Credinţa şi smerenia aduc tămăduirea de boală şi învierea din morţi
Evanghelia la Duminica a XXIV-a după Rusalii (Învierea fiicei lui Iair) Luca 8, 41-56
În vremea aceea a venit la Iisus un om al cărui nume era Iair şi care era mai-marele sinagogii. Şi, căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să intre în casa lui, că numai o fiică avea, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte. Şi, pe când se ducea El, mulţimile Îl împresurau. Iar o femeie, care de doisprezece ani avea curgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei şi de nici unul n-a putut să fie vindecată, apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. Şi a zis Iisus: Cine este cel ce s-a atins de Mine? Dar toţi tăgăduind, Petru şi ceilalţi care erau cu El au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează, şi Tu întrebi: Cine este cel ce s-a atins de Mine? Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva, căci am simţit o putere care a ieşit din Mine. Şi femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce pricină s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată. Iar El i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace! Şi, încă vorbind El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul. Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi. Şi, venind în casă, n-a lăsat pe nimeni să intre cu El decât numai pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacov şi pe tatăl copilei şi pe mamă. Şi toţi plângeau şi se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme. Şi râdeau de El, ştiind că a murit. Iar El scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat zicând: Copilă, scoală-te! Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit El să i se dea copilei să mănânce. Şi au rămas uimiţi părinţii ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.
Evanghelia Duminicii a XXIV-a după Rusalii se numeşte şi "Evanghelia învierii fiicei lui Iair". Totuşi, în această Evanghelie nu este vorba doar despre învierea fiicei lui Iair, ci şi despre vindecarea unei femei bolnave, care de doisprezece ani suferea de curgere de sânge, de hemoragie. Evanghelia de astăzi este la prima vedere o prezentare a suferinţei şi a întristării. Dar în mijlocul suferinţei şi întristării oamenilor, Hristos Domnul, iubitorul de oameni, Doctorul sufletelor şi al trupurilor, arată marea Lui milostivire sau compasiune pentru oameni, vindecându-i.
Smereniei mai-marelui sinagogii îi răspunde milostivirea lui Iisus
Evanghelia ne arată că mai-marele sinagogii din Capernaum, pe nume Iair, om cu vază în comunitatea iudaică religioasă ce se aduna în fiecare sâmbătă şi sărbătoare la sinagogă, avea o fiică de doisprezece ani care se zbătea între viaţă şi moarte. Aceasta era singurul copil pe care îl avea Iair. Auzind el de Mântuitorul Iisus Hristos că a vindecat o mulţime de bolnavi şi a ridicat o mulţime de oameni căzuţi în păcate, şi-a făcut loc printre cei care-L împresurau pe Iisus, a îngenuncheat la picioarele Lui, i-a spus durerea sa şi L-a rugat să meargă la casa sa pentru a vindeca pe fiica sa grav bolnavă.
Vedem că acest conducător al sinagogii din Capernaum avea o smerenie adâncă. În general, mai-marii sinagogilor erau ostili lui Iisus, aveau multe îndoieli cu privire la învăţătura Lui, deoarece li se părea că El introduce noi învăţături, o nouă orientare în religia poporului evreu. De aceea Îl priveau cu suspiciune, rezervă şi îndoială. Însă acest mai-mare al sinagogii din Capernaum, numit Iair, are multă încredere în Iisus şi se apropie de El cu respect şi profundă smerenie. El cade la picioarele lui Iisus ca în faţa unui Domn al vieţii şi Îi cere ceea ce nimeni altul nu poate să-i dăruiască, şi anume vindecarea fiicei sale care se lupta cu moartea. Prin urmare, acest mai-mare al sinagogii se deosebeşte de toţi ceilalţi conducători de sinagogi. Deşi făcea parte dintr-o tagmă care-L contesta pe Iisus, el se apropie de Iisus, cade în genunchi în faţa Lui, îi cere să meargă să-i vindece fiica sa, deoarece are credinţă tare că în Iisus sunt prezente şi lucrătoare puterea, înţelepciunea şi iubirea milostivă a lui Dumnezeu faţă de oameni. După ce a văzut smerenia şi credinţa lui Iair, Iisus i-a spus că va veni să-i vindece fiica bolnavă.
