Creştinismul - între criză şi datoria de mărturisire

La începutul lunii octombrie, iubitorii de cultură franceză şi filozofie au avut marea bucurie de a se întâlni şi a sta de vorbă cu Jean-Luc Marion, important filozof, membru al Academiei Franceze şi profesor emerit de istorie a filozofiei moderne şi metafizică la Universitatea Paris-Sorbonne. Apreciat la nivel mondial pentru gândirea sa profundă şi cu un puternic caracter teologic, academicianul a ţinut să vorbească românilor despre situaţia creştinilor în societatea actuală şi alte probleme delicate legate de credinţă şi mărturisire.

 

Invitat de onoare al Institutului Francez din România şi al Societăţii Române de Fenomenologie, Jean-Luc Marion s-a aflat în perioada 5-11 octombrie la Iaşi şi la Bucureşti, unde a primit titlul de Doctor Honoris Causa atât din partea Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, cât şi a Universităţii Bucureşti, participând la mai multe conferinţe şi colocvii. Dintre acestea, în seara zilei de 9 octombrie, academicianul francez s-a aflat la Centrul de studii bizantine „Sfinţii Petru şi Andrei“ din Capitală, unde a susţinut conferinţa intitulată „La situation des chrétiens dans le temps contemporain, entre nihilisme et apologie“ (Situaţia creştinilor în timpurile actuale, între nihilism şi apologie). „Îmi face plăcere să mă aflu aici în Bucureşti, iar prezenţa atâtor oameni aici îmi arată că sunt foarte multe lucruri de spus. Chestiunea pe care mi-aţi cerut să o abordez este extrem de banală. Ea constă în a şti care este situaţia, să-i spunem culturală, deşi nu ne referim la o cultură anume, a creştinilor în societatea contemporană, iar această situaţie cred că se încadrează între doi termeni: pe de o parte nihilismul, ca diagnostic, şi apologia, ca răspuns“, a spus Jean-Luc Marion în deschiderea discursului său.

Pornind de la idei extrem de simple, reputatul gânditor francez a atras atenţia asupra unor realităţi care adesea le scapă oamenilor simpli, acest fapt atrăgând după sine o interpretare greşită sau cel puţin superficială a lumii în care trăim, provocând conflicte sau probleme nejustificate. Una din primele observaţii făcute de dânsul s-a referit la însăşi calitatea de creştin, însuşire care şi-a pierdut în înţelegerea comună o parte din înţelesul de bază. Creştinul, spune el, este în primul rând cineva care îşi asumă credinţa ca pe un stigmat, pentru că, mai ales în perioada primară, numele de creştin nu era o laudă, ci o etichetă dată de lumea păgână prin care erai identificat ca următor al lui Hristos, lucru ce nu aducea întotdeauna cu sine numai urmări pozitive. „Creştin este acela care acceptă să fie numit creştin, fie că este pentru bine, fie că este pentru rău. Creştinul este acela care, în momentul în care i se spune «tu eşti unul dintre discipolii Lui», o recunoaşte în public cu tărie, chiar dacă asta nu e în avantajul lui, situaţie care se poate întâmpla în mod frecvent şi în zilele noastre“, a explicat Jean-Luc Marion.

 

De aici, invitatul Institutului Francez din România a arătat că Biserica creştină s-a aflat mereu într-o perpetuă stare de criză, provocată de diferenţa dintre membrii ei şi societatea în care îşi desfăşoară activitatea. „Foarte des se ridică problema crizei în care se află Biserica sau creştinismul, dar întotdeauna ca o criză a unor lucruri exterioare. Dar această abordare este superficială! Criza vine din faptul că creştinul se diferenţiază de restul lumii. El nu este ca toţi ceilalţi. Şi asta e bine!“, a spus filozoful francez. „Un creştinism care nu ar produce nici o criză ar fi nul şi neavenit. Există o criză a creştinismului prin definiţie. În Franţa, de exemplu, suntem tentaţi să spunem că există o situaţie de criză deoarece creştinii, ca grup social şi, bineînţeles, ierarhia Bisericii nu sunt în stare să reziste transformărilor sociale, să înfrunte provocările noilor vremuri şi să se adapteze lumii viitoare. Este aşadar vorba de o reformă care întârzie şi, dacă nu se face foarte repede, se pierde“, a completat acesta.

