic pentru comunitatea noastră. Eforturile noastre se îndreaptă în permanenţă spre îngrijirea acestui cimitir, cu sprijinul Consiliului parohial", continuă părintele Ioan Cornel Albu. Comunitate eterogenă Relaţiile existente între biserică şi celelalte instituţii din localitate sunt foarte bune. Colaborarea cu Şcoala, Grădiniţa şi cu Primăria din Şelimbăr sunt sesizabile în fiecare an. "Am sprijinit mereu iniţiativele Şcolii şi ale Grădiniţei, în planul lor educativ. Am încercat să aducem şi noi ceva la acest amplu proces educativ", ne-a mai spus părintele Albu. Nici cazurile sociale, deşi izolate în Şelimbăr, nu sunt trecute cu vederea de comunitatea ortodoxă, care oferă ajutor material periodic oamenilor cu dificultăţi. "Încercăm să apropiem oamenii din sat, proveniţi din diferite zone, cu diverse mentalităţi şi obiceiuri. Avem o comunitate deosebită prin faptul că este eterogenă, dar în acelaşi timp vie şi unită", a spus părintele Albu.