Cu drag, din Șugag

O Vale Frumoasă care este chiar așa cum îi spune numele și care a fost lăudată de Mihail Sadoveanu. Este valea râului Sebeș, care coboară 95 de kilometri, de la 1.660 de metri altitudine la 214, într-un peisaj de vis în care e greu să găsești un petic de imagine care să nu fie pictat în verdele vegetației sau în albastrul cerului. Și o comună, Șugag, cu șapte sate și nici o stradă neasfaltată. Suntem în județul Alba, la doi pași de Transalpina, și lumea respiră cu totul altfel decât în Capitala sufocantă din care am plecat. Domnește o curățenie exemplară, alături de liniște, calm și bun-simț.

O pensiune cochetă, aflată pe malul râului Grosești care-i curge prin spatele curții, drept urmare strada se cheamă a Groseștilor. O stradă care urcă molcom din centrul comunei și se pierde în pădure, pe un drum care duce spre satul Dobra. Mărtinie și Arți sunt aproape de comuna-mamă, Jidoștina e la cel puțin 15 km (depinde pe ce drum o iei), iar Tău Bistra, la 19 km. Drumul acesta din urmă trebuie neapărat străbătut, căci duce la un baraj de pe care nu poți privi în jos decât dacă nu ai rău de înălțime, în vreme ce de partea cealaltă a uriașului zid de beton se află un lac de acumulare de toată frumusețea, inclusiv o terasă pe iarbă, la mesele căreia îți poți potoli foamea și setea, odihnindu-ți ochii în verdele apei.

Nu este, de altfel, singurul loc din zonă care merită văzut. Mănăstirea Teț, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Mănăstirea Oașa, cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”, rezervațiile naturale „Luncile Prigoanei”, „Pintenii din Coasta Jinei”, „Masa Jidovului”, respectiv „Stânca Grunzii” își așteaptă de asemenea vizitatorii - cu precizarea că de fapt toată Valea Frumoasă ar trebui să fie rezervație naturală.

La Mănăstirea Oașa este un centru de conferințe teologice atât de important încât sala dedicată acestora a trebuit să fie mărită de la 200 de locuri la 400. Istoricul locului spune că în anul 1943 scriitorii Ioan Pop și Mihail Sadoveanu au ridicat aici o bisericuță din lemn. Ulterior, o veche biserică a fost reparată și adusă în acest loc. În 1990, a fost resfințită și în jurul ei s-a rânduit o mănăstire de măicuțe, dar iernile grele le-au determinat, în 1998, să părăsească locul, iar din 2000 s-a așezat aici o obște de călugări.

Și tot acolo, la granița județelor Alba și Sibiu, în Munții Șureanu, se află Barajul Oașa. Suprafața de 441 de hectare și cele 136 de milioane de metri cubi de apă sunt dimensiunile celui mai mare dintre lacurile de acumulare amenajate pe cursul râului Sebeș.

O tradiție unică: statul la vase

Vorbind despre mănăstiri, trebuie spus că locuitorii Șugagului sunt ortodocși în proporție de 95,45%. De altfel, în Biserica „Sfântul Nicolae” din Șugag se află un fragment din moaştele Sfântului Gheorghe Pelerinul, născut în această localitate. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat pe nevoitorul Gheorghe Lazăr în data de 5 octombrie 2017, iar în 25 martie 2018, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a prezidat la Iași ceremonia de proclamare a canonizării lui Gheorghe Lazăr și a Mitropolitului Iosif Naniescu, originar din Basarabia, în contextul sărbătoririi a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu Regatul României la 27 martie 1918.

Locuitorii Șugagului sunt așadar oameni cu credință în Dumnezeu, dar și destoinici păstrători ai unor tradiții seculare, dintre care cea mai bine cunoscută și în același timp unică în țară, după cum ne spune gazda noastră, Vasile Cernat, este „statul la vase”. În fiecare an - cu singura excepție a acestuia, din motivele prea bine cunoscute - în lunea Paștilor, cuplurile care s-au căsătorit de la sărbătoarea pascală precedentă se așază la o masă lungă de lemn, în curtea bisericii, iar concetățenii lor - nu doar rudele, ci oricine dorește asta și îi face plăcere - le aduc în dar vase de bucătărie din toate materialele cu putință, de la lemn și ceramică până la email și inox. „Primesc atât de multe vase”, ne spune interlocutorul nostru, „încât le vor ajunge toată viața, nu trebuie să-și mai cumpere!”

Ceremonia atrage locuitori din toată zona, e o mare sărbătoare locală, și nu lipsește nici promovarea media. În ultimii ani, s-a ajuns până acolo încât se fac și filmări cu drona! Și, apropo, pentru că suntem în mileniul trei, Primăria Șugag are, firește, și un site bine pus la punct.

Din timpuri vechi până azi

Ataşamentul pentru tradiţii al celor din Şugag a dus la organizarea unei expoziții foto permanente cu imagini vechi de până la un secol, surprinzând atât de la „statul la vase”, dar și felul cum arătau tinerii, ciobanii și băcițele, familiile de localnici. Impresionează în special o fotografie din 1912 cu întreg poporul din Șugag în fața bisericii vechi și una cu cei nu mai puțin de 32 de membri ai consiliului parohial de atunci. Deși am găsit Căminul Cultural în renovare, ni s-a permis accesul la această expoziție cum puține există și nu-s ușor de descris emoțiile cu care am vizitat-o.

Vasile Cernat este un om de toată isprava. El și cei trei feciori ai lui sunt reprezentativi pentru felul de a fi, simplu și deschis, al concetățenilor lor, ca și pentru ocupația principală a zonei: numeroase ferme răspândite pe pășunile munților din jur asigură laptele - care e adus cu mașini de teren, camionete, dar și cu căruța - în rezervoarele uriașe din care este preluat, o dată la două zile, de o cisternă care-l duce la o fabrică de lactate. Dacă ocupația este străveche, lăptăria familiei Cernat este una ecologică și hi-tech, cu instalații electronice, într-o curățenie de farmacie. Nu altfel arată și pensiunea, dotată cu tot confortul modern (inclusiv nu una, ci două rețele wi-fi de internet), dar păstrând atmosfera rurală, caldă, a zonei.

În Șugag s-a construit mult în ultimii ani și încă se mai lucrează, dar, din fericire, oamenii au știut cumva să nu se lase asaltați de valul comercial-turistic care, nu o dată, în alte locuri, a stricat frumusețea locurilor. Găsești orice-ți trebuie, inclusiv o micuță benzinărie, dar atât. Fără bazar, fără aglomerație.

Izolat între munți, Șugagul este în același timp un punct din care poți ajunge ușor în orașele din jur: o jumătate de oră până în Sebeș, o oră și un pic până la Sibiu, o oră până în Alba Iulia. Dar, oricât de ofertante ar fi acestea, nu se compară cu bucuria de a-ți limpezi sufletul și mintea, măcar câteva zile, într-un loc în care singurul zgomot este cel făcut de apa care curge pe sub brazi...