 

Această situaţie, a explicat mai departe Jean-Luc Marion, este normală şi benefică atât Bisericii, cât şi societăţii în care trăim, fiind unul din factorii care contribuie la echilibrarea lumii şi a ideilor care apar în ea. „Să presupunem că creştinii vor face ceea ce mass-media şi societatea modernă aflată în continuă schimbare le cer: să se adapteze. Dacă ar fi făcut asta ori de câte ori li s-a cerut, faţa istoriei noastre astăzi ar fi cu totul alta. Întâi de toate, s-ar ajunge la erori politice grave, iar din acest punct de vedere istoria ne-a arătat prin experienţa generaţiilor următoare că e bine că nu se adaptează prea repede. Rătăcirile societăţii ar fi cu mult mai jalnice altfel. În al doilea rând, ei ar dispărea ca mişcare şi resursă socială în naţiune. Deci creştinii deţin un rol important şi contribuie la menţinerea sănătăţii sociale, aducându-şi contribuţia atâta vreme cât nu ascultă de logica dominantă, atâta vreme cât pot să facă diferenţa. Dacă ei se adaptează, ei dispar! Ei nu trebuie să se adapteze, tocmai ca să îşi păstreze acest rol.“

Creştinii reprezintă aşadar o forţă şi un factor pozitiv tocmai pentru că păstrează învăţăturile şi modul de viaţă vechi, propovăduit de Mântuitorul şi de ucenicii Săi şi nu sunt identificabili cu restul societăţii. Criza Bisericii este un fenomen care a existat şi va exista în permanenţă, pentru că, într-un fel, îi este menit să fie aşa, ţinând cont şi de unul din cele mai semnificative aspecte ale alcătuirii sale: „Biserica e alcătuită din păcătoşi şi trădători, iar asta e normal! De unde altundeva să luăm creştinii dacă nu din aceşti oameni? Ceea ce este surprinzător nu este că Biserica este formată numai din păcătoşi şi «trădători», ci modul în care din aceşti păcătoşi Biserica «fabrică» sfinţi. Biserica este singura «maşinărie» în stare să îi transforme pe păcătoşi în sfinţi. Este uimitor! Trebuie să rectificăm aşadar felul în care punem problema despre situaţia creştinilor într-o anume epocă. Altfel, riscăm ca această dezbatere, provocată în mod frecvent, să rămână una profund sterilă, ce nu poate duce decât la nişte concluzii extrem de vagi, în timp ce chestiunea este mult mai profundă decât am putea noi crede“, a spus invitaţilor academicianul francez.

Discursul apreciatului om de cultură Jean-Luc Marion s-a dorit a fi o analiză simplă, dar profundă la o problemă care suscită frecvent minţile oamenilor din societatea actuală aflată în continuă mişcare. Situaţia creştinilor în lume a fost şi va fi mereu una grea, nelipsită de presiuni venite din partea celor care nu urmăresc altceva decât bunăstarea lor proprie, folosindu-se de ideologii politice care vin şi pleacă, ori un mod de viaţă egoist, total lipsit de iubirea la care ne îndeamnă Hristos. Fără să se arunce în afirmaţii grele sau să acuze pe cineva, filozoful francez a atras atenţia celor adunaţi să îl asculte că membrii Bisericii, oriunde s-ar afla ei, au datoria să menţină vie moştenirea lăsată de Mântuitorul lumii, îndemnându-i să fie demni, puternici şi să îşi asume identitatea de următori ai lui Hristos.