Iisus evidenţiază şi credinţa puternică a unei femei suferinde
Dar înainte de a ajunge Iisus la casa unde se afla fiica bolnavă a lui Iair, în faţa Lui a apărut o altă persoană suferindă şi întristată, o femeie bolnavă de doisprezece ani de curgere de sânge, adică de hemoragie, care cheltuise toată averea sa cu medicii, dar nu se vindecase. Această femeie s-a atins de haina lui Iisus pe furiş, venind plecată, smerită, pe la spate. În momentul când s-a atins de Iisus, ea s-a vindecat. Dar Iisus a întrebat: "Cine este cel ce s-a atins de Mine?" (Lc. 8, 45). Iar Petru a zis: "Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează, şi Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de Mine?" (Lc. 8, 45). Atât de multă lume dorea să se atingă de Iisus, încât nimeni nu mai putea şti cine anume s-a atins de El. Totuşi, Iisus voia să scoată în evidenţă o persoană care se deosebea de toţi oamenii care s-au atins atunci de El. Această persoană era o femeie care se deosebea de toţi ceilalţi prin multa ei credinţă şi prin adânca ei smerenie. Întrucât era foarte credincioasă şi smerită, Hristos a voit să o vindece şi să o arate tuturor. Din smerenie şi sfială ea se ascundea şi nu îndrăznea să vină în faţa lui Iisus, să-I ceară vindecare. Dar ea avea credinţa fermă că doar dacă se va atinge de haina lui Iisus se va vindeca. Şi aşa s-a întâmplat. Însă când a auzit pe Iisus întrebând: "Cine este cel ce s-a atins de Mine? Pentru că am simţit o putere care a ieşit din Mine" (Lc. 8, 46), atunci femeia a înţeles că aceasta era puterea care a vindecat-o pe ea. Cuvintele Mântuitorului "am simţit puterea care a ieşit din Mine" ne arată că Hristos-Domnul lucra cu putere dumnezeiască, cu puterea harului dumnezeiesc. El vindecă boala şi dăruieşte plinătate vieţii, mai ales când viaţa omului se îndreaptă spre moarte, deoarece numai El este Izvorul vieţii depline şi Vindecătorul sau Mântuitorul omului.
Darurile credinţei
Iubirea milostivă a lui Hristos, Dumnezeu-Omul, este sensibilă faţă de suferinţa umană. Dumnezeu nu a creat nici boala, nici suferinţa, nici moartea. Acestea nu fac parte din chipul lui Dumnezeu Cel veşnic Viu, după care a fost creat omul. Suferinţa, boala şi moartea sunt urmările păcatului, iar Hristos-Domnul a venit în lume ca să vindece pe oameni de păcat, de boală, de stricăciune şi de moarte. Vedem în această minunată lucrare vindecătoare a lui Iisus, relatată de Evanghelie şi o împlinire în Hristos a profeţiei proorocului Isaia, care, cu multe veacuri înainte de întruparea sau înomenirea Fiului lui Dumnezeu, a profeţit despre Mesia ca fiind un "Om al durerilor şi cunoscător al suferinţei" (Is. 53, 3). Femeia bolnavă de hemoragie, simţind că a fost oarecum văzută sau descoperită, a început să tremure de sfială şi de emoţie. Dar pe când ea tremura, Mântuitorul Iisus Hristos a încurajat-o şi i-a zis: "Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace!" (Luca 8, 48). Nu i-a spus "îndrăzneşte, femeie", cum de obicei se exprima Iisus când vorbea cu femeile, ci i-a zis fiică. Adesea, când Mântuitorul numeşte pe cineva fiu sau fiică, acest fapt înseamnă că El a recunoscut în persoana respectivă o credinţă foarte puternică. De aceea, femeia vindecată este numită de El fiică. Apoi Iisus îi spune: "Mergi în pace!" Vedem cum Mântuitorul Iisus Hristos, după ce a remarcat smerenia acestei femei, a preţuit şi multa ei credinţă numind-o fiică, iar apoi a binecuvântat-o zicându-i: "Mergi în pace".
Trei daruri i-a oferit Mântuitorul acestei femei care a suferit timp de doisprezece ani de hemoragie, şi anume: darul sănătăţii, onoarea de fiică duhovnicească şi binecuvântarea unei vieţi sănătoase, fără boală. Desigur, multa ei smerenie şi credinţa ei puternică proveneau şi din îndelunga ei suferinţă. Deşi ea a făcut tot ce s-a putut pentru a fi vindecată de medici, totuşi nu a primit vindecare. De aceea a căutat pe singurul doctor care o mai putea vindeca: pe Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, Cel ce "vindecă toată boala şi toată neputinţa în popor" (cf. Matei 9, 35).
Învăţăm de la această femeie smerită şi suferindă de doisprezece ani, care, de fapt, murea lent, în fiecare zi, prin hemoragia neîntreruptă din trupul ei, că darul sănătăţii pe care ni l-a dat Dumnezeu trebuie păstrat, dar şi căutat atunci când l-am pierdut. Doisprezece ani de căutare a vindecării, doisprezece ani de stăruinţă pentru a dobândi sănătatea au făcut din femeia aceasta un mare învăţător pentru noi toţi! Ea nu cade în deznădejde sau disperare. Ea caută medici, se luptă cu boala, se roagă, stăruie să-şi recapete sănătatea şi să-şi aline suferinţa, până când, la sfârşitul puterilor ei şi la capătul ştiinţei medicale umane a doctorilor, întâlneşte pe Hristos-Domnul, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, Care îi dăruieşte sănătate deplină, o numeşte fiică duhovnicească şi o binecuvântează.
Prin învierea fiicei lui Iair, Hristos-Domnul arată puterea Sa dumnezeiască
În celălalt registru al său, Evanghelia ne arată întristarea lui Iair. După ce Mântuitorul a vindecat femeia bolnavă de hemoragie, cineva din casa lui Iair vine şi-i spune acestuia: "A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul" (Lc. 8, 49). La vestea morţii fiicei sale, Iair este copleşit de durere. Dar Mântuitorul Iisus Hristos îi spune: "Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi" (Lc. 8,50), crede, şi ea se va ridica din moarte!
Apoi Iisus a mers la casa unde se afla fiica moartă. Într-o atmosferă de mare gravitate şi linişte, în prezenţa numai a trei ucenici ai Săi, Petru, Iacob şi Ioan, precum şi a părinţilor copilei, Hristos a săvârşit minunea învierii din morţi a fiicei lui Iair şi a redat-o părinţilor ei. Hristos Mântuitorul S-a adresat fetei al cărei trup fusese deja părăsit de suflet, zicând: "copilă, scoală-te!" (Lc. 8, 54). În momentul acela, spune Sfânta Evanghelie, "duhul ei s-a întors şi a înviat îndată" (Lc. 8, 55). Ca să arate realitatea învierii ei, "a poruncit Iisus să-i dea să mănânce" (Lc. 8, 55), iar părinţilor ei, uimiţi de puterea Lui, Mântuitorul "le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat" (Lc. 8, 56). Iisus a îngăduit să rămână în casă, unde era fiica moartă, doar trei ucenici ai Săi Petru, Iacob şi Ioan, tatăl şi mama copilei. Martori oculari ai săvârşirii minunii au fost deci numai oamenii credincioşi şi îndureraţi, nu cei curioşi şi gălăgioşi. De ce? Pentru că Iisus nu face din minune un spectacol, întrucât minunea săvârşită de El este semn smerit al iubirii Sale dumnezeieşti milostive şi compătimitoare. De aceea, în casa lui Iair, Iisus voind să arate că nu face minuni pentru a fi lăudat, porunceşte părinţilor copilei să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.
Evanghelia speranţei şi a vindecării
Vedem, aşadar, legătura dintre smerenia lui Iair, smerenia femeii bolnave de hemoragie şi smerenia lui Iisus. Acest Iair, părinte copleşit de durere, devine, ca şi femeia vindecată de hemoragie, mare învăţător pentru toţi oamenii, dar mai ales pentru părinţi, întrucât are smerenie adâncă, credinţă puternică şi dragoste milostivă de părinte care se identifică până la capăt cu suferinţa copilului bolnav. Iar pentru că Iair este un părinte bun şi milos, Dumnezeu îi arată bunătate şi milostivire, prin învierea fiicei sale. Din această Evanghelie învăţăm că un creştin cu adevărat smerit nu cade în deznădejde, ci caută tot timpul cum să-şi redobândească sănătatea ca dar al lui Dumnezeu. El ştie că şi atunci când nu se vindecă boala trupului său, totuşi Dumnezeu doreşte mântuirea sufletului său şi dobândirea vieţii veşnice. Deci, Evanghelia de astăzi este Evanghelie a speranţei, a vindecării şi a învierii omului prin iubirea milostivă a lui Dumnezeu.
Să ne ajute Bunul Dumnezeu să cultivăm şi noi smerenia, credinţa şi nădejdea care ne ajută să ne vindecăm de boli şi de păcate, spre slava Preasfintei Treimi şi mântuirea noastră. Amin!
† Daniel
Arhiepiscopul Bucureştilor,
Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei
Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei şi
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Text revizuit de autor în anul 